spot_img

Aventuri textuale, de pe Net în viață și retur

Vineri, 7 aprilie 2017, la Sala ”Radu Beligan” a Teatrului de Comedie, a avut loc premiera oficială a spectacolului ”Drumeția sau Despre sexualitate azi”, de Martin Heckmanns. Traducerea și regia Vlad Massaci, scenografia Vanda Maria Sturdza. În distribuție: Sandu Pop, Florin Dobrovici, Delia Nartea, Alexandru Conovaru, Mădălina Ciotea, Maruca Băiașu. În sală s-au aflat directorul Teatrului de Comedie, George Mihăiță, regizorul Vlad Massaci, scenografa Vanda Maria Sturdza, dar și autorul, Martin Heckmanns.

Cu studii în istorie și filosofie, Martin Heckmanns (n. 1971, Mönchengladbach) s-a remarcat în dramaturgie prin curajul de a ataca teme de actualitate într-un mod inedit,  axându-se în special pe puterea de sugestie a limbajului.

”Drumeția sau Despre sexualitate azi” (în original ”Mein Herz ist rein”/”Inima mea e curată„) este una dintre cele mai recente scrieri dramatice a lui Martin Heckmanns, cu  premiera, în anul 2016, la Teatrul de Stat din Dresda.

Cinci părinți se întâlnesc pentru a găsi o strategie comună menită a ”corecta” comportamentul copiilor lor plecați pentru a doua oară într-o drumeție.  Profesorul  Michael Küster (Alexandru Conovaru) și soția lui Hanne (Delia Nartea) au descoperit în laptopul fiicei lor, Marie (Maruca Băiașu), un filmuleț în care adolescenții jucau ”adevăr sau provocare”, joc la finalul căruia tinerii experimentau activități sexuale, care îi revoltă pe părinți.

Acesția condamnă internetul și tehnologia pentru comportamentul ”inadecvat” al copiilor lor. Discuția despre cum ar putea aborda această problemă a moralității denaturează, iar cei cinci adulți ajung să-și comenteze unul altuia propriile vieți. Bioenergoterapeutul (Florin Dobrovici) se declară a fi într-o relație deschisă. Managerul de evenimente (Sandu Pop) își schimbă partenerele des și este într-o relație cu o domnișoară mai tânără (Mădălina Ciotea), profesorul  Michael Küster (Alexandru Conovaru) îi face complimente tinerei atunci când aceștia rămân singuri în încăpere, iar Hanne (Delia Nartea), femeia plină de moralitate și de prejudecăți, după câteva pahare de vin renunță la vălul de pudibonderie.

Gazdele, Michael Küster (Alexandru Conovaru) și Hanne (Delia Nartea), încearcă să-și rezolve problemele cu ajutorul terapiei de cuplu. Textul lui Martin Heckmanns amintește de teoria Imago dezvoltată, de Harville Hendrix și Helen Hunt LaKelly, în anii 1980. Hanne (Delia Nartea) este femeia care își dorește cu tot dinadinsul ca familia ei să fie perfectă, așa cum vede ea perfecțiunea. Este meticuloasă. Din când în când aranjează și perie covoarele și le impune musafirilor să poarte papuci de casă. Sufrageria celor doi soți este ”vegheată”  de un crucifix, menit a sublinia că acolo locuiește o familie în care credinţa şi religiozitatea sunt lucruri importante.

Dezvăluirea secretelor tinereții și a aventurilor sexuale declanșează un mare vacarm, moment în care Marie (Maruca Băiașu), fiica gazdelor, se întoarce din drumeție. Tânăra îi găsește pe adulți în stare de ebrietate. După ce le povestește câte ceva despre drumeție, ea observă laptopul. Părinții nu îndrăznesc să spună adevărul pentru care laptopul ei se afla acolo, susținând că ascultau muzică. Numai că, fata descoperă că i-a fost invadată intimitatea și se retrage profund dezamăgită.

Un spectacol despre veșnicul conflict între generații. Un spectacol menit a te face să gândești în profunzime, să-ți reamintești că acest conflict este o constantă a vieții sociale și că fiecare generaţie vrea să fie respectată.

O comedie despre moralitate, sexualitate, viață. O comedie, ca-n viață.

****

Drumeția sau Despre sexualitate azi

de Martin Heckmanns

Wolfgang Braumeister       Sandu Pop / Șerban Pavlu

Ludger Kuester                      Florin Dobrovici

Hanne Blomberg                    Delia Nartea

Michael Blomberg                  Alexandru Conovaru

Steffi                                           Mădălina Ciotea

Marie Blomberg                       Maruca Băiașu / Nora Zamfir

regia Vlad Massaci

scenografia Vanda Maria Sturdza

durata spectacolului 1h 20 minute (fără pauză)

data premierei 7 aprilie 2017

Simona IONIȚĂ

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508