spot_img

Avanpremiera participării României la EUROPALIA, cu lucrările artiștilor Doina Levintza, Dan Coma și Mihai Țopescu

Vernisajul expozițiilor de artă contemporană intitulate “Love Letters For Europe. Signed Romania”, organizat de Institutul Cultural Român, în fabulosul decor al Castelului Beloeil, Belgia, va avea loc pe 18 iulie 2019, de la ora 19:30. Evenimentul se desfășoară sub auspiciile nobilei familii belgiene de Ligne, în prezența Altețelor lor Prințul Michel de Ligne și Prințesa Eleanor de Ligne, și  reprezintă un bun prilej de a cunoaște valorile culturale actuale ale României. 

Doina Levintza, unul dintre cei mai prolifici și mai apreciați scenografi de teatru, televiziune și film din România, va prezenta  o expoziție de costume în spațiile Castelului Beloeil.

 

 

 

Această expoziție, desfășurată în incinta castelului, va reda armonia dintre modă și teatru, alături de accesoriile de marochinărie ale artistului Dan Coma, unul dintre cei mai cunoscuți creatori de gen din România.

În grădinile feerice ale castelului vor fi expuse lucrările sculptorului Mihai Ţopescu, într-o largă perspectivă spaţială ce va da publicului posibilitatea să realizeze conexiunile dintre diversele zone de interes ale evenimentului. Artistul propune proiectul „Manifest”, constând într-o instalație outdoor, configurată în situ, în grădina castelului, un protest împotriva defrișărilor ilegale, suprapunând peste pădurea naturală, una ideală, a „Paradisului”, precum o intitulează.

 

 

Avanpremiera prezenței României la Festivalul EUROPALIA, organizată la Castelul Beloeil, cu sprijinul partenerilor belgieni, constituie o ocazie unică pentru creionarea unui proiect complex, integrator, prin care Institutul Cultural Român dorește să arate publicului larg o Românie creativă, originală. De asemenea, scopul expozițiilor este de a evidenţia valorile noastre culturale şi spirituale, apelând la creațiile artiștilor de renume, respectaţi şi apreciaţi pentru arta lor. Mai mult decât atât, prezenţa artiştilor români într-o locaţie unică a Belgiei va fi un privilegiu pentru iniţierea unor demersuri de diplomaţie publică şi culturală şi va anunţa, pe toată perioada desfăşurării sale, programul oficial al ediţiei EUROPALIA România 2019.

„Spiritul de la Castelul Beloeil este același cu spiritul Festivalului EUROPALIA și sunt absolut convins că împreună vom organiza proiecte care se vor bucura de un imens succes“, a declarat Prințul de Ligne.

Unul dintre cele mai frumoase castele din Belgia, Château de Beloeil, supranumit „Versailles-ul belgian“, este un domeniu fabulos cu o istorie de peste opt secole, aparținând familiei princiare Ligne. Domeniul, situat în apropiere de orașele Lilles și Valenciennes din Franța și Tournai și Mons din Belgia, este deschis publicului larg, în perioada aprilie – octombrie, conform unor programe de vizitare croite pentru festivaluri, expoziții, evenimente, grupuri organizate.

Informatii suplimentare:

România este ţară invitată a Festivalului Internaţional EUROPALIA, ocazie cu care își va pune în valoare atât istoria impresionantă, cât şi scena artistică fascinantă. Prezenţa României la acest important festival, care se va desfășura în perioada octombrie 2019 – ianuarie 2020, este asigurată de Institutul Cultural Român, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Culturii și Identității Naționale si Secretariatul General al Guvernului.

Dintre cele peste 200 de evenimente, prin care România va arăta Europei tot ce are mai bun în cultură, evenimentele dedicate lui Constantin Brâncuși și civilizației dacice sunt vârf de lance ale EUROPALIA ROMANIA. Echipa EUROPALIA îl aduce pe Brâncuşi la Bruxelles, pentru prima dată, în perioada 2.10.2019 – 12.01.2020, expoziţia dedicată acestuia concentrându-se pe ambele direcţii ale operelor sale (sculptură şi fotografie). Va fi un eveniment unic dedicat artistului şi studioului său, care era frecventat de lumea artistică a acelor timpuri (Amedeo Modigliani, Fernand Léger, Man Ray). Proiectul cuprinde opere importante din muzee şi din colecţii private din intrega lume, incluzând Muza adormită, Sărutul sau Leda. Pe lângă sculpturile sale iconice, fotografii şi documente extraordinare, vor fi expuse şi opere ale contemporanilor săi, cum ar fi Marcel Duchamp, Medardo Rosso sau Auguste Rodin.

Începuturile istoriei poporului român vor fi prezentate și în expoziția „Daciaˮ (19.10.2019 – 26.04.2020). Piesele unice, care includ şi unele comori din aur şi argint, expuse pentru prima data în Belgia, propun o întoarcere în timp şi spun povestea populaţiei indigene, dar şi cea a unor evenimente definitorii în istoria formării poporului român, cum ar fi cuceririle romane.

EUROPALIA, unul dintre cele mai importante festivaluri internaționale de artă, este considerat manifestarea culturală de cea mai mare amploare din Belgia. Festivalul este organizat o dată la doi ani, sub patronajul Familiei Regale a Belgiei, în Belgia și în țări învecinate – Franța, Olanda, Luxemburg și Germania sau Marea Britanie.

Publicul celor mai ample ediții de până acum ale festivalului a ajuns la aproximativ 1-1,5 milioane de vizitatori, majoritatea veniți din afara Belgiei. Printre ţările invitate de onoare la ediţiile precedente s-au numărat: Italia (1969 şi 2003), Franţa (1975), Spania (1985), Portugalia (1991), Republica Cehă (1998), Polonia (2001), Federaţia Rusă (2005), R. P. Chineză (2009), Brazilia (2011), India (2013), Turcia (2015), Indonezia (2017).

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508