spot_img

Au început înscrierile la „Rezidenţele FILIT pentru traducători străini” – ediţia a șasea

Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT) dă startul înscrierilor în programul de Rezidenţe FILIT pentru traducători. Și anul acesta, șase traducători străini din limba română într-o limbă străină vor beneficia prin intermediul acestuia de transport, cazare timp de o lună, precum și de o sumă forfetară. Inițiativa aparține Muzeului Național al Literaturii Române Iași, fiind sprijinită de Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu, Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, Societatea de Concerte Bistrița, Primăria Roman, precum și de doi parteneri privați din Brăila și Iași.

 

           

 

Programul vizează să dezvolte cooperarea culturală regională cu scopul promovării patrimoniului literar şi a creaţiei contemporane la nivel internaţional, încurajând astfel mobilitatea traducătorilor profesionişti și susținând proiectele acestora.

Rezidențele, destinate traducătorilor din limba română într-o limbă străină, sunt organizate în strânsă legătură cu locuri simbolice și nume marcante ale literaturii: Mihai Eminescu (Ipotești), membri ai Junimii (Iași), George Coșbuc și Liviu Rebreanu (județul Bistrița-Năsăud), Panait Istrati și Mihail Sebastian (Brăila), M. Blecher (Roman).

O atenție sporită li se va acorda proiectelor legate de autorii reprezentați în rețeaua muzeală ieșeană precum și în sfera de activitate a instituțiilor partenere.

Structura rezidenţelor de traducere este următoarea:

  1. 2 rezidenţe FILIT la „Muzeul Național al Literaturii Române Iaşi”, respectiv la un partener privat, Iași;
  2. 1 rezidenţă FILIT la „Memorialul Ipoteşti”, Botoşani, comuna Mihai Eminescu, Ipoteşti;
  3. 1 rezidenţă FILIT la Bistrița;
  4. 1 rezidenţă FILIT la Roman;
  5. 1 rezidenţă FILIT la Brăila.

Fiecare rezidență se derulează pe o perioadă de 30 de zile, între 1 iulie – 31 octombrie 2019, într-un interval ales de către traducătorul/traducătoarea căreia i se acordă rezidența. Valoarea rezidențelor include transportul tur-retur, cazarea pentru o perioadă de 30 de zile, precum și o sumă forfetară de 2.000 de lei.

Dosarul de înscriere trebuie să cuprindă următoarea documentație în limba română:

  1. formular de înscriere, disponibil electronic pe site-ul www.muzeulliteraturiiiasi.ro ;
  2. copie după cartea de identitate;
  3. recomandare din partea unei personalități culturale din România;
  4. numele proiectului de traducere și o scurtă descriere (max. 2000 de semne);
  5. curriculum vitae;
  6. lista traducerilor publicate.

Beneficiarul rezidenței are obligația de a traduce un număr de 20 de pagini din lucrările unui autor/scriitor al cărui nume se leagă de unul dintre muzeele componente MNLR Iași sau de activitatea partenerilor. De asemenea, în momentul publicării traducerii, el trebuie să menționeze faptul că textul a fost tradus cu sprijinul rezidenței FILIT pentru traducători.

Perioada de înscriere este 5 aprilie – 15 mai 2019, iar dosarele se vor transmite în format electronic la adresa muzeul.literaturii@gmail.com. Evaluarea dosarelor se va realiza în perioada 16-17 mai 2019, iar rezultatele vor fi anunţate la data de 17 mai 2019.

Ediția a VII-a a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași va avea loc anul acesta în perioada 2-6 octombrie 2019.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508