Este o singură stradă în Gărâna, un sat de munte din sudul Banatului, o stradă lungă și albă ca un rid cicatrizat pe fruntea „Celuia ce, nemaiiată-l/ nici nemaiauzi-L, -ne e Tatăl“, care ține în palmele sale protectoare ograda aceasta mare în care ne întâlnim cu toții în viață, așa ca în lucrarea lui Doru Tulcan, „Loc pentru un eveniment“ din care s-a inspirat Șerban Foarță in clădirea acestor versuri. „Spațiul la Gărâna e o șură/ de lumină tare și hașură, cuptorul verii e încins și miroase a soare, iar dealurile unite într-o horă verde în jurul satului sunt și mai rotunde, niște lumânări topite de arșiță.
Pe buza străzii e un tei, florile-i sunt împietrite în nemișcare ca becurile unui candelabru deasupra unui altar, așa cum l-ar picta Gheorghe FIKL. Peste drum, ochi în ochi cu un stiv de lemne, e o casă albă, spumoasă, cu guler albastru, ARTHOUSE Wolfsberg/Gărâna, rezidența de artă creată de Elisabeth si Hartwig OCHSENFELD, în curte e liniște, doar o perdea albă se mișcă, un tremur de gene căzute în somn. Artiștii invitați la cea de-a șasea ediție a Simpozionului internațional de artă vizuală și literatură Arthouse pictează, visează în culori și linii tema propusă, KEEP CALM AND CALL THE WOLF. Tema gândită cu o patină de umor este și o trimitere la numele german al satului, Wolfsberg, cunoscut pe harta culturii încă din anii ’50 când Julius Podlipny se retrăgea aici și înființa una dintre primele tabere de creație.
În calmul mișcărilor de pensulă, artiștii din România, Franța, Germania, Bulgaria și Serbia cheamă animalul mitologic în transpunerile proprii vizuale. Delphine MANET se îndepărtează în spectrul cromatic folosit de impresionistul francez căruia îi poartă numele si pregătește lucrări inspirate din mitologia nordică, în care lupul este asociat cu lumina, cu soarele.
Pe Dimitar VELICHKOV îl găsesc deseori la margine de drum, ghemuit ca un bulgăre, adunând în căușul palmei nisipul auriu. Hoțul de nisip- așa îl numeam. Din nisip și pulbere Dimitri creează structuri în jurul lupilor săi figurativi și cu umor îmi spune, „nu am întâlnit aici niciun lup, deci cum nu am ocazia să fotografiez vreunul, îl pictez pe cel făcut, în tușă neagră, de Elisabeth“.
Carmen BAYER s-a retras într-o vizuină-atelier, un luminiș în câmpul aburind, lupii ei sunt simboluri ale puterii, voinței și curajului. Aici, în câmpul acesta rotund ca un spate de mamifer tolănit în leneveală la soare, Vulpea din Micul Prinț îi mărturisește și lui Horațiu C. PAVELESCU la masa sa de lucru, taina ei cea mare, „Nu poţi vedea bine decât cu inima. Esenţialul este invizibil pentru ochi“. În cele șase lucrări Horațiu a scris îndemnul tematic al simpozionului în alfabetul Braille.
E multă culoare la ARTHOUSE Wolfsberg/Gărâna, nopțile de aici au aripi căzute în călimara cu stele. Pe un perete alb, în pătratul pânzei, Ana KUN a scris avertismentul zâmbetului acestor nopți de vară, „Atenție, cad vârcolaci“. Pe cer nu se-arată niciun nor de vârcolac, și astfel, cad cu Ana într-un „balamuc“ sentimental de povești despre unul dintre proiectele ei – „Balamuc/loc de joacă și-altele“.
Și cândva noaptea se lasă răsfoită de o nouă dimineață, și, precum în Lupul de stepă, „totul capătă un sens mai profund, totul este un joc și un simbol.“
Despre simboluri, în iarba țesută în grădina casei, vorbesc cu Gheorghe FIKL, și despre noua sa serie de lucrări, despre personajele noi, călugărițe, preoți, care, deși statice, fac din picturile sale un loc în care se întâmplă întotdeauna ceva:“Cred ca sunt un fel de vânător al impactului psihologic. Asociind personajele, punând simbolurile unul în fata celuilalt se creează întradevăr un dinamism, o tensiune, se întâmplă ceva ce te pune pe gânduri, te emoționează“. Și ce emotionanată este declarația lui, venită cu sinceritatea unei păsări ce țâșnește spre cer, „Poate astea sunt rugăciunile mele, lucrările“.
Stăm tolăniți parcă în miezul de nucă al pământului, FIKL îmi arată imaginile noi, fotografii de la Socolari, acolo unde-și are atelierul, imagini ce așteaptă să fie pictate, uite, îmi spune, uite aici un cimitir înveșmântat într-o zăpadă aproape îmbietoare, „vreau să–i dau o tentă optimistă acestei ultime amorțeli a vieții“, îmi șopteste FIKL, apoi îmi arată un preot dintr-o procesiune de Paște, în fața altarului ceresc, sau o călugăriță surprinsă în smerenia rugăciunii, „Imi plac aceste imagini, continuă pictorul, sunt autentice.“
Latră câinii în sat, din vale se aud pregătirile Festivalului de Jazz și FIKL îl amintește pe Horia Bernea, care picta altare și asculta jazz. La umbra muzicii și a pomilor din grădină poetul Robert ȘERBAN meșteșugărește versuri, ce vor deveni, iată, astăzi, mai târziu, fotografiile unei amintiri.
„vom deschide atunci aparatul foto
și vom privi atenți
imagine după imagine
ca niște filateliști săraci
care caută cu acribie în fiecare timbru
defectele ce ar putea să-i scadă îndeajuns valoarea
încât să și-l poată permite“
La Simpozionul internațional de artă vizuală și literatură Arthouse Wolfsberg/Gărâna au fost invitate și scriitoarele Ana BARTON și Petronela ROTAR, amândouă înțeleg literatura și ca o formă de exprimare a feminității. Cele patru lansări de carte au avut loc la Timișoara, 16 iulie, și la Casa de Creație FIKL din Socolari, 18 iulie.
Lucrările artiștilor au fost expuse la Casa Artelor din Timișoara. Au expus: Carmen BAYER, Costin BRĂTEANU, Gheorghe FIKL, Ana KUN, Delphine MANET (Franta), Camil MIHĂESCU, Horatiu C. PAVELESCU, Nicolae UNGAR, Dimitar VELICHKOV (Bulgaria), Bojan ZIVIK (Serbia).
Înainte de a ne despărți de vara aceasta la Gărâna, Lili Elisabeth îmi mărturisește: „ Îți povesteam, Veronica, cum îmi imaginez venirea noastră pe lume, mai bine zis cum arată harta din miezul calotei noastre. ALBĂ, doar câteva culori DNA…Apoi însa depinde de noi cât spectru așezăm și cum populăm harta mintii noastre. Este ca si cum ai descifra tinuturile trairilor tale si le-ai da viata prin
culoarea. Astfel ți se împlinește lumea tot mai mult și tot mai mult, se întregește harta și devine descifrabilă, chiar și pentru tine.“
E multă culoare la Gărâna și calm e totul, precum scria Șerban Foarță în poezia de început, și Tatăl/ carele, cu mâini nespus de calme,/ ține, încă, lumile în palme“.
Veronica Kirchner
