Miercuri, 13 februarie 2013, ora 14:00, la Biblioteca Metropolitană Bucureşti va avea loc şedinţa Cenaclului „Literatorul”, condusă de scriitorul Nicolae Iliescu. Pe afişul dens al reuniunii se remarcă evocarea lui Mircea Micu de către criticul Emil Lungeanu, secretar general de redacţie al revistei literare omonime, lectură din romanul „Eu… a cui sunt?”, de Elena Ionescu Colcigeanni, lansarea romanului „Vera”, de Ioana Stuparu, şi prezentarea volumului de proză „Garnizoana Malamoc. Întâmplări din viaţa unui om care a trăit în vremuri năucitoare din punct de vedere istoric”, de Ştefan Dorgoşan, apărut la Editura Bren 2013, a noua carte din ciclul “Clanul Călae”. În legătură cu acest volum, poetul Rodian Drăgoi a trimis pe adresa redacţiei AgenţiadeCarte.ro un text pe care îl publicăm integral:
“Îl ştiu pe Ştefan Dorgoşan de acum peste treizeci de ani, din perioada când era unul dintre actorii principali ai scrisului profesionist în presa cotidiană centrală. Vremurile îi simţise potenţialul viguros, dar, fără o motivaţie realistă, nu-i puteau folosi decât utopic şi ineficient forţa cuvântului şi a ideii. Un instruit printre frânagii! Ştefan Dorgoşan avea planuri de perspectivă pe termen lung, care nu puteau fi schimbate dintr-un capriciu pompieristic de pe o zi pe alta. În pline „evenimente”, oportuniştii au frecat pixurile pe hârtii saturate de venin. Degeaba!
Când l-am cunoscut personal, acum două decenii, m-a convins ce înseamnă concordanţa dintre om şi scrisul lui, ca lege a demnităţii şi respectului faţă de semeni şi societatea în care vieţuieşti. După „Ascensiunea” 1989, aducea producţii elaborate precum „Camera roşie cu dragoste” 1992, un evadat în lumea haotică, „Călae” 2002-2003 (pe care l-am citit în foileton), ţăranul care îşi trăieşte cu râvnă viaţa şi intemperiile ei, „Ofranda” 2005, nu noi judecăm Timpul-Dumnezeu, ci el pe noi. În faţa cărţilor, „experţii” autodafe-ului au început să se victimizeze. Dar călăii nu se pot înfrăţi cu „condamnaţii” graţiaţi, iar vinovaţii să rămână veşnic nejudecaţi!
„Garnizoana Malamoc” 2013, după două originale reuşite, „Sfinţii” şi „Profesoara de Maniere” 2011, nu este nici pe departe proză cazonă. Ci provocare! Avem aici o construcţie migăloasă, o redută îmbietoare în geometrie variabilă, cu capcane între cuvinte şi întâmplări, fapte brodate într-un fagure de personaje contradictorii, miere şi venin, distinct conturate prin replici axiomatice: „fiecare trebuie să mestece şi gura lui ceva!” Fie şi otravă! Numai să fim vedete! Realul şi ficţiunea se împreuneză pictorial, credincioase, într-un legământ solemn, etern, dar imediat şi fără scrupule se produce adulterul, fiind trădate cauze nobile prin firescul ancestral: „oricât de bun ai fi azi, mâine eşti perimat!” Tehnica, habitatul, confortul, cultura pun în cumpănă tăioasă omul (barda) şi (mama) natura: „aţi răvăşit pământul!”
Omul trişează mistic Cuvântul veşnic creator, jurând şi cerşind Dragostea perpetuării nemărginite, incest oedipian care, firesc, neînscriindu-se în canoanele şi regulamentele riguroase ale mişcării finite ale pietrelor, vieţuitoarelor, astrelor şi eterului, induce repulsie şi anomie, haos: „în orice (r)evoluţie fiecare greşeală se repetă!” Cercul se strânge, natura acoperă dezordinile, mizeriile. Adevăr energetic: „ideea este clepsidra în care cuvintele curg precum nisipul!” Prizonieratul? O dulce libertate! Înţeleptul, din Garnizoană, înainte de a fi lapidat în Agora, spune: „Nu există şansa de a fugi de noi înşine! Acolo mă simt adevărat şi bine!” Singurătatea, pentru că nu poate fi răstălmăcită, este punctul forte al discordiei şi dizgraţiei. Personajele lui Ştefan Dorgoşan, nefiind nici îngeri, nici sfinţi, nu tind spre perfecţiune, dar nici nu exagerează în orgolii. Împreună cu autorul, ele construiesc şi fortifică. Şi fac şi stâmbăciuni, şi minuni! Ca-n viaţă!
Ştefan Dorgoşan este un scriitor matur, un fin mânuitor al stărilor psihologice, dar şi al imaginilor. Anunţatul „Storcător de cuvinte” va fi un roman cu multe surprize pentru profesionişti, dar şi de satisfacţii pentru tot mai rarii şi preţioşii devoratori de lectură, care nu vor regreta că au rămas pe metereze.”
Rodian Drăgoi
