spot_img

Album bibliofil, ”Comori de artă din colecția de pictură Ion Chiricuță”

Divizia de publishing Argo Art a adăugat în biblioteca sa un nou album, “Comori de artă din colecția de pictură Ion Chiricuță”. Albumul este un omagiu adus reputatului chirurg oncolog Ion Chiricuță (1918-1988), unul dintre cei mai pertinenţi şi mai pasionaţi colecţionari de artă ai secolului XX. Cu o precizie de chirurg, între două vieţi salvate, Ion Chiricuță a achiziţionat opere ale artiştilor români contemporani cu el: Theodor Pallady, Gheorghe Petraşcu, Alexandru Ciucurencu, Corneliu Baba, Marcel Chirnoagă, Constantin Piliuţă, Gheorghe Vânătoru, sau Florin Niculiu (cu care Chiricuță a legat o frumoasă prietenie). Într-un fel, Chiricuță a salvat “vieţile” unor tablouri sortite poate uitării, iar cu puţin înainte de finalul vieţii sale, în anul 1982, acesta şi-a donat întreaga colecţie muzeului din oraşul sau natal Bârlad, în care tatăl său a fost preot. Selecţia lucrărilor din albumul “Comori de artă din colecţia de pictură Ion Chiricuță” a fost realizată de către expertul în artă şi totodată iniţiatorul proiectului ARGO ART DESIGN, Adrian Buga, împreună cu prof. Ion Christian Chiricuță, unul dintre fiii colecţionarului.

Acest album s-a născut, dincolo de spaţiul magic al cărţilor şi al operelor de artă, din dorinţa autorilor de a pune la dispoziţia publicului iubitor de frumos o lucrare amplă, bogat ilustrată, cu detalii şi istorii ale celor mai reprezentative opere de pictură şi grafică aflate în colecţia profesorului Ion Chiricuță. Urmărind istoria generală a artei româneşti, cât şi cea particulară a operei colecţionate, am reconstituit structura personală a acestui buchet de artă pornind de la sistemul gândit cu o mare stricteţe de la bun început chiar de către colecţionar. Am optat pentru gruparea catalogului în trei capitole separate, legate printr-o viziune comună. Primul capitol, „Pictura românească”, cuprinde o selecţie a celor mai reprezentative lucrări din colecţie. Textul care însoţeşte capitolul dublează experienţa. Contactul intim cu detaliul fotografiat şi prezentat prilejuieşte imersia în fiecare operă reprodusă şi transformă simpla privire într-o veritabilă artă a înţelegerii. Al doilea capitol, „Arta Europeană”, este format dintr-o selecţie a lucrărilor de pictură străină, care, prin cercetarea prilejuită de publicarea acestui catalog, au adus cele mai noi şi neaşteptate date. Caracterul cu totul particular al acestei colecţii de pictură străină este determinat şi de elucidarea parţială a misterelor legate de cópii, falsuri şi de nebănuitele atribuiri ale lucrărilor originale. Al treilea capitol, intitulat „Inventarul total al colecţiei de pictură”, este unul tehnic. Fiecare tablou este ilustrat faţă-verso, considerând că pe spatele unei lucrări sunt sedimentate straturi succesive ce poartă deopotrivă amprenta epocii în care a fost creată şi a mediului în care a circulat. Dubla folosire a artei şi ajutorul pe care aceasta l-a reprezentat în munca de fiecare zi – liniştea tuselor şi culorilor la care chirurgul Chiricuță se gândea când opera – fac inevitabilă transformarea valorii colecţiei în valoare umană. Această dublare este la capătul intenţiei de artă, deoarece, prin folosirea operei, arta a fost cufundată irevocabil în om.

„Ne stau mărturie cuvintele împărtăşite de Ion Chiricuță unui pictor – Gheorghe Vânătoru: „Da, în zori, de fiecare dată, privind tablourile, îmi împrospătez amintirile: amintirile care mă leagă de primele emoţii ce le-am încercat cu pictura. Ea, pictura, mi-a clădit tinereţea într-un fel, pe nişte dimensiuni cu totul romantice: un romantism în care văd în apoteoză spiritul omenesc ca într-o feerică lumină astrală. Cred ca un nebun-profet în viitorul ei şi o iubesc cu esenţe ţări, merg zilnic ca medic chirurg la masa de operaţii şi mă simt pătruns de efluvii izvorâte din operele panotate în casa mea, şi ceea ce pare incredibil de făcut cu bisturiul îmi reuşeşte în colaborare cu ceea ce-mi dau emoţiile picturii. Prin ea iubesc omul, viaţa, devin mai bun, mai înţelept. Ridic medicina la nivel de creaţie şi desfac miracolul natură, pentru a-l recompune.”

”Cei care îndrăznesc să se aplece peste abisul morţii şi încearcă să menţină viaţa prin munca lor se simt pierduţi într-o negură de nepătruns, ca în centrul unui uragan a cărui poziţie şi formă se modifică neîncetat. Cine ar putea să adune zilele şi nopţile medicului care se luptă mereu cu „răul”, cum zicea un apropiat al său: „cel mai rău dintre ele”? Dar, totodată, cine ar putea să ştie mai bine decât Profesorul şi Chirurgul Ion Chiricuță, sau decât fiul său, Ion-Christian Chiricuță, colecţionar la rândul lui, ce înseamnă pasiunea de a aduna „frumosul” atât de mult îndrăgit şi admirat o viaţă întreagă? … Ce moştenire frumoasă, ce cruce dublă şi grea – medicina şi dragostea pentru artă!”- Adrian Buga

Albumul “Comori de artă din colecţia de pictură Ion Chiricuță” poate fi achiziţionat exclusiv de pe site-ul www.argoart.ro . Cumpărătorii pot opta între ediţia de lux (1,200 de lei) şi ediţia bibliofilă (1,600 de lei).

Textele poartă semnătura lui Adrian Buga, Ion Christian Chiricuță, Ion Chiricuță, Constantin Constantinescu şi Corneliu Baba.

Albumele au fost tipărite pe hârtie japoneză la celebra tipografie Bortolazzi Stei din Verona din ale cărei tiparniţe s-au născut albumele de lux ale Editurii Taschen.

Pentru mai multe detalii despre albumul “Comori de artă din colecţia de pictură Ion Chiricuță” vă invităm să vizitaţi site-ul www.argoart.ro .

Lansarea albumului reprezintă uvertura proiectului Buga-Chiricuță, ce va continua cu o expoziţie de excepţie, la Muzeul Colecţiilor de artă Bucureşti. Deschiderea expoziţiei şi vernisajul vor avea loc în data de 5 mai 2015.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508