spot_img

Adolescenți de 99 plus 1!

Expoziția ”99 + 1= 100”, a  șasea expoziție din cadrul Proiectului ”Forma și Culoarea-elemente ale educației estetice”, organizată de Așezământul de Copii ”Sfântul Leontie” – Rădăuți și co-finanțată de AFCN, vernisată în spațiile luminoase și generoase ale Muzeului Bucovinei din Suceava de criticul de artă dr. Olimpia Tudoran Ciungan, cu experiență vastă de muzeograf în cadrul Muzeului Brukenthal, în 3 noiembrie 2017, ora 11:00,  s-a bucurat de un mare succes. Având un moderator de mare clasă, în persoana domnului profesor universitar Vasile Demciuc, evenimentul s-a ridicat la nivelul pe care-l cerea densitatea valorilor patrimoniale din acest faimos muzeu, dar și calitatea participanților. Aprecierile au fost deschise de Înalt Prea Sfințitul Pimen, episcop al Sucevei și Rădăuților, domnia sa fiind absolvent al ”belle artelor” și care a subliniat valoarea educativă în general a artei pentru copii și tineri, și ,în concret, valoarea lucrărilor (69 de acuarele), deosebită, mai ales dacă le raportăm la vârsta micilor pictori: Vasilica Ureche,15 ani, Bianca Răileanu, 16 ani, Paraschiva Juganariu, 15 ani, Cătălina Cioltan, 16 ani, Ana Onisimiuc, 15 ani, Gabriel Ursulean, 17 ani, Răzvan Burlă, 14 ani, Andrei Secrieriu, 14 ani.

Cuvinte de laudă avut și arhimandrit Iustin Dragomir, stareț al mânăstirii Bogdana –Rădăuți, care a apreciat efortul educatorilor, conducerea Așezământului de Copii ”Sfântul Leontie”– Rădăuți, părintele protosinger Iustin, directorul instituției, și maica Ecaterina, psihologul copiilor, și, bineînțeles copiii pentru strădania lor în a crește nivelul artistic al propriilor lucrări.

Partenerul în organizarea acestei expoziții, Casa Corpului Didactic, prin doamna director Manuela  David, a  considerat onorantă expoziția care a deschis șirul de evenimente culturale ale aniversării a 136 de la ființarea CCD în Suceava.

Deosebit de impresionați de conținutul și forma de prezentare a acestei expoziții, dedicată de copii zilei   de 1 Decembrie, a Centenarului României moderne, au fost Nadia Crețuleac, director al Direcției Județene de Ocrotire a Copilului, cu aprecieri elogioase privind nivelul educației în Așezământ.

Deosebit de elocventă a fost intervenția vicepreședintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Niță, care a salutat rezultatele cu totul deosebite în artă a copiilor și, din acest considerent, a promis sprijin pentru orice demers în această direcție de dezvoltare a educației  copiilor .

Cuvinte elogioase a adresat copiilor și conducerii Așezământului domnul Gheorghe Lazăr, Inspector general al Inspectoratului Școlar Județean Suceava, care a interpretat valoarea deosebită a lucrărilor expuse drept efect al strădaniei educatorilor, al profesorilor copiilor, și, în concret, al îndrumătorului Atelierului de pictură ”Vasile Popescu” .

Nivelul deosebit al picturilor micilor artiști ai Așezământului a fost elogiat și de doamna Loredana Ceică, inspector arte din cadrul IȘJ Suceava, care a invitat acești mici artiști la cercurile de artă din Suceava.

Sala de conferințe a muzeului, în care s-a săvârșit vernisarea expoziției mai sus amintite, a avut toate locurile ocupate, de profesori, elevi, reprezentanți ai autorităților locale, tineri din cercurile de artă sucevene, toți, impresionați de tablorile expuse în aceste spații deosebit de frumoase ale Muzeului Bucovinei.

Se cuvin toate felicitările organizatorilor acestei expoziții de excepție precum și generoasei gazde, Muzeul Bucovinei!

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508