spot_img

Oana Piscureanu expune ”Structuri și simboluri”

Luni, 4 iulie 2016, de la ora 17.00, la Centrul Național de Informare și Promovare Turistică ”Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu va avea loc vernisajul expoziției de pictură și grafică ”Structuri și simboluri”, semnată de Oana-Eleonora Piscureanu. Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Târgu Jiu și Centrul Național pentru Informare și Promovare Turistică ”Constantin Brâncuși”, în parteneriat cu Muzeul Județean Gorj ”Alexandru Ștefulescu”. Curator: Dorina Cioplea.

”M-am născut şi locuiesc în prezent tot aici, în Târgu-Jiu, Gorj, România. Sunt licenţiată în Managementul Firmei, absolventă de Masterat în Bănci şi Asigurări şi lucrez ca economist în domeniul privat. Pe lângă asta, începând cu anul școlar 2015-2016, sunt coordonator Pictură la Școala Populară de Artă, secția centrală de arte plastice din TG-JIU, alături de dascălul ce mi-a îndrumat pașii atâția ani în ale artei, dna profesor de Pictură și Grafică, Loreta Nicolcea. Pentru mine, este o mare onoare și un sprijin tare frumos, ca la început de drum în această nouă etapă, să-mi fie alături dascălul meu formator. În timpul facultăţii, am urmat în paralel şi cursurile de Pictură, în cadrul Şcolii Populare de Artă din Tg-Jiu. După absolvirea facultăţii şi totodată a cursurilor de pictură, viaţa m-a purtat pe căi paralele cu marea mea pasiune pentru artă. Însă, după o pauză de mai mulţi ani (vreo 8), am simţit nevoia de a umple golul din suflet creat de dorul de culoare; mi-am regăsit drumul şi … m-am reîntors la şcoală, deci la artă. De această dată a fost la Grafică, fiind îndrumată de acelaşi minunat dascăl, d-na Loreta Nicolcea, cea care m-a vegheat şi în urmă cu mulţi ani, în domeniul Picturii. În 2014 am absolvit şi cursul de Grafică, iar în prezent am încheiat cel de-al II lea an de perfecţionare Grafică, bineînţeles, tot în cadrul Şcolii Populare de Artă din Tg-Jiu.
Prin intermediul artei mele sau mai bine zis, încercării mele de-a face artă, prin grafică şi pictură, mă relaxez, mă plimb prin cele mai îndepărtate colţuri ale sufletului meu, mă regăsesc şi mă împlinesc. Mirosul tuşurilor şi culorilor, mă inspiră şi sunt ca un drog pentru simţurile mele amorţite. Nu mă pot imagina fără acest capitol din viaţa mea; e acel ceva fără de care nu pot exista, nu pot funcţiona ca individ.
Îmbin pictura cu grafica, folosesc acrilice, acuarele, tuşuri, grafit, creioane colorate, markere, linere etc. pe diverse suporturi, pânză, carton, hârtie, lemn, ceramică. Încă îmi caut calea în domeniul artelor vizuale; de aici probabil şi dorinţa de experimentare, plăcerea de a mă juca cu diverse tehnici, de a le combina în aceeaşi lucrare şi de a vedea rezultatul.
În afară de aceste manifestări ale mele în domeniul artelor, mă mândresc tare şi cu colaborarea frumoasă pe care o am cu Gabriela Iancu, o artistă foarte talentată şi cu o pregătire solidă în domeniul fotografiei, dar şi al picturii. De Gabriela mă leagă amintiri frumoase din timpul anilor în care am urmat împreună cursul de Pictură la SPA TG-JIU. Am colaborat in nenumărate rânduri (2013-2015) la realizarea de ilustraţii pentru revista What Liberty Ate, o publicaţie internaţională de artă, fondată de Gabriela Iancu in 2011, axată pe explorarea artelor vizuale contemporare si apreciată în Statele Unite cu peste 80.000 de vizualizări pe ediție. De asemenea în 2015-2016, am colaborat și cu revista Florilegium, cel de-al doilea proiect editorial minunat al Gabrielei, o publicație de arte vizuale internațională cu un design concept.

De ce “SIMBOLURI şi STRUCTURI” ? Pentru că încă din primii ani de studiu aprofundat (la SPA), am descoperit importanţa vitală pe care o are desenul în evoluţia fiecăruia ce îmbrăţişează această frumoasă cale, dar deloc uşoară, a artelor plastic şi nu numai. Iar desenul porneşte de la cele 2 idei elementare, de bază : punctul şi linia. Apoi continuă cu studiul a tot ce ne înconjoară, adică a structurilor, fie ele vegetale, minerale, animale etc. Aşa am descoperit fascinanta lume a grafitului, a liniilor, simbolurilor şi structurilor. Îmi place să mă joc cu ele, să le metamorfozez. Rar ştiu cum va arăta lucrarea finală. Totul vine de la sine… după primele linii trasate pe foaie se cheamă una pe cealaltă şi se completează reciproc. Pe lângă structuri, am ales să mă joc şi cu simbolurile, în principal ale locului din care provin, ale Gorjului. Avem tradiţii frumoase populare care încă se păstrează vii aici, avem locuri frumoase şi încărcate de istorie, avem credinţă în Dumnezeu…. şi-l avem pe Brâncuşi. Ce poate fi mai frumos de atât?
Lucrările sunt pe teme variate, fără o legătură prea mare între ele. Asta pentru că, precum spuneam, încă experimentez, încă îmi caut calea.” – Oana-Eleonora Piscureanu

“Oana Eleonora Piscureanu pictează şi ilustrează încă din copilărie, pe când a fost hipnotizată de culorile vibrante ale picturii şi de personajele de poveste. Stilul ei este unic şi străluceşte în linii expresive, complimentate cu urme ilustrative de pensule şi însorire de culori. Picturile Oanei sunt o declaraţie de muncă din dragoste, pasiune conştientă şi simplă dedicaţie pentru artă.
Născută sub semnul Peştilor, Oana este o personalitate introvertită, romantică şi sensibilă, adorând pictura, grafica, muzica şi călătoriile. Relaţia ei cu arta şi frumosul, a fost una strânsă încă din copilărie. Şi-a hrănit această pasiune prin „colorarea” vieţii personale, a familiei şi prietenilor cu diverse podoabe, figurine origami, felicitări, mărtişoare, obiecte de decor şi variate materiale conexe acestora. Prima ei pictură a fost expusă în timpul anilor de gimnaziu şi pe lângă desen, pictură şi accesorii create manual, Oana este pasionată şi de poezie.
Oana pictează în culori acrilice, tempera, acuarelă, pe diverse suporturi (pânză, carton, hârtie, lemn); îmbină pictura cu grafica şi desenul, utilizând diverse tehnici. O inspiră pictorii impresionişti, cubişti şi mai ales cei neoimpresionişti, aplicând la rându-i tehnica divizionistă şi pointilistă. Trăind şi creând din amintiri, suflet şi pasiune, creaţiile Oanei sunt surprinzător de însufleţite şi simple, sunt un rezultat al explorărilor interioare, a dorinţelor şi fricilor, şi neaşteptat trimit privitorului frumuseţe deliberată.”
( Gabriela Iancu, Revista ”What Liberty Ate” primăvară/vară N.4/2013)

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508