48 de ore

Pe 7 ianuarie, 8:58 pm, făceam următorul comentariu pe site-ul Boomlit, adresându-mă lui Andrei Ruse, un mai tânăr autor. Spuneam aşa: „Scriitorii noştri, tineri sau nu (dar pe mine comportamentul deviat al celor tineri mă deprimă mai mult), s-au obişnuit să scrie orice, oricum, despre critici, mizând 1. pe scandal autopromoţional, 2. pe politeţea celui atacat, 3. pe obiectivitatea aceluiaşi. Un poet bun poate, de pildă, să răstoarne un hârdău de lături în capul meu; n-o să spun niciodată, din acest motiv, că e lipsit de valoare. Dar să dovedesc că minte/ calomniază/ bate câmpii pot. Aviz amatorilor.”.

Am pierdut, apoi, jumătate de zi de week-end (e drept că eram şi imobilizat în casă de o viroză) pentru a răspunde insinuărilor, calomniilor şi insultelor grobiene a doi poeţi, Răzvan Ţupa şi Claudiu Komartin. La fiecare insinuare, am cerut explicaţii; la fiecare acuză aruncată aşa, din vârful buzelor, am pus câte o întrebare. Am procedat metodic, fără să-mi permit cea mai mică deviere de la subiect şi digresiune ajutătoare. Am încercat să-i scot pe „interlocutorii” mei din beţia lor de cuvinte, expresii şi fraze întregi; şi am pus un spot de lumină pe fiecare lucru aberant pe care l-au susţinut.

În timp ce eu mă străduiam să fac toate astea pe site-ul Boomlit (8 ianuarie, 11:56 am – 4:57 pm) şi să evoluez într-un spaţiu poluat de calomnii şi insulte, păstrându-mi calmul englezesc în „discuţia” cu Răzvan Ţupa şi Claudiu Komartin, exact în acest interval…

…mai precis, pe 8 ianuarie, 4:48 pm, pe site-ul Agenţia de Carte a apărut un comentariu semnat „răzvan” – la aproape patru luni de la consumarea episodului cu plagiatul lui Vasile Bahnaru. Un episod de un umor nebun: anul trecut, un academician basarabean a copiat fraze dintr-un studiu al meu despre Grigore Vieru; iar studiul meu şi studiul academicianului au apărut în acelaşi volum omagial Grigore Vieru! În plus, academicianul a mai luat şi un premiu Grigore Vieru… Când jurnaliştii din Basarabia au descoperit chestia asta şi au scris despre ea, n-am făcut decât să le mulţumesc şi să spun: „Bietul academician!”. Cred şi astăzi că e o problemă, până la urmă, a basarabenilor înşişi: ei ştiu mai bine cine este Vasile Bahnaru. Am tratat cu umor întreaga poveste, aşa cum şi merita, din punctul meu de vedere. Ultimul comentariu la „episodul Bahnaru” a apărut, pe Agenţia de Carte, pe 22 septembrie 2010.

Şi acum facem un spectaculos salt temporal, până la comentariul apărut pe 8 ianuarie 2011, 4:48 pm, semnat „răzvan”. Îl reproduc integral, punând diacriticele: „Este cel puţin ciudat entuziasmul cu care este acuzat omul creditat pentru salvarea industriei cărţii în Republica Moldova şi care a atacat de nenumărate ori influenţa KGB-ului asupra culturii din Basarabia. Mai mult, este vorba întâmplător sau nu despre unul dintre membrii comisiei pentru studierea crimelor comunismului în Basarabia. Sunt mereu reticent atunci când este vorba despre acuzaţii exuberante. Şi aşa ar trebui să fie toţi cei care îşi aminesc de faptul că Eugen Barbu l-a acuzat pe Mircea Cărtărescu de plagiat atunci când noii scriitori din România erau deranjanţi, că, devenit incomod, Eugen Barbu însuşi a fost acuzat de plagiat şi lista poate continua. Aceste acuzaţii şi virulenţa lor nu au cum să fie întâmplătoare. În cazul în care este vorba despre un plagiat, nu credeţi că este o problemă penală? Care credeţi că este rostul acestor atacuri orientate numai spre denigrarea unei personalitaţi academice care a avut un rol esenţial în revigorarea limbii române dincolo de Prut? Credeţi cumva că scandalul şi lapidarea publică pot să rezolve o problemă care cere competenţe nu doar juridice dar şi literare?”.

Am descoperit acest comentariu seara târziu, din ceea ce s-ar putea numi baftă. Fiindcă urma să încep rubrica de faţă, Bibliomania, pe Agenţia de Carte, intrasem pe acest site şi deschideam diferite materiale, mai vechi sau mai noi. Am ajuns şi la „episodul Bahnaru”. Comentariul proaspăt postat m-a frapat. Iar el avea ca icon ceva ce-mi era de undeva cunoscut… Semăna cu o copertă. Coperta unei cărţi de… Răzvan Ţupa, omul cu care eu „dialogasem” jumătate de zi pe Boomlit.

Când am realizat asta (era aproape miezul nopţii), am postat imediat un comentariu (11.27 pm); şi l-am sunat pe Dan Mircea Cipariu. Eram, precum un jurnalist de investigaţie, frisonat de posibila mea descoperire. Dar dacă totuşi mă aflam pe o pistă falsă? Exista şi posibilitatea ca jocul întâmplării, buna memorie plus intuiţia mea să nu ducă nicăieri. Rămânea şi varianta ca apărătorul subit şi anonim al academicianului plagiator să nu fie Răzvan Ţupa. Dan Mircea Cipariu părea uimit de descoperirea mea. Cum naiba aflasem asta? A început să strângă cercul, să facă verificări, să-şi betoneze un nou material dedicat acestui subiect. L-a făcut.

A doua zi dimineaţă, adică pe 9 ianuarie, 11:06 am, nemaivând loc de întors, Răzvan Ţupa şi-a asumat, cu o ultimă dublă abureală (1. punând acum intenţionat icon-ul pe care îl pusese mai înainte din neatenţie; şi 2. citez: „Cât despre anonimat, am semnat cu prenumele meu, evitând tocmai mişcarea de (sic!) prin care încearcă să îşi facă un nume criticul dumneavoastră”), comentariul lui „răzvan”. Avusesem deci dreptate. Forumistul acela anonim, cetăţeanul acela înţelegător cu academicianul plagiator şi jegos cu criticul plagiat – era Răzvan Ţupa.

Aţi văzut filmul 48 de ore? Dacă nu, cunoaşteţi oricum genul proxim. Într-un interval de timp dat, trebuie prins un criminal. Pe alocuri, te strici de râs.

Eu n-am prins decât un autor cu aparenţe onorabile, un  tip „civilizat” care, exact în timpul unei dispute „principiale” pe bază de „analize” şi „argumente” de pe un site (Boomlit), a intrat fără să-şi decline identitatea pe un altul (Agenţia de Carte) pentru a justifica un plagiator. Şi pentru a-l acuza pe cel plagiat că este de partea KGB-ului şi că se opune studierii crimelor comunismului din Basarabia… E de râs? E.

Ca să dovedesc că „onorabilul” Răzvan Ţupa acţionează şi calomniază ca un forumist de cea mai joasă speţă, mi-au trebuit mai puţin de 48 de ore. Iată: 7 ianuarie, 8:58 pm – 9 ianuarie, 11:06 am.

Dragă „răzvan”, „onorabile” Răzvan Ţupa, de acum nu mai pierd nici un minuţel cu tine şi cu nickname-urile tale. Îţi doresc mult succes în continuare, pe drumul cotit al jegului.

Daniel Cristea-Enache