spot_img

24 de întrebări-poveste despre Eminescu, la Marea Finală a Concursului ”Humanitas în licee”

Sâmbătă, 13 iunie 2015, la ora 11.00, cele două echipe finaliste ale Concursului ”Humanitas în licee”, un concurs de cultură generală aflat la cea de-a patra ediție, vor fi faţă în faţă în ultima etapă care se va desfăşura în sala de conferințe a Institutului Cervantes. Fiţi susţinătorul uneia dintre cele două echipe într-un matineu inteligent, prezentat de Andi Moisescu. Trofeul şi premiul cel mare vor fi înmânate de scriitorul Mircea Cărtărescu.

După alte trei etape  în care au acumulat cele mai multe puncte, Colegiile Naţionale „Andrei Șaguna“  și „Dr. Ioan Meşotă“ din Brașov au ajuns în marea Finală a Concursului Humanitas în licee. Au fost cele mai bune echipe din 32 de licee, din 11 oraşe.

Tema finalei este Eminescu. Întrebările pe care le vor primi cele două echipe sâmbătă au fost concepute de Cătălin Cioabă, autor Humanitas şi editor al volumului Mărturii despre Eminescu, pe care echipele l-au avut în bibliografie și care strânge amintiri despre Eminescu așa cum au fost consemnate de contemporanii săi.

La câteva săptămâni după moartea lui Mihai Eminescu, în numărul din 7 iulie 1889, revista Familia lansa un apel către cei care l-au cunoscut: „Scrieţi amintiri!“ Astfel de îndemnuri s-au repetat de nenumărate ori în revistele vremii, chiar şi după 1900, deci la distanţă de decenii. Şi – după cât se pare – ele nu au fost în zadar, căci, până către anii ’20 ai secolului trecut, au continuat să apară noi mărturii despre Eminescu, „aşa cum a fost“: ca prieten, coleg de şcoală, de redacţie, ca publicist al vremii. Aceste amintiri ale contemporanilor au fost apoi, de-a lungul secolului trecut, antologate în diferite volume. Selecţia din Mărturii despre Eminescu a pornit de la ele şi a căutat să reconstruiască totalitatea acestor texte, deoarece şi astăzi, cred, amintirile despre Eminescu se cer nu doar retipărite ca atare, dar şi readunate laolaltă, organizate din nou într-un ansamblu coerent, care să cuprindă tot ceea ce s-a scris – semnificativ – de către cei care l-au cunoscut. (Cătălin Cioabă, prefața volumului)

Elevii finalişti şi spectatorii se vor bucura de frumuseţea întrebărilor-poveste. Indiciile din prima parte a întrebării ţin de specificul cărţii, al unor personaje sau concepte esenţiale, iar un răspuns primit după citirea lor este răsplătit cu două puncte. Din ce în ce mai numeroase şi mai clare, indiciile din a doua parte aduc un singur punct.

Cea de-a patra ediţie a concursului Humanitas în licee s-a derulat pe parcursul anului şcolar 2014-2015 şi a avut până acum trei etape cu o bibliografie Humanitas. Pentru prima etapă, Brătienii, întrebările au plecat de la volumul Din viața familiei Ion C.Brătianu de Sabina Cantacuzino şi au fost create de Oana Bârna, redactorul cărții; pentru a doua etapă, Clinamen, întrebările au fost concepute de Marieva Ionescu, redactor Humanitas, pornind de la volumul Clinamen. Cum a început Renașterea de Stephen Greenblatt; pentru cea de-a treia,Jurnalul de la Păltiniș, autorul întrebărilor a fost Gabriel Liiceanu, iar cărțile din bibliografie au fost Jurnalul de la Păltiniș de Gabriel Liiceanu și Jurnal filozofic de Constantin Noica. Concursul s-a desfăşurat cu public, în cele trei etape de calificare rolul de gazdă revenindu-i fiecăruia dintre licee, prin rotaţie.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508