spot_img

”Regele ucis de-un porc” și ”O istorie simbolică a Evului Mediu occidental” ,de Michel Pastoureau, la Librăria din Centru

Joi, 26 mai 2022, la ora 18.15, la Librăria din Centru (bd. Ștefan cel Mare, nr.126) din Chișinău, va avea loc lansarea volumelor ”O istorie simbolică a Evului Mediu occidental” și ”Regele ucis de-un porc. O moarte infamă la originea embelemelor Franței”, de Michel Pastoureau, traduse din franceză de Em.Galaicu-Păun, apărute la Editura Cartier, colecția Cartier istoric.  „Simbolul e mereu ambiguu, polivalent, proteiform; nu poate fi închis în câteva formule. În rest, el nu se traduce doar prin anumite cuvinte și texte, dar și prin imagini, obiecte, gesturi, ritualuri, credințe, comportamente. Cercetarea lui e cu atât mai anevoioasă cu cât ceea ce spun înșiși autorii Evului Mediu, inclusiv cei mai iluștri, nu acoperă câtuși de puțin extinderea câmpurilor sale de acțiune, nici diversitatea sau suplețea modurilor sale de intervenție. În plus, este vorba de un obiect al istoriei pentru cercetarea căruia pericolul anacronismului îl pândește pe istoric în cazul fiecărui document. În fine, această cercetare, prin însuși faptul de a fi întreprinsă, prezintă adeseori riscul de a face ca simbolul să piardă o bună parte a dimensiunilor sale efective, estetice, poetice sau onirice.” (Michel Pastoureau)

Preț promoțional în ziua lansării.

Vor participa: 

Virgil Pâslariuc

Varvara Buzilă

Silviu Tabac

 

Moderator: Em. Galaicu-Păun

„Simbolul e mereu ambiguu, polivalent, proteiform; nu poate fi închis în câteva formule. În rest, el nu se traduce doar prin anumite cuvinte și texte, dar și prin imagini, obiecte, gesturi, ritualuri, credințe, comportamente. Cercetarea lui e cu atât mai anevoioasă cu cât ceea ce spun înșiși autorii Evului Mediu, inclusiv cei mai iluștri, nu acoperă câtuși de puțin extinderea câmpurilor sale de acțiune, nici diversitatea sau suplețea modurilor sale de intervenție. În plus, este vorba de un obiect al istoriei pentru cercetarea căruia pericolul anacronismului îl pândește pe istoric în cazul fiecărui document. În fine, această cercetare, prin însuși faptul de a fi întreprinsă, prezintă adeseori riscul de a face ca simbolul să piardă o bună parte a dimensiunilor sale efective, estetice, poetice sau onirice.” (Michel Pastoureau)

„…Nu în ultimul rând, aș dori să arăt cum căderea de pe cal a unui principe capețian în floarea vârstei, în toamna lui 1131, nu aparține doar unei istorii dinastice și politice; ea ține, totodată și mai cu seamă, de istoria simbolică. Pata de rușine pusă de acel porcus diabolicus este de așa natură, încât nu va putea fi ștearsă de monarhia franceză câțiva ani mai târziu decât pin adoptarea a două embleme purificatoare, împrumutate de la atributele iconografice ale Fecioarei: floarea de crin și culoarea albastră. Aceste două atribute se vor uni pe la mijlocul secolului al XII-lea sau puțin mai târziu spre a forma armoariile regelui Franței. Din marial, crinul devine regal, iar aurul, altădată rezervat reginei Cerurilor, culoarea dinastiei Capețienilor. În consecință, de-a lungul secolelor, decenii la rând, aceeași culoare albastră nu va fi doar una familială și dinastică, dar și monarhică, de stat, și, în cele din urmă, națională.” (Michel Pastoureau)

Michel PASTOUREAU (n. 17 iunie 1947, la Paris) și-a făcut studiile la Sorbona la École des chartes, susținând în 1972 o teză asupra bestiarului heraldic medieval (Le Bestiaire héraldique médiéval). La început conservator la Cabinetul de medalii de la Biblioteca Națională, este ales în 1982 director de studii la École pratique des hautes études (Sorbona, secția a IV-a), unde ocupă Catedra de istorie a simbolicii occidentale. Asumând diverse funcții academice și asociative, Michel Pastoureau este în ultimii ani profesor invitat la mai multe universități europene, în special din Lausanne și Geneva.

Primele lucrări ale lui Michel Pastoureau se înscriu în prelungirea tezei sale și au ca obiect de studiu stemele, sigiliile și imaginile, contribuind la scoaterea heraldicii din impasul în care se afla în mediile universitare, pentru a face din ea o știință istorică în sensul deplin al cuvântului. Începând cu anii ᾽80 se dedică mai ales istoriei culorilor, domeniu în care totul abia urmează a fi construit, inclusiv în ceea ce privește istoria picturii, devenind cel mai important specialist pe plan internațional. Cavaler al Legiunii de Onoare (2020).

Autor a circa patruzeci de lucrări, printre cele mai importante numărându-se: L’Échiquier de Charlemagne. Un jeu pour ne pas jouer (Paris, Adam Biro, 1990); L’Étoffe du Diable. Une histoire des rayures et des tissus rayés (Paris, Seuil, 1991); Traité d’héraldique (Paris, Picard, ediția a patra, 2003); Figures de l’héraldique (Paris, Gallimard, 1996); Jésus chez le teinturier. Couleurs et teintures dans l’Occident médiéval (Paris, Le Léopard d’or, 1998); Les Emblèmes de la France (Paris, Bonneton, 1998); Bleu. Histoire d’une couleur (Paris, Seuil, 2000; Albastru. Istoria unei culori, Cartier, 2006); Figures romanes (Paris, Seuil, 2001); Les Animaux célèbres (Paris, Bonneton, 2001); Uniformes (Paris, Seuil, 2002); Une histoire symbolique du Moyen Âge occidental (Paris, Seuil, 2004; O istorie simbolică a Evului Mediu occidental, Cartier, 2004); L’Ours: histoire d’un roi déchu (Paris, Seuil, 2007; Ursul. Istoria unui rege decăzut, Cartier, 2007); Noir. Histoire d’une couleur (Paris, Seuil, 2008; Negru. Istoria unei culori, Cartier, 2012); Le Cochon. Histoire d’un cousin mal-aimé (Paris, Gallimard, 2009); Bestiaires du Moyen Âge (Paris, Seuil, 2011); Vert. Histoire d’une couleur (Paris, Seuil, 2013); Le Roi tué par un cochon. Une mort infâme aux origines des emblèmes de la France? (Paris, Seuil, 2015); Regele ucis de-un porc. O moarte infamă la originea emblemelor Franţei? (Cartier, 2022); Rouge. Histoire d’une couleur (Paris, Seuil, 2016); Jaune. Histoire d’une couleur (Paris, Seuil, 2019).

Virgil PÂSLARIUC, doctor în istorie, este profesor la Facultatea de Istorie şi Filozofie, Universitatea de Stat din Moldova, specialist în istorie medievală şi modernă, preocupări de socio-istorie şi antropologie istorică. Este coordonatorul colecției Cartier istoric.

Varvara BUZILĂ, etnografă. Cea mai recentă carte: Arta tradițională din Republica Moldova, Editura Cartier, 2019.

Silviu TABAC, heraldist. Cea mai recentă carte: Stemele și drapelele raioanelor Republicii Moldova, Muzeul Național de Istorie, 2019.

Emilian GALAI-PĂUN este scriitor și traducător, redactor-șef al Editurii Cartier. Cele mai recente cărți publicate: Cărțile pe care le-am citit, cărțile care m-au scris, Editura Junimea, 2020 și sanG d”encre, Editura Cartier, 2020.

 

O istorie simbolică a Evului Mediu occidental, de Michel Pastoureau, traducere din franceză de Em.Galaicu-Păun (Cartier istoric). Legată, 432 pag. Preț: 49 RON/ 199 MDL

 

Regele ucis de-un porc. O moarte infamă la originea embelemelor Franței, de Michel Pastoureau, traducere din franceză de Em.Galaicu-Păun (Cartier istoric). Legată, 208 pag. Preț: 39 RON/169 MDL

Cartea poate fi cumpărată în toate librăriile bune din România și Republica Moldova.

De asemenea, poate fi comandată și online:

 

https://cartier.md/libraria/istorie/o-istorie-simbolica-a-evului-mediu-occidental/

https://cartier.md/libraria/istorie/regele-ucis-de-un-porc-2/

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508