spot_img

Dan Lungu, ”Sînt o babă comunistă!” – 15 ani de la apariție, ediție aniversară

La 15 ani de la apariţia romanului, povestea „babei comuniste” Emilia Apostoae este una dintre cele mai de succes ale literaturii române, cu cinci ediţii publicate în România, la Editura Polirom, şi traduceri în Franţa, Ungaria, Austria, Polonia, Spania, Italia (două ediţii), Bulgaria, Turcia (două ediţii), Croaţia, Norvegia, SUA şi Ucraina. La toate acestea se adaugă şi o ecranizare, în regia lui Stere Gulea, cu Luminița Gheorghiu în rolul principal, şi o serie de spectacole de teatru sau balet în ţară şi în străinătate, adaptate după cartea lui Dan Lungu. La fel de actuală şi azi, cu acelaşi umor debordant care i-a cucerit pe cititorii români şi străini, ediţia aniversară este îmbogăţită cu o addenda ce reconstruieşte prin texte şi imagini parcursul excepţional, din 2007 până azi, al romanului-fenomen ”Sînt o babă comunistă!”

 

Sînt o babă comunistă! 15 ani de la apariție * ediție aniversară de Dan Lungu a apărut la editura Polirom, cu o prefaţă de Bogdan Creţu.

 

Ediția aniversară a romanului conține imagini din film, fotografii din spectacole, copertele edițiilor străine, precum și o serie de texte care vorbesc despre parcursul excepțional al cărții, texte semnate de regizori, actori, traducători, scriitori, critici literari, manageri culturali etc. Enumerăm doar câțiva dintre autorii acestor texte: Stere Gulea, Luminița Gheorghiu, Pușa Darie, Steinar Lone, Carmen Bendovswki, Laure Hinckel, Gabriella Koszta, Csoma Judit, Jan Cornelius, Monica Joița, Anca Sigartău, Antonella Cornici, Ștefan Agopian, Marius Chivu, Bianca Burța-Cernat, Cristian Teodorescu, Sanda Cordoș, Cosmin Ciotloș etc.

 

„Satirist savuros, Dan Lungu nu încetează să exploreze nevrozele ţării sale. Reprezentând noua generaţie românească de scriitori, autorul ne-a cucerit deja cu romanul Raiul găinilor. Dulce-amărui şi adesea extrem de amuzant, romanul Sînt o babă comunistă! ilustrează transformările societăţii româneşti.” (Livres Hebdo)

 

Dan LUNGU (n. 1969, Botoşani) este unul dintre cei mai apreciaţi şi mai traduşi scriitori români, cărţi ale sale fiind publicate în 15 limbi: engleză, franceză, germană, italiană, spaniolă, poloneză, slovenă, maghiară, bulgară, greacă, norvegiană, macedoneană, turcă, croată și ucraineană. Între 2013 şi 2017 a fost director al Muzeului Naţional al Literaturii Române Iaşi. A făcut studii postdoctorale de sociologie la Sorbona şi a fost redactor al revistei Au sud de l’Est (Paris). În 1996, iniţiază la Iaşi grupul literar Club 8. În 2001 şi 2002, este redactor-şef al revistei de cultură Timpul. În 2005, face parte din grupul de scriitori români invitaţi la „Les belles étrangères“, Franţa. La Polirom a mai publicat volumele de proză scurtă Băieţi de gaşcă (2005, 2013) şi Proză cu amănuntul (ed. a II-a, 2008) şi romanele Raiul găinilor (2004, 2007, 2010, 2012; volumul a fost patru luni în topul vînzărilor editurii franceze Jacqueline Chambon, iar ediţia germană a fost declarată, în decembrie 2007, cartea lunii în Germania), Cum să uiţi o femeie (2009, 2010, 2011), În iad toate becurile sînt arse (2011, 2014), Fetiţa care se juca de-a Dumnezeu (2014, 2016; Premiul Naţional de Proză al Ziarului de Iaşi), Pîlpîiri (2018), Părul conteză enorm (2019), Vlogger la 13 ani sau Buncărul cu bunătăţuri trăsnite (2021) şi Şoferul din Oz (2022). Tot pentru Polirom a coordonat alături de Radu Pavel Gheo volumul colectiv Tovarăşe de drum. Experienţa feminină în comunism (2008), alături de Lucian Dan Teodorovici Str. Revoluţiei nr. 89 (2009), iar alături de Amelia Gheorghiţă Cărţi, filme, muzici şi alte distracţii din comunism (2014) şi Cartea copilăriilor (2016). A primit numeroase premii literare naţionale, iar în 2011 statul francez ia acordat titlul de Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres pentru contribuţii la îmbogăţirea patrimoniu- lui cultural francez. Membru al Uniunii Scriitorilor din România. Sînt o babă comunistă! a fost ecranizat în regia lui Stere Gulea, cu Luminiţa Gheorghiu în rolul principal. În 2010, a avut loc premiera piesei de teatru Baba comunistă, pe scena Teatrului Bouwkunde din Deventer, Olanda; în 2013, a avut loc premiera maghiară la Teatrul „Katona József“ din Budapesta, iar la Ateneul Naţional din Iaşi a avut loc premiera naţională a piesei. În mai 2015 a avut loc la Teatrul de Balet Sibiu premiera spectacolului de dans-teatru Sînt o babă comunistă!, în 2016 spectacolul este pus în scenă la Teatrul Naţional „Radu Stanca“ din Sibiu, iar în 2019 la Teatrul Naţional din Timişoara. Piesa se joacă şi în prezent, atît în România, cît şi în străinătate. Versiunea franceză a cărţii a fost dublu nominalizată la Premiile Europene Jean Monnet (Franţa, 2008), iar versiunea poloneză a fost nominalizată la Premiul pentru Literatură Central-Europeană „Angelus” în 2011. Sînt o babă comunistă! este una dintre cele mai traduse cărţi româneşti de după 1989, ediţii ale ei fiind apărute în Statele Unite, Franţa, Spania, Italia, Austria, Norvegia, Polonia, Ungaria, Croaţia, Bulgaria, Grecia, Turcia şi Ucraina.

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508