Itinerar plastic, cu peisaje de la Cap Caliacra la Balcic, la Muzeul Storck
mai 24th, 2022 | By admin
Muzeul Municipiului București invită publicul să viziteze expoziția „De la Cap Caliacra la Balcic. Itinerar plastic” începând cu data de 27 mai 2022 la Muzeul Frederic Storck și Cecilia Cuțescu Storck (Str. Vasile Alecsandri, nr 16). Patronând ”Tinerimea artistică” (1901-1947), Regina Maria a reușit să atragă la Balcic o serie importantă de artiști, care o urmau aici în fiecare vară. În drumul spre Balcic, artiștii care au străbătut aceste tărâmuri au descoperit și o altă magnifică zonă, situată tot la malul mării. Este vorba despre golful Cap Caliacra, care oferea privitorului un splendid peisaj marin, în zonă fiind situate și ruinele unei cetăți antice. După Primul Război Mondial, Balcicul a fost una dintre cele mai iubite destinații artistice. La Balcic, după anul 1924, Regina, împreună cu arhitectul Emil Güneş, a construit una dintre cele mai speciale reședințe ale Casei Regale, palatul Tenha Yuvah (Cuibul liniştit), situat chiar pe malul Mării Negre. Reședința regală de la Balcic a fost ridicată în stil oriental, cu turn de geamie și terase suprapuse.