spot_img

Debutează a doua ediție a ”Superpoveștilor din București”

Compania de Librării București (CLB), cel mai longeviv lanț de librării din România, și Asociația Headsome Communication lansează astăzi, 25 ianuarie 2022, cea de-a doua ediție a proiectul ”Superpovești din București”, un demers care își propune să readucă în actualitate legendele și poveștile despre oraș. Copiii și adolescenții din capitală sau cei care învață în București sunt invitați să caute poveștile ascunse din istoria orașului: să le documenteze în familie, în cadrul comunității locale, în cadrul școlii, prin dialog cu profesorii, în biblioteci, în librării, să le „vâneze” în documentele și materialele din spațiul digital, pentru ca mai apoi să le transpună în povești. La începutul toamnei, în perioada 15 august – 4 septembrie 2022, copiii și adolescenții cu vârste între 8 și 18 ani, împărțiți în trei mari categorii de vârstă, sunt așteptați să trimită poveștile lor către organizatori.

Un juriu va evalua poveștile trimise de ei, câștigătorii fiind anunțați pe data de 19 septembrie 2022. Cele mai bune povești vor fi publicate într-un volum colectiv, care va fi lansat în luna decembrie a acestui an. Participarea copiilor la concurs este gratuită.

 

Proiectul SUPERPOVEȘTI din București a demarat în luna ianuarie a anului 2021. Pe 16 decembrie 2021 a fost lansat primul volum reunind șapte povestiri. Câștigătorii primei ediții a concursului sunt Thea Ilinca Jianu și Mara Miloș de la Liceul Teoretic Național (categoria 8-10 ani), Ioana Alexandra Anastasiu de la Școala Generală 280, Matei Andrei Petrescu de la Colegiul Național „Cantemir Vodă”, Thomas Popescu de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” și Emil Racoveanu de la Colegiul Național „Gheorghe Șincai” (categoria 11-14 ani) și Bianca Georgiana Maria Borș de la Colegiul Național „Sfântul Sava” (categoria 15-18 ani). Săptămâna aceasta, are loc „Turneul autorilor”: antologia care cuprinde textele laureaților va fi lansată în cele șase școli bucureștene în care învață autorii. Șase evenimente în cadrul cărora autorii se vor întâlni cu colegii lor de școală și vor împărtăși experiența scrierii propriilor povești. Alături de ei vor fi invitați și șase dintre cei mai cunoscuți scriitori pentru copii – Adina Rosetti, Lavinia Braniște, Adina Popescu, Cosmin Perța, Laura Grünberg, precum și îndrăgita tânără autoare Ana Dragomir.

 

„Pentru mine, una din bucuriile anului trecut a fost reușita proiectului Superpovești din București. Îi felicit din nou pe cei șapte laureați, dragostea lor pentru lectură și scris sperăm să îi «molipsească» pe mulți alți copii și tineri. Se dovedește, iată, că noile generații nu s-au înstrăinat de lectură și învățătură pe cât se vorbește în ziua de azi. Este nevoie doar să fim alături de ei, să-i încurajăm și să le recunoaștem calitățile”, a mărturisit Marieta Seba, directorul general al Companiei de Librării București, organizator al proiectului.

 

SUPERPOVEȘTI din București, proiect demarat cu sprijinul Ministerului Culturii, este o inițiativă a Companiei de Librării București și a Asociației Headsome Communication, realizată în parteneriat cu Inspectoratul Primăria București, ARCUB, Muzeul Național al Literaturii Române și Radio România Cultural. Proiectul este susținut de Ministerul Culturii, fiind unul dintre evenimentele care au câștigat finanțare nerambursabilă la cea mai recentă sesiune ACCES.

Inițiatoarea și coordonatoarea proiectului este Oana Boca Stănescu, manager cultural, președinta Headsome Communication: „Bucureștiul este un șantier narativ complicat și fascinant deopotrivă, care adună laolaltă povești hiper-cunoscute alături de povești «de nișă», povești statuate și povești-mișcătoare ce vin să completeze o istorie. Povești despre misterele Curții Vechi, legende urbane legate de toponimii, anecdote despre personalitățile Bucureștiului, despre personalitățile lumii care au trecut prin București și așa mai departe. Un repertoriu inepuizabil, cu multe povești care merită readuse în actualitate cu ajutorul noilor generații de povestitori”.

 

Compania de Librării Bucureşti este cea mai importantă rețea de librării care a supraviețuit cu succes după Revoluție. În prezent CLB numără 40 de librării, răspândite unitar în toate cele 6 sectoare ale capitalei, ele aflându-se într-un proces permanent de modernizare și adaptare la cerințele clienților. De la carte şi manuale şcolare, la produse de papetărie şi jucării, oferta companiei este dintre cele mai bogate.

Asociația Headsome Communication, lansată în 2012, este prima agenție de comunicare din România dedicată exclusiv proiectelor de promovare a lecturii. Agenția are în portofoliu peste 30 de proiecte, multe dintre acestea, de dimensiune internațională.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508