Online & live despre ”Restul ca problemă a filosofiei” de Alexander Baumgarten

dec. 15th, 2021 | By | Category: Agenda de carte

Restul ca problemă a filosofiei” de Alexander Baumgarten, Editura Polirom, colecția „Plural”, 2021. Joi, 16 decembrie 2021, ora 19.00, pe paginile de Facebook Polirom & Cărturești. Vor vorbi, alături de autor: Mihai Maci, Nona Rapotan.

  • facebook.com/polirom.editura
  • facebook.com/Carturesti

 

„Nimic din mintea mea nu îmi arată că trebuie să gândesc restul, ci știu că mă pot înconjura cu tot confortul faptului de a închide ochii și de a nu mă întreba, poate chiar niciodată, răstălmăcind o veche și gravă întrebare a filosofiei: De ce mereu rămâne ceva mai degrabă decât nimic? Dar obișnuința minții mele de a fi înfrântă în elanul ei de a consuma tot ce îi iese în cale o face să resimtă anxios și continuu că mereu rămâne «ceva ce ne scapă». Și chiar aceasta ascunde inevitabil sensul verbului a concepe: a pune alături o formă și un conținut, înlăturând și negând orice rămâne, așa cum scriitorul își poate arunca ciornele sau și le poate preface în obiecte de admirație, dar gazela este obligată cu riscul vieții să mănânce placenta nounăscutului ei. Hai să scriu atunci o carte despre rest.” (Alexander Baumgarten)

 

Alexander Baumgarten (n. 1972) este profesor de istoria filosofiei medievale la Universitatea „Babeş‑Bolyai” din Cluj‑Napoca şi membru al Uniunii Scriitorilor din România. A publicat ediţii, traduceri comentate şi exegeze ale unor autori precum Aristotel (din opera căruia a tradus Politica, Despre suflet şi Fizica), Plotin, Augustin, Grigore cel Mare, Anselm, Gerard din Cenad, Bernard din Clairvaux, Toma din Aquino, Godescalc din Nepomuk şi alţii. Coordonează, la Editura Polirom, colecţia „Biblioteca medievală”, în care au apărut din 2003 până în prezent 45 de volume bilingve ale operelor unor autori medievali din tradiţia latină, greacă, arabă sau franceză veche. Volumele sale de studii şi eseuri conţin reflecţii asupra filosofiei antice şi medievale, dar şi asupra receptării acestora în cultura română: Principiul cerului (Dacia, 2001; ediţia a II‑a, Humanitas, 2008), Sfântul Anselm şi conceptul ierarhiei (Polirom, 2003), Şapte idei înrâuritoare ale lui Aristotel (Humanitas, 2012), Vânătorul cu o singură săgeată (Ratio et Revelatio, 2013).

Număr de vizualizări :156


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro