”Trăirile mele au devenit trăirile personajelor, nu-mi mai aparțin.”

nov. 1st, 2021 | By | Category: Studioul de carte

Cunoscut ca autor de proză scurtă, Mihail Victus (n. 1986, București) a publicat în diverse reviste: ”iocan”, ”Tribuna”, ”Ateneu”, ”Actualitatea literară” etc., obținând numeroase premii literare la concursurile consacrate: „Marin Preda”, „Ioan Slavici”, „Mihail Sadoveanu”, „Radu Rosetti” etc. Din decembrie 2014, investește o parte din timpul liber pentru revista digitală ”LiterNautica”, în calitate de cofondator și administrator. Este designer de mobilier și programator CNC. Website: www.mihailvictus.eu. Cărți publicate: ”Toate păcatele noastre”, 2021, ed. Litera | roman, ”Treisprezece. Proză fantastică”, 2021, ed. Litera | coautor | antologie de povestiri, ”Fracturi”, 2019, ed. Vremea | roman | nominalizat de AgențiadecArte.ro la categoria ”Cele mai bune cărți ale anului” și laureat al Premiilor „Cristian Săileanu”. Tudor Voicu a dialogat, în exclusivitate pentru AgențiadecArte.ro, cu scriitorul Mihail Victus.

 

„Toate păcatele noastre” (Ed. Litera, 2021) e un roman provocator, dar, oricât ar anima revolta interioară, acaparează cu naturalețe. Tu cum te raportezi acum, după publicarea romanului, la conținutul său? Ce s-a schimbat față de perioada în care l-ai gândit și scris?

 

Au trecut aproape cinci luni de când am terminat de scris prima variantă a romanului. Încep să mă mai distanțez, astfel încât să mă pot dedica altui proiect, dar subiectele, temele propuse acolo și personajele sunt încă aici și vor mai fi probabil pentru o lungă perioadă, dar nu atât de prezente încât să mă distragă. Cartea a fost scrisă și editată până ce-a ajuns la forma dorită. Nu aș schimba nimic. Eu mă voi schimba – poate că opiniile mele vor căpăta noi nuanțe, dar ceea ce am scris acolo va rămâne neschimbat și nu va exista dorința să schimb ceva. Am observat că sunt și scriitori care-și reeditează vechile publicații, modificându-le, dezvoltându-le. Dar trăirile mele, din momentul în care am scris cartea, au devenit trăirile personajelor, nu-mi mai aparțin.

 

Care e importanța experienței personale, a muncii și a talentului, care din acestea contribuie mai mult la scrierea unui roman de „analiză psihologică” (printre altele), așa cum îl înțelege Ioana Hodârnău în prefața cărții?

 

Trei elemente esențiale pentru un scriitor complet, indiferent dacă își propune să scrie romane de analiză psihologică sau de orice alt fel. Imaginația/ talentul și munca te pot ajuta să ajungi departe, dar experiența va oferi acel ceva în plus, o consistență necesară oricărei lucrări de artă. Scriitorul talentat, care scrie foarte mult, dar în viața lui nu iese din propria locuință, va pierde în fața scriitorului talentat, care are și experiența de partea lui.

 

Irina și Horia sunt, din multe puncte de vedere, eroi ai zilelor noastre, ori ai zilelor în care ne-am petrecut devenirea. Capitolele care le înfățișează povestea sunt însoțite de citate biblice. Putem vorbi aici de acceptarea lui Dumnezeu în nedreptățile vieții?

 

Depinde cum privim lucrurile. Să fie acceptarea unor fapte dictate de o entitate atotputernică sau doar o resemnare? Este mult de dezbătut pornind de la o asemenea temă, așa că mă voi rezuma doar la scopul pe care-l are asta în romanul meu. Sunt personaje acolo care-l acceptă pe Dumnezeu ca pe ceva inevitabil, sunt alte personaje care, deși nu-i refuză existența, aleg să se răzvrătească. Pasajele din Biblie folosite la începutul fiecăreia dintre cele cinci părți ale cărții fac referire la o parte dintre acele mesaje mai puțin vizibile, adresate cititorilor atenți, care au timp să vadă/ înțeleagă și povestea din spatele poveștii principale, construită din unele subtilități și omisiuni voite.

Apropo de întrebarea ta, am văzut recent două filme foarte scurte (mai puțin de 4 minute fiecare), regizate de Neill Blomkamp, care-l au pe Dumnezeu în rolul principal, scene în care, într-un mod ironic și amuzant, sunt prezentate două cazuri de nedreptate cerească 🙂 God: Serengeti (2017) și God: City (2018). Verifică-le, dacă ai ocazia.

 

Romanul ”Fracturi” (Ed. Vremea, 2019) a fost bine primit, discutat și citit. Cum e întâmpinat, din perspectiva ta, „Toate păcatele noastre”? 

 

Chiar dacă sunt doar câteva săptămâni de când a ajuns la public, romanul are deja reacții care mă bucură, fiindcă vin din partea unor oameni care au citit dincolo de aparențe. Desigur, sunt și cititori (și vor mai fi) care par să vadă romanul ca pe un thriller psihologic (nu, nu asta mi-am propus să scriu), datorită ritmului și suspansului (folosesc asta cam în orice tip de scriere) – dar e în regulă, Toate păcatele noastre se poate citi în orice fel, important e să fie citit.

 

Unde și cum scrie Mihail Victus? Există acum, în laboratorul tău literar, un nou proiect concret și, desigur, aș vrea să te întreb dacă e vorba tot de proză?

Cel mai productiv sunt când am timp să scriu după un program bine stabilit, de obicei seara, după serviciu, închis în birou, cu muzică ambientală în căști, astfel încât să acopere orice alte zgomote. Dar au fost zile, de exemplu, în care pentru Toate păcatele noastre am scris în mașină (cu aceleași căști în urechi), în pauza de masă de la serviciu. Așa e, există un proiect și este, desigur, vorba tot de proză, mai exact roman. În proză scurtă am experimentat prea mult ca să am un minim de texte cât de cât liniare. Iar poezie am scris, când am scris (adică foarte rar), doar pentru mine – majoritatea textelor le-am pierdut.

Număr de vizualizări :317


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro