Editura Polirom vă oferă un fragment din romanul ”Un secol de ceață” de Matei Vişniec, apărut de curând la Editura Polirom, colecția „Fiction Ltd”, în ediție cartonată.
„Aș plasa acest roman în categoria ficțiunilor istorice, deși toate bazele sale de plecare sunt reale; ele se hrănesc din evenimente trăite de propria mea familie, precum și de mine însumi în naveta mea culturală Est-Vest. Evident, orice asemănare cu persoane reale este întâmplătoare, dar sute de oameni vii se oglindesc în aceste pagini. Umbra lui Hitler și umbra lui Stalin planează deasupra multor capitole și nu întâmplător partea a doua a cărții se intitulează «Răul are întotdeauna un frate geamăn».
Am încercat să înțeleg eu însumi, scriind, de ce oamenii nu învață mai nimic din greșelile trecutului și mai ales de ce repetă erorile servituții voluntare. Ceața ideologică despre care vorbesc în carte nu s-a risipit în acest început de secol, iar pe alocuri mi se pare că se îndesește, chiar în multe minți subtile și în multe suflete generoase.
Îl invit pe cititor să se îmbarce în lectura acestei cărți pentru a-și face singur o părere despre dilemele secolului trecut și despre cele profilate la orizont. Cu acest avertisment tragic, lăsat nouă moștenire încă de la grecii antici: doar problemele au soluții, nu și dilemele…” (Matei Vișniec)
Matei Vişniec s-a remarcat în anii ’80 ca poet, apoi ca dramaturg ale cărui piese, cu largă circulaţie în mediul literar, sunt interzise pe scenele profesioniste. În 1987 părăseşte România şi se stabileşte în Franţa, unde lucrează pentru Radio France Internationale. Piesele sale în limba franceză apar la Actes Sud – Papiers, L’Harmattan, Lansman, Crater, L’Espace d’un instant. Numele său figurează pe afişe teatrale în peste 30 de ţări. În ultimii ani Matei Vişniec s-a remarcat şi ca romancier. Dintre apariţiile sale editoriale recente în România amintim:
Editurile Cartea Românească şi Polirom
Păianjenul în rană (teatru), 2007; Groapa din tavan (teatru), 2007; Omul-pubelă. Femeia ca un câmp de luptă (teatru), 2007; Cafeneaua Pas-Parol (roman), 2008, 2014; Cronica ideilor tulburătoare sau despre lumea contemporană ca enigmă şi amărăciune (eseu), 2010; Sindromul de panică în Oraşul Luminilor (roman), 2009, 2012; Domnul K. eliberat (roman), 2010, 2015; Dezordinea preventivă (roman), 2011, 2017; Cabaretul cuvintelor (teatru), 2012, 2018; Negustorul de începuturi de roman (roman), 2013, 2014; Omul din care a fost extras răul (teatru), 2015; Iubirile de tip pantof, iubirile de tip umbrelă… (roman), 2016, 2018; Ultimele zile ale Occidentului (povestiri), 2018; Cronica realităţilor tulburătoare (sau despre lumea contemporană în faţa marilor decizii) (eseu), 2019.
Editura Paralela 45
Oraşul cu un singur locuitor (antologie de poezie), 2005; Mansardă la Paris cu vedere spre moarte (teatru), 2005; Omul cu o singură aripă (teatru), 2006; Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal (teatru), 2007; Imaginează-ţi că eşti Dumnezeu (teatru), 2008; Occident Express. Despre senzaţia de elasticitate când păşim peste cadavre (teatru), 2009; Omul din cerc (antologie de teatru scurt), 2010.
Editura Humanitas
Maşinăria Cehov. Nina sau despre fragilitatea pescăruşilor împăiaţi (teatru), 2008; Scrisori de dragoste către o prinţesă chineză (proză poetică), 2011; Procesul comunismului prin teatru (teatru), 2012; Trilogia balcanică. Migraaaanţi (teatru), 2016.
Editura Arthur
Omul de zăpadă care voia să întâlnească soarele/Le bonhomme de neige qui voulait rencontrer le soleil (piesă pentru copii, ediţie bilingvă), 2016.
Editura Tracus Arte
Securi decapitate/Haches décapitées (antologie de poeme, ediţie bilingvă română/franceză), 2012; Ioana şi focul. Şobolanul rege. Reverii pe eşafod. Cuvintele lui Iov (teatru), 2017.
FRAGMENT
„ — Să citeşti tare şi cu intonaţie!
Minodora încercă să urmeze cît mai bine sfaturile şefului de brigadă Florin Găvan, dar în fiecare seară se ivea aceeaşi problemă: oamenii picoteau şi cei mai mulţi adormeau în timpul lecturii. Ora de muncă ideologică se desfăşura întotdeauna după încheierea zilei de muncă la cîmp şi în grajdurile fermei. Minodora se urca pe o mică estradă, astfel încît să fie văzută de toată lumea, şi îşi începea lectura în momentul în care mîncarea era pusă în farfurii. Cînd oamenii puneau mîna pe linguri, Minodora ataca primul titlu de pe prima pagină.
În cursul lecturii, Minodora mai arunca din cînd în cînd cîte o privire şi la acea masă de oameni epuizată, dar docilă. Cuvintele partidului nu provocau nici o reacţie specială pe acele feţe arse de soare şi îngrijorate de ziua de mîine. Oamenii ascultau oarecum cu smerenie, dar cu gîndurile aiurea. Doar la citirea titlurilor în ochii unora se mai aprindea cîte o luminiţă. De exemplu, cînd Scînteia anunţa cîte o nouă vizită la Moscova a tovarăşilor din conducerea Partidului Muncitoresc Român. Imediat ce auzeau că Gheorghe Gheorghiu‑Dej urma să fie primit de „marele ghid al popoarelor progresiste“, Iosif Vissarionovici Stalin, unii dintre deportaţi, dar şi dintre zilieri ciuleau uşor urechile, ca şi cum numele lui Stalin ar fi fost unul dătător de speranţă, ca şi cum tot de la Stalin ar fi aşteptat aceşti oameni o izbăvire, o rază de lumină.
În ce priveşte lumina însă, ea venea în întregime, în prezent, dinspre partid şi dinspre învăţătura marxist‑leninistă. Timp de şase luni, cît fu obligată să citească, seara, ziarul Scînteia în faţa deportaţilor, Minodora învăţă o limbă nouă, limba scrisă a partidului. O limbă cu multe cuvinte obscure, dar şi cu multe exaltări, în general monotonă, dar în acelaşi timp agresivă.
În mintea Minodorei se structură un fel de listă cu cuvintele favorite ale partidului. De exemplu, cuvîntul „lumină“. Viitorul promis de partid urma să fie luminos. Şi pe bună dreptate, întrucît tovarăşii se hrăneau din lumina marxist‑leninistă, iar Stalin era farul lor.
Chiar şi numele ziarului, Scînteia, avea o legătură cu lumina. Ce putea fi o scînteie decît o aşchie de lumină, făcută să aprindă în sufletul oamenilor focul revoluţionar? Cînd oamenii îşi puneau o problemă sau cînd trebuia luată o decizie, în mod obligatoriu totul se făcea în lumina documentelor de partid. Minodora îşi imagina uneori într‑o formă cît se poate de concretă această capacitate a documentelor de partid de a crea lumină. De exemplu, în timpul nopţii, dacă aveai de ieşit pînă în curte, îţi puteai lumina calea cu un document de partid. Sau, dacă voiai să sondezi adîncimea unei fîntîni, era suficient să cobori în adîncul ei, legat de o funie, un document de partid şi în felul acesta puteai observa claritatea apei.”
