„Carnavalul Animalelor”, proiect cultural susținut de Radio România Muzical

nov. 9th, 2021 | By | Category: Postcard

În perioada 10-19 noiembrie 2021, zilnic de la ora 18.30, Radio România Muzical va difuza – prin intermediul paginii facebook – o serie de 10 interviuri video cu tinerii muzicieni implicați în realizarea proiectului cultural „Carnavalul Animalelor”: Roxana Cîrciu – pian, Andrei Gologan – pian, Valentin Șerban – vioară, Andrei Stanciu – vioară, Alexandru Spînu – violă, Izabela Ghergu – violoncel, Vlad Rațiu – contrabas, Diana Nedelea – flaut, Sebastian Antoneac – clarinet, Irina Rădulescu – marimba, glockenspiel. AgențiadecArte.ro este partener media al evenimentului.

Aceștia, coordonați de Adrian Buciu (Lect. Univ. Dr., pro-decan al Facultății de Interpretare Muzicală din cadrul Universității Naționale de Muzică din București), au realizat înregistrări speciale ale binecunoscutei suite „Carnavalul Animalelor” de Camille Saint-Saëns pe scena Sălii Radio în luna iulie a acestui an. Materialul muzical este deja disponibil pe platforma de streaming online Soundcloud (https://soundcloud.com/carnavalul-animalelor) și este comentat vizual printr-un material video original, un spectacol de teatrul umbrelor montat într-un film cu durata de aproximativ 25 minute ce se va regăsi, împreună cu multe alte surprize, pe site-ul proiectului – www.carnavalulanimalelor.ro.

Veți putea afla, din interviurile proiectului „Carnavalul Animalelor”, cum reușește un copil să împace studiul cu joaca; cum trece o zi obișnuită pentru un tânăr muzician; ce satisfacții îți poate aduce muzica; cum poți să treci peste momentele în care te simți depășit; sau ce sfaturi au muzicienii pentru copiii care se gândesc să se apuce de muzică.

Filmul „Carnavalul Animalelor” a fost prezentat prin proiecții video, urmate de ateliere creative dedicate educației muzicale și teatrului de umbre, în câteva școli rurale din județul Vâlcea: Școala Gimnazială Mălaia, Școala Gimnazială Muereasca de Sus, Școala Gimnazială Sălătrucel. La sfârșitul acestei săptămâni, atelierele vor reveni în școlile gimnaziale vâlcene din localități precum Stoenești, Bodești, Budești, Golești, Berislăvești, Ulmetu.

Continuare a seriei de proiecte culturale dedicate educației muzicale și artistice organizate de Asociația Culturală ISVOR, precum „Laboratorul de Muzică” și „ConnectArts”, „Carnavalul Animalelor” este deschis publicului din toată lumea: producția audiovizuală va fi disponibilă pe www.carnavalulanimalelor.ro și rețelele social media.

Echipa proiectului este formată din specialiști extraordinari: Florin Tudor – regizor muzical; Andrei Barbu – inginer de sunet; Beatrice Iordan – scenariu, regie și animație spectacol, coordonator ateliere; Florin Ghenade – regie video; Irinel Cîrlanaru – DOP, camera, editare, colour grading; Czernak Attila – acordor; Florin Iordan – muzician, coordonator ateliere; Daniel Ivașcu – graphic design, web design, proiecții video ateliere; Adelina Mariș – comunicare; Alina Ștefănescu – coordonator local ateliere școlare; Oana Ivașcu – producător și manager de proiect.

 

Despre proiectele Asociației Culturale ISVOR puteți afla pe www.isvor.ro

„Carnavalul Animalelor” este un proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), organizat de Asociația Culturală ISVOR în parteneriat cu Universitatea Națională de Muzică București (UNMB), Radio România Muzical. Parteneri media: Radio România Muzical, Radio România Cultural, RFI România, Zile și Nopți, IQads, BookHub, Agenția de Carte, România Pozitivă, Pilgrim Project.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

 

Număr de vizualizări :80


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro