Un ghid de supraviețuire în era Internetului
nov. 11th, 2021 | By admin
Reunind nume importante ale artei contemporane și reprezentanți ai școlilor superioare de artă din București, Cluj, Iași și Arad, platforma de dialog eART35 realizează o radiografie a schimbărilor prin care a trecut spațiul cultural în perioada pandemică. Artiști, critici, curatori și profesori universitari români au examinat, într-o serie de întâlniri organizate în perioada iulie-noiembrie, noile realități și concepte ale culturii adaptate la paradigma online. Antrenată de turbulențele sistemului socio-economic din care face parte, comunitatea artistică și academică își pune în discuție noile direcții de dezvoltare, chestionând, totodată, și eficiența noilor sale proceduri, de la relevanța tururilor virtuale în galerii, la impactul talk-urilor înregistrate, al meet-urilor sau zoom-urilor care au mediat comunicarea, educația și consumul de artă în ultima perioadă. Parte dintr-o serie de prezentări inspirate de noile realități – de la imagini digitale, la social media sau NFT -, expoziția ”A Guide to Survive the Internet Age” va fi deschisă publicului începând de vineri, 12 noiembrie 2021, la Galeria Leilei din București.