O nouă față pentru Combinatul Artiștilor

oct. 12th, 2021 | By | Category: Postcard

Combinatul Fondului Plastic din România, instituție care aparține Uniunii Artiștilor Plastici, este unul dintre locurile în care artiștii români contemporani își desfășoară activitatea creatoare, fiind un spațiu destinat de expozițiilor de artă și evenimentelor culturale. Construit în anii ’60, menit să faciliteze artiștilor producția culturală de anvergură, Combinatul Fondului Plastic, spațiu cu o istorie specială, necesită renovări funcționale, dar și actualizări de concept. În vederea renovării și modernizării spațiului, membrii Uniunii Artiștilor Plastici din România au donat lucrări pentru a fi scoase la vânzare prin licitație cu scopul de colecta fonduri necesare investiției și transformării Combinatului într-un hub cultural, necesar expunerii creației lor, dar și reluării unor tehnici de producție artistică. 

Casa de Licitații A10 by Artmark devine partener în vederea îndeplinirii obiectivului funcțional, susținând demersul caritabil prin punerea la dispoziție a platformei de licitație și oferirea de suport logistic pentru a readuce la viață Complexul din strada Băiculești. Pe lângă reabilitarea instituției culturale, evenimentul din 19 octombrie își propune să susțină activitatea profesională a Uniunii Artiștilor Plastici din România.

Marcel Guguianu, Dan Hatmanu sau Ana Ruxandra Ilfoveanu sunt doar câțiva dintre artiștii ale căror opere fac parte din secțiunea caritabilă a Licitației de Artă Contemporană, marcate cu o inimă roșie. Alături de aceștia, în cadrul evenimentului, se regăsesc și artiști contemporani consacrați precum Ștefan Câlția, Felix Aftene sau Sorin Ilfoveanu, fiecare dintre ei, în mod excepțional, doar în această licitație, cu opere pornind în licitație de la un preț unitar de doar 100 de euro.

Evenimentul denumit „Arta Vie” – Licitație de Artă Contemporană dedicată sprijinirii Uniunii Artiștilor Plastici din România, aflat la a III-a ediție, va avea loc online, pe platforma Artmark Live, marți, 19 octombrie, ora 19:00. Lucrările dedicate cauzei caritabile, alături de opere ale artiștilor consacrați, sunt expuse la Palatul Cesianu-Racoviță și pot fi vizitate în regim gratuit. Programul expoziției este: luni-duminică, între 10:00-20:00.

 

Număr de vizualizări :83


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro