spot_img

Fotografii cu Regele Mihai I al României, într-o expoziție dedicată Centenarului Majestății Sale

Vernisajul expoziției omagiale „100 de ani de la nașterea Majestății Sale Regele Mihai I al României”, formată din 25 de fotografii ale Majestății Sale Regele Mihai I al României, realizate de Daniel Angelescu, fotograf oficial al Familiei Regale a României, cărora li se adaugă și cinci imagini din arhiva Bibliotecii Academiei Române, a avut loc sâmbătă, 23 octombrie 2021, fără public, la sediul Institutului Cultural Român. În deschiderea evenimentului, Dumitru Preda, istoric și diplomat, a susținut un discurs despre însemnătatea ultimului Suveran al Europei de Est în istoria recentă a României, urmat de un moment muzical susținut de Corul Regal, aflat sub Înaltul Patronaj al Principelui Radu. Fotografiile vor fi prezentate în cadrul unei înregistrări video, care va putea fi vizionată pe rețelele de socializare ale ICR începând de luni, 25 octombrie 2021. Evenimentul a fost organizat de Institutul Cultural Român, cu sprijinul Asociației Casei Majestății Sale și al Bibliotecii Academiei Române, în prezența artistului Daniel Angelescu.

Anul 2021 marchează Centenarul Regelui Mihai I al României, moment important în istoria recentă a României, iar expoziția onorează atât personalitatea ultimului Rege al României, cât și Casa Regală a României ca promotoare a culturii românești.

„Coroana regală nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independenţei, suveranităţii şi unităţii noastre. Coroana este o reflectare a Statului, în continuitatea lui istorică, şi a Naţiunii, în devenirea ei. Coroana a consolidat România prin loialitate, curaj, respect, seriozitate şi modestie.ˮ(Majestatea Sa Regele Mihai I al României, în cadrul şedinţei solemne comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului, din data de 25 octombrie 2011).

Repertoriu Corul Regal:

Imnul Regal – Eduard Hübsch (ar.Antonel Temistocli)

Ubi Caritas – Ola Gjeilo

Păstorița – Marțian Negrea

Doruleţ, doruleţule – Ioan Chirescu

Regele Mihai I al României, născut la 25 octombrie 1921, a fost membru de onoare al Academiei Române (19 decembrie 2007) și i-au fost acordate, de-a lungul timpului, titlurile de Profesor Honoris Causa Extraordinar și Senator ad Honorem ale Universității ‘Babeș-Bolyai’ (UBB) din Cluj-Napoca (12 aprilie 2003), Doctor Honoris Causa al Universității de Vest din Timișoara și Cetățean de Onoare al municipiului Timișoara (21 mai 2009), Doctor Honoris Causa al Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca (7 octombrie 2009), medalia „Dr. Alexandru Șafran”, din partea Federației Comunităților Evreiești din România (13 octombrie 2010), distincția “The Freedom of the City of London” din partea Guild of Freemen of the City of London, pentru că a scurtat “cu cel puțin șase luni” cel de-Al Doilea Război Mondial, salvând mii de vieți (10 mai 2011), titlul de cetățean de onoare al orașului ceh Kromeriz, acordat în semn de recunoștință pentru rolul pe care l-a jucat în cel de-Al Doilea Război Mondial, în eliberarea de sub ocupația nazistă a mai multor orașe (23 octombrie 2011).

Fotograf profesionist, colaborator permanent al Casei Regale a României, Daniel Angelescu este fondatorul companiei Angels Photography și fotograf al Casei Regale a României, cu care colaborează din anul 2007, când s-a alăturat prietenului său, reputatul fotograf Marius Bărăgan, pentru a imortaliza vizita în România a ASR Principelui Moștenitor Alexandru al II-lea și a Principesei Ecaterina ai Serbiei. De atunci, Daniel Angelescu a păstrat în fotografiile sale cele mai importante evenimente ale Familiei Regale a României: Jubileul Alteței Sale Regale Principesa Moștenitoare Margareta a României (2009), Jubileul ASR Principelui Radu al României (2010), Jubileul Majestății Sale Regelui Mihai al României (2011). Fotografiile realizate pentru Familia Regală surprind spiritul unic al acestor evenimente de mare anvergură și impact, ce reunesc familii regale din toată Europa și personalități marcante ale vieții publice românești și sunt caracterizate de rigorile și demnitatea unui protocol de cel mai înalt nivel. În calitate de co-autor (prin fotografiile oferite) al albumului „Jubileul Regelui”, publicat de Editura Curtea Veche în anul 2011, Daniel Angelescu dorește să aducă un omagiu, în imagini-document, destinului extraordinar al MS Regelui Mihai, un exemplu de integritate, generozitate și tenacitate care îi inspiră pe românii de pretutindeni.

Corul Regal, dirijor Antonel Temistocli, este un ansamblu cameral de tineret aflat sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principele Radu al României, format din 25 de tineri muzicieni cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, majoritatea dintre ei fiind studenţi și absolvenți ai Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti. Corul Regal a luat naştere la iniţiativa unui grup de studenţi ai Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, din dorinţa acestora de a crea o formaţie corală profesionistă care să contribuie la promovarea şi dezvoltarea tinerelor talente muzicale din România. A fost inaugurat la 6 iulie 2012, printr-un concert care a avut loc în Sala Regilor din incinta Palatului Elisabeta, în prezenţa Majestății Sale Margareta, Custode al Coroanei Române şi a Alteței Sale Regale Principele Radu al României.

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508