Două expoziții personale, în octombrie, la Galeria Senso

oct. 11th, 2021 | By | Category: Cronica de cArte

Vineri, 15 octombrie 2021, începând cu ora 18:30, la Galeria Senso din București (Calea Victoriei 12C), are loc vernisajul a două expoziții: la etaj – personala de pictură cu titlul „Back to the Future” a Arinei Bican și la parter – „Poking one’s self-love”, expoziția de crypto art a Andreiei Morar.

Având-o curator pe Ana Daniela Sultana, cele două proiecte fac parte din programul expozițional conceput de Ana Ștefania Andronic (BUZU), Art Director-ul galeriei Senso, și pot fi vizitate în perioada 15 octombrie – 30 octombrie 2021, de luni până sâmbătă, între orele 12.00 – 19.00.

Accesul în galerie se face doar pe bază de certificat verde Covid-19.

«Asemeni protagonistului din filmul cult al lui Zemeckis – „Back to the Future”, personajele din lucrările reunite în expoziția personală cu același nume a Arinei Bican călătoresc în trecut, fiind transpuse în lumea magică a copilăriei populată de dinozauri, sirene și rinoceri. Spre deosebire de adolescentul american, însă, aceste personaje folosesc realitatea virtuală pe post de mașină a timpului. Abordând pictura ca principal mediu de exprimare artistică, Arina Bican propune o explorare vizuală pornind de la următoarea premisă: trăim în viitor și nu în prezent; ce ar fi dacă am putea să trăim din nou în trecut pentru a modifica prezentul?» (Ana Daniela Sultana, curator)

„Back to the Future” este primul solo show al Arinei Bican la Galeria Senso, artista intrând anul acesta în portofoliul galeriei, după participarea sa în cadrul amplei colective cu titlul „OSTARA” care a avut loc în primăvară tot la etajul galeriei.

Expoziția personală de debut a Andreiei Morar cu titlul „Poking one’s self-love” aduce în atenția publicului o selecție eclectică de lucrări de print digital cu o cromatică puternică, amintind de avântul crypto art de la începutul anului.

Galeria Senso este o inițiativă a antreprenoarei Anca Vlad, susținută de Fundația Fildas Art și farmaciile Catena, prin programul Catena pentru Artă, în calitate de sponsor.

Situată într-o zonă de interes și vizibilitate urbană, pe care le poate spori prin oferta sa culturală, Galeria Senso organizează periodic expoziții însoțite de materiale promoționale – cataloage editate în condiții tehnice deosebite, volume cu caracter monografic, flyere, știri, reportaje și filme de artă care se difuzează pe postul de televiziune online cu același nume. Site-ul www.galeriasenso.ro încorporează platforma unui magazin online și oferă posibilitatea vizionării și achiziționării operelor de artă printr-un singur „click”.

„Aducem arta mai aproape de tine! – este deviza galeriei, în numele căreia ne-am propus să facem o selecție cât mai reprezentativă de autori și opere. Expozițiile organizate la Galeria Senso fac parte dintr-un program complex, deschis cu generozitate tuturor prin care sperăm să se manifeste, autentic și original, o vocație culturală asumată! Vom continua să organizăm și în 2021, cu același succes, evenimente de referință în peisajul cultural al Bucureștilor, atât cât ne vor permite vremurile actuale” – Galeria de Artă Senso, București.

 

 

Număr de vizualizări :121
Tags: , , , , , , , ,


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro