spot_img

CENTENAR REGELE MIHAI: HISTORY Channel continuă să sprijine studiul istoriei în 25 de licee din România

HISTORY Channel continuă să sprijine studiul istoriei în sistemul educațional din România cu o nouă campanie de donație de cărți destinată elevilor și profesorilor din 25 de licee din 13 județe românești. Campania este o continuare a primei ediții din 2019, când 25 de unități școlare au beneficiat de cărți de istorie. Donația din acest an va debuta pe data de 25 octombrie și coincide cu aniversarea centenarului nașterii Regelui Mihai I.

 

PARTENERI DE ÎNCREDERE

Pentru a doua ediție a campaniei, HISTORY Channel continuă colaborarea cu partenerii săi de încredere: Libris.ro – cea mai mare librărie online din România – care a susținut campania cu selecția și distribuția unora dintre cele mai interesante titluri care să stârnească interesul pentru cunoașterea istoriei, și Salvați Copiii România – membră a Salvați Copiii International, cea mai mare organizație independentă din lume de promovare a drepturilor copiilor – care a sprijinit acțiunea cu localizarea unităților școlare care au cea mai mare nevoie de cărți, ținând cont și de multe cereri care au venit din partea elevilor și profesorilor în urma derulării primei campanii.

 

Liceele care vor beneficia de cărți sunt din județele Alba, Argeș, Bacău, Bistrița Năsăud, Brașov, Constanța, Dâmbovița, Ialomița, Iași, Mehedinți, Neamț, Olt și Teleorman. Aproximativ 16.000 de elevi și profesorii lor vor beneficia de acces la câteva dintre cele mai noi titluri de istorie românească și europeană.

 

„Regele Mihai: Drumul către casă”

Campania din acest an marchează aniversarea centenarului nașterii Regelui Mihai I și premiera documentarului „Regele Mihai: Drumul către casă” [trailer] care are loc duminică, 24 octombrie, ora 21:00, pe HISTORY Channel. Pe parcursul unei ore, filmul va prezenta povestea nespusă a curajosului Rege Mihai al României care, la doar 23 de ani, își risca viața sfidându-l pe Hitler în al Doilea Război Mondial, pentru a fi ulterior exilat din patria sa de comuniștii impuși de Kremlin. Documentarul este transmis în reluare luni, 25 octombrie, ora 21:00.

 

Pornind de la un interviu inedit cu Regele, înregistrat în 2003 și mărturii din partea celor care i-au fost alături în timpul exilului, precum și din partea membrilor familiei Regelui, filmul documentar spune o poveste despre greutățile insuportabile și reîntoarcerea în patria sa.

 

Documentarul prezintă interviuri cu familia Regelui, consilieri și prieteni apropiați Regelui Mihai, dar și un interviu nedifuzat până acum cu soțul reginei Elisabeta a II-a, Prințul Philip, acordat în 2016 la Buckingham Palace cu doar câteva luni înainte de retragerea sa din viața publică.

 

„În cadrul primei donații de cărți către liceele românești am inclus un citat din istoricul român Nicolae Iorga: «Un popor care nu-și cunoaște istoria e ca un copil care nu-și cunoaște părinții.» De această dată îi oferim un omagiu Regelui Mihai, ale cărui acțiuni au avut un impact nu doar asupra istoriei României dar și a Europei, acțiuni care ar trebui păstrate în memorie și celebrate. În faimosul său discurs din Parlamentul României de acum 10 ani, Regele spunea că nu putem avea viitor fără a respecta trecutul nostru. Sperăm că tinerii din România privesc cu îndrăzneală spre viitor în timp ce țin vie amintirea căii croite de către bravii lor predecesori, ca Regele Mihai”, a declarat Izabela Wiley, SVP, general manager pentru A+E Networks în Europa Centrală și de Est.

 

„Facilitarea accesului la o educație de calitate este una din marile priorități ale Organizației Salvați Copiii. În condițiile în care resursele alocate educației de autoritățile publice sunt total insuficiente, este esențial ca, alături de partenerii noștri, să venim în sprijinul școlilor și al elevilor, ajutându-i să aibă acces la resursele necesare pentru o educație de calitate și contribuind astfel la formarea unei generații care își cunoaște trecutul și este pregătită să-și construiască viitorul”, a transmis Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv al Organizației Salvați Copiii România.

 

„Misiunea Libris este aceea de a susține educația în toate formele sale, iar orice oportunitate de a lua parte în cadrul acțiunilor menite să dezvolte oameni «mari» este o adevărată bucurie pentru noi. În cei 30 de ani în care ne-am dedicat în totalitate cărților am învățat că istoria este un pilon în dezvoltarea noastră, iar acest parteneriat vine ca o completare perfectă a ceea ce considerăm parte a responsabilității colective de a menține vii acțiunile celor care au clădit lumea în care trăim și de care ne bucurăm zilnic. Astfel, mulțumim HISTORY Channel pentru șansa oferită de a fi încă o dată parteneri! Împreună aducem cărțile în școli și în bibliotecile celor care vor face istorie pentru mica lor lume”, a spus Laura Țeposu, fondator și director dezvoltare Libris.

 

FEMEI CARE AU SCRIS ISTORIE

 

Donațiile vor fi făcute spre bibliotecile unităților școlare și se axează în mare parte pe volume auxiliare studiului istoriei secolului XX, dar și istoria contemporană a românilor. Profilul cărților este de istorie românească și europeană, concentrându-se pe influența istorică a Regelui Mihai și a Familiei Regale din România în istoria recentă a țării.

 

Fiecare liceu va primi un set de volume reprezentative de opere istorice semnate de istorici de renume din România și străinătate. Pentru a susține diversitatea vocilor în cercetarea istorică, 9 din cele 26 lucrări istorice sunt scrise de femei iar alte 4 abordează rolul femeilor în istoria României. Printre autoare menționăm Ruxandra Cesereanu, Diana Mandache, Tatiana Niculescu și Mihaela Simina.

 

  • HISTORY Channel® a fost lansat în 1995 și ajunge la peste 300 de milioane de locuințe din întreaga lume, în peste 150 de teritorii, fiind tradus în 37 de limbi. HISTORY Channel® reprezintă principalul canal din portofoliul A+E Networks. HISTORY Channel® provoacă și duce mai departe noțiunea tradițională de „istorie”, oferind spectatorilor o perspectivă alternativă. Gama variată de emisuni difuzate dezvăluie modul în care poveștile umane sunt modelate de fapte fascinante și adesea surprinzătoare.

 

  • Fondată în anul 2009, Libris este o afacere 100% românească și cea mai mare librărie online din România. În 12 ani de la înființare, librăria online Libris.ro a expediat 14 milioane de cărți către 2 milioane de români din întreaga lume. Peste 250.000 de titluri de carte stau la dispoziția cititorilor pe Libris.ro, alături de jocuri pentru copii, board games, muzica, filme și cadouri.

 

Din decembrie 2014, Libris.ro s-a alăturat Organizației Salvați Copiii în proiectul de reducere a mortalității infantile din România. Astfel, prin intermediul cititorilor care au donat pe site-ul Libris.ro, s-au strâns peste 532.343 euro, sumă folosită pentru dotarea cu echipamente a 15 unități medicale din România, precum și pentru dotarea bibliotecilor școlare din România, prin proiectul CarteTeca.

 

Din martie 2018, Libris.ro a demarat campania #RespectYourself – Oferă-ți timp pentru lectură, proiect prin care își propune să prezinte lectura din perspectiva unei activități care înseamnă respect față de sine, preocupare pentru autocunoaștere și dezvoltare.

 

  • Salvați Copiii România este o organizație neguvernamentală, de utilitate publică, non-profit, care promovează din 1990 drepturile copilului în România, in acord cu Convenția Națiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului. Este membră a Salvați Copiii International, cea mai mare organizație independentă din lume de promovare a drepturilor copiilor, ce cuprinde 30 de membri și desfășoară programe în peste 120 de țări.

 

 

Lista liceelor beneficiare

 

Județ Localitate Unitate de învățământ
Alba Blaj Colegiul National ,,I. M. Clain” Blaj
Argeș Câmpulung Colegiul Național Pedagogic „Carol I”
Argeș Câmpulung Liceul Teoretic „Dan Barbilian”
Bacău Moinești Liceul Teoretic „Spiru Haret”
Bistrița Năsăud Bistrița Colegiul Național „Andrei Mureșanu”
Brașov Făgăraș Colegiul Aurel Vijoli
Constanța Constanța Liceul Energetic Constanța
Constanța Medgidia Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu”
Constanța Negru Vodă Liceul Teoretic Negru Vodă
Constanța Mangalia Liceul Teoretic „Callatis”
Dâmbovița Găești Colegiul National „Vladimir Streinu”
Dâmbovița Găești Liceul Tehnologic „Iordache Golescu”
Dâmbovița Târgoviște Colegiul Național „Constantin Cantacuzino”
Dâmbovița Târgoviște Colegiul National „Ienăchiță Văcărescu”
Dâmbovița Voinești Liceul Tehnologic Voinești
Iași Pașcani Liceul Teoretic „Miron Costin”
Iași Hârlău Colegiul Național „Ștefan cel Mare”
Iași Iași Liceul Teoretic „Miron Costin”
Ialomița Țăndărei Liceul Teoretic „Paul Georgescu”
Mehedinți Cujmir Liceul Teoretic Cujmir
Mehedinți Drobeta Turnu-Severin Colegiul Național Economic „Theodor Costescu”
Neamț Piatra-Neamț Colegiul Tehnologic „Spiru Haret”
Olt Corabia Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza”
Teleorman Videle Liceul Teoretic Videle
Teleorman Zimnicea Liceul Teoretic Zimnicea

 

Lista cărților de istorie

 

  1. 1000 de întrebări si răspunsuri. Al doilea război mondial – Kieran Whitworth
  2. Berlin – Căderea 1945 – Antony Beevor
  3. Castelul Bran. Romantism si regalitate – Diana Mandache
  4. Cea mai mare zi din istorie – Nicholas Best
  5. Făuritorii păcii – Margaret MacMillan
  6. Femei de seamă din România. De ieri și de azi – George Marcu
  7. Femeile in istoria neamului nostru – Nicolae Iorga
  8. Fugarii. Evadări din închisori si lagăre in secolul XX – Ruxandra Cesereanu
  9. Întoarcerea Regelui Mihai – Danielle Maillefer
  10. Istoria ilustrata a fascismului
  11. Istoria Monarhiei din România – Nicolae Dita, Doru Dumitrescu, Mihai Manea
  12. Jurnalul Annei Frank – Anne Frank
  13. Mari bătălii. Al doilea război mondial
  14. Maria, o regină in război – Ion Bulei
  15. Mihai I, ultimul rege al romanilor – Tatiana Niculescu
  16. Monștri. Cele mai malefice personalități istorice, de la Nero la Osama bin Laden – Simon Sebag Montefiore
  17. Istorie ilustrată a romanilor – Ion Bulei
  18. Scurta istorie ilustrată a românilor – Neagu Djuvara
  19. Omul în căutarea sensului vieții – Viktor E. Frankl
  20. Poveștile Peleșului Ed.2 – Carmen Sylva
  21. Regele Carol I al României – Paul Lindenberg
  22. Regele, comuniștii si Coroana – Alexandru Muraru, Andrei Muraru
  23. Regina Maria – Ion Bulei
  24. Regina Maria, ultima dorință – Tatiana Niculescu
  25. Regina Maria. Flori de portocal – Mihaela Simina
  26. România 1866-1947 – Keith Hitchins
  27. Sceptrul si sângele – Jean des Cars
  28. Suveranii României. Monarhia, o soluție? – Lucian Boia
  29. Ultimele convorbiri cu regele Mihai I – Bogdan Șerban-Iancu
  30. Ultimul rege al României mari: Carol al II-lea – Ion Bulei
  31. Umbre peste Europa. Democrație și totalitarism în secolul XX – Mark Mazower

 

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508