„România înseamnă mult mai mult decât Dracula, Ceaușescu sau Hagi.”

sept. 15th, 2021 | By | Category: Agenda de carte

Zilele acestea a văzut lumina tiparului un nou volum-mărturie din seria cărților care redau fascinația pe care România și oamenii săi o exercită asupra unui expat. Este vorba despre ”Mulțumesc, România”, volum semnat de Tayfun Öneş, cel care este, din anul 2014, CEO în cadrul Mercedes-Benz Financial Services România. Evenimentul de lansare a cărții va avea loc vineri, 17 septembrie 2021, începând cu ora 12.00, în Grădina Muzeului Național al Literaturii Române (str. Nicolae Crețulescu nr. 8). Alături de autor, la eveniment va mai lua parte și cunoscutul om de televiziune Cătălin Ștefănescu. Tayfun Öneş s-a născut la Istanbul în anul 1963 și a trăit până acum în trei țări, dintre care România, unde locuiește de peste șapte ani, este locul în care s-a simțit cel mai fericit. Acesta este motivul pentru care a publicat volumul ”Mulțumesc, România”, un simbol al recunoștinței pentru oamenii și locurile care i-au adus autorului atâta bucurie în anii petrecuți aici. 

„M-am străduit să redau una dintre cele mai marcante perioade din viața mea. Acum, la 57 de ani, nu știu ce îmi va aduce viitorul, cum va fi, dar, în jumătatea de secol pe care am lăsat-o în urmă nu îmi amintesc să mai fi trăit altundeva momente atât de plăcute și încântătoare. Pentru cineva care n-a văzut această țară frumoasă și liniștită, acestea sunt greu de înțeles”, mărturisește Tayfun Öneş în prefața volumului.

 

Cartea este publicată în ediție trilingvă – română, turcă și engleză – și include un număr impresionant de fotografii cu locurile îndrăgite ale autorului din România: „Am vrut să le arăt prietenilor mei străini că România înseamnă pentru noi mult mai mult decât Dracula, Ceaușescu sau Hagi”, completează autorul.

 

Tayfun Öneş are o bogată experiență în management, ocupând în cei peste 30 de ani de carieră funcții de conducere în mai multe firme din domenii precum industria cimentului, turism, industria auto și finanțe. Se mândrește cu fetele sale, Zeynep și Ozge, iar marea sa pasiune este scrisul, dovadă stau cele trei volume publicate până în prezent – alături de volumul editat recent, a mai publicat Fotbalul – Trăim si respiram pentru fotbal (2002) și  Aventurile lui Kariyercan (2012).

 

Participarea la evenimentul de lansare al cărții din data de 17 septembrie se face pe bază de invitație. Organizarea lansării de carte se va face cu respectarea tuturor măsurilor de protecţie privind sănătatea în contextul actual.

Volumul se găsește la vânzare prin intermediul rețelei naționale Cărturești.

 

Număr de vizualizări :114


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro