spot_img

Agenda culturală a MNLR

Muzeul Național al Literaturii Române anunță agenda culturală pentru perioada 06 – 12 septembrie 2021. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentelor.

 

 

 

Evenimente cu public

 

Joi, 9 septembrie 2021 şi vineri, 10 septembrie 2021

Biblioteca Academiei Române şi sediul MNLR din Strada Nicolae Creţulescu 8

 

Muzeul Naţional al Literaturii Române, în parteneriat cu Academia Română, Biblioteca Academiei Române şi cu sprijinul Institutului Cultural Român, organizează Colocviul internaţional Dante Alighieri – 700, prilejuit de împlinirea a 700 de ani de la moartea poetului, filosofului și omului politic Dante Alighieri, personalitate complexă a culturii europene şi universale. Colocviul face parte dintr-un proiect amplu, organizat în colaborare cu partenerii menţionaţi mai sus, precum şi cu Romfilatelia şi Teatrul Nottara, care cuprinde expoziţia-eveniment Dante – 700 | „Pentru a revedea stelele” | Ilustratori români ai operei lui Dante – Mac Constantinescu şi Marcel Chirnoagă – incunabule și ediții rare (Biblioteca Academiei Române, Sala Theodor Pallady, 1 – 10 septembrie 2021) precum şi spectacolul Călătoria lui Dante, recital extraordinar al actorului Emil Boroghină, care va avea loc în 11 septembrie 2021, ora 18.00, la Teatrul Nottara.

 

Programul colocviului reuneşte scriitori şi specialişti din ţară şi din străinătate, care îşi propun să discute pe marginea actualităţii şi moştenirii lui Dante Aligheri în cultura română, europeană şi universală, de la primele comentarii la Divina Comedie, din timpul vieţii autorului, până la cele mai recente studii şi traduceri ale operelor sale, despre construcţia personajelor, precum şi despre ilustraţiile lui Botticelli la capodopera dantescă.

 

Organizatori: Muzeul Naţional al Literaturii Române, Academia Română, Biblioteca Academiei Române

Parteneri ai proiectului: Institutul Cultural Român, Romfilatelia, Teatrul Nottara

Parteneri media: Radio România Cultural, Agerpres, Zile și Nopți, Observator cultural, Agenția de Carte, IQool, Contemporanul, Modernism, Radio Trinitas, Revista de cultură Familia, Ordinea Zilei

 

Programul evenimentelor îl puteţi consulta aici.

 

Pentru rezervări şi detalii, vă rugăm să scrieţi un mesaj la adresa programe@mnlr.ro sau să apelaţi numărul 0736.598.451 (Gabriela Toma).

 

__________________

Marți, 7 septembrie, ora 20.30
Vineri, 10 septembrie, ora 20:30
Duminică, 12 septembrie, ora 20:30
Grădina MNLR, Strada Nicolae Creţulescu 8

Proiecțiile Cinema sub clar de lună continuă în săptămâna 6-12 septembrie, în Grădina Muzeului Național al Literaturii Române (str. Nicolae Crețulescu, nr. 8), cu trei filme care au adunat numeroase premii și un public fidel.

 

Marți, în 7 septembrie, va rula filmul care a câștigat Oscarul pentru Cel mai bun film internațional, Încă un rând/ Another Round; pe 10 septembrie, spectatorii se vor delecta cu o comedie spaniolă care a deschis TIFF 2021, Dineu cu vecinii de sus, iar pe 12 septembrie vor putea viziona noua producție semnată de Radu Muntean și proiectată anul acesta la Cannes, Întregalde.

Detalii, aici.

 

Proiecțiile vor continua în fiecare săptămână, până pe 17 octombrie. Programul poate fi consultat pe transilvaniafilm.ro și facebook.com/TransilvaniaFilm/ .

Biletele sunt disponibile pe eventbook.ro/program/cinema-sub-clar-de-luna

 

__________________

 

Miercuri, 8 septembrie 2021, ora 19.00

Grădina MNLR, Strada Nicolae Creţulescu 8

Recital Eugenia Moise – „Romanța, regina inimii mele”

 

Absolventă a Liceului de Artă „George Enescu” și a Facultății de Muzică, Eugenia Moise Niculae s-a născut în satul Poiana, județul Olt. S-a dedicat cântului popular și romanțelor împreună cu întreaga familie, atât soțul, cât și cei doi fii ai săi, absolvenți ai Conservatorului, secția clarinet. În 2013, a înregistrat împreună cu soprana Angela Gheorghiu și Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Române cea mai cunoscută romanță românească „Ciobănaș cu trei sute de oi”. Prietene din timpul liceului, vocile lor s-au împletit divin, înregistrând o variantă de o mare frumusețe a acestei minunate piese. Printre romanțele ce vor putea fi ascultate în cadrul recitalului din Grădina MNLR se numără și „Car frumos cu patru boi”, „N-ai să știi niciodată”, „Și în chioșc fanfara cânta”, „Mi-e dor…”, „Când eram copii odată…”, „Destăinuire”, „Deschide, deschide fereastra!”, „La căsuța albă”, „Zaraza”, „Dor (Dor de părinți)”, „Doar amintirile revin”. Eugenia Moise Nicolae va fi acompaniată de Daniel și Alexandru Nicolae.

__________________

 

Miercuri, 8 septembrie 2021, ora 20.00

Grădina MNLR, Strada Nicolae Creţulescu 8

Recital Diana Tudor – „Swing-Jazz Goldies”

 

„Swing-Jazz Goldies” este o călătorie în lumea fascinantă a muzicii swing-jazz și a muzicii din ecranizări celebre, precum „Sunetul muzicii”, „My Fair Lady”, „Casablanca”, „Mic dejun la Tiffany”, „parfum de femeie”, „Albă-ca-Zăpada”, „Fantoma de la Operă”, „La vie en Rose”, „Sous le ciel de Paris”. Acest program muzical include lucrări memorabile din repertoriul unor mari artiști precum Frank Sinatra, Julie Andrews, Doris Day, Dean Martin, Audrey Hepburn, Charles Trenet, Edith Piaf, Yves Montant, Carlos Gardel, piese precum: Sound of Music, Autumn Leaves, As Times Goes by, Moon River, Che Sera Sera, La vie en Rose, Sous le ciel de Paris, Champs-Elysées, Je ne veux pas travailler, Some Day my Prince Will Come, I Got Rhythm, Dream a Little Dream of Me, Por una Cabeza, Tea for Two, Strangers in the Night, That’s Amore.

__________________

 

Joi, 9 septembrie 2021, ora 19.00

Grădina MNLR, Str. Nicolae Crețulescu 8 

Incursiune în universul literaturii lui Ahmet Altan

Editura Pandora M le dă întâlnire iubitorilor de literatură la un eveniment care are în centru cea mai recentă traducere din opera lui Ahmet Altan: romanul Ca o rană de sabie, prima parte a Cvartetului Otoman.

Protagonistele dialogului, așezat sub motto-ul „Iubire și politică în umbra tiraniei”, vor fi Luminița Munteanu, traducătoarea cărții, directoarea Departamentului de Limbi și Literaturi Orientale al Facultății de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității din București, și jurnalista Magda Grădinaru, editor SpotMedia. Un dialog consistent care le va oferi iubitorilor de literatură ocazia de a pătrunde în universul ficțional al lui Ahmet Altan, de a „dezvrăji” împreună cu cele două invitate firele narative ale romanului Ca o rană de sabie și o încercare de a-l așeza pe Ahmet Altan, unul dintre cei mai importanți scriitori ai momentului, în contextul literaturii turce contemporane.

Mai multe detalii, aici.

_______________

 

Joi, 9 septembrie 2021, ora 20.00

Grădina MNLR, Str. Nicolae Crețulescu 8

Proiecție de film Kinedok | Sahia | 86

 

Prin programul de filme documentare KineDok, vă invităm la o seară de filme realizate de Studioul Sahia.

Iosif Lisowski (Eugen Popiță, Pantelie Tuțuleasa/ 1963/ 7 min.)

 

„Reportaj de la Steagul Roșu (Alexandru Sîrbu / 1956 / 19 min.)

Este un film atipic în contextul anilor ‘50. Privit din perspectiva deceniilor următoare, filmul aparține unui corp mai larg de documentare concentrate asupra condițiilor de viață oferite cetățenilor României de către noile cartiere de locuințe muncitorești – în cazul de față, cartierul de blocuri construite în jurul fabricii „Steagul Roșu” din Orașul Stalin (numele orașului Brașov în perioada 1950-1960).

 

„Uzina” (Slavomir Popovici / 1963 / 18 min.)

 

Uzina ca loc al producției materiale și de organizare a muncii era un reper în viața locuitorilor. În același timp, uzina susținea o serie întreagă de echipamente civice: de la club, bibliotecă, dispensar, până la baze sportive sau ștranduri. Astfel, uzina și cartierul funcționau ca două piese ale aceluiași angrenaj care, împreună, produceau orașul.

Organizator Național: Asociația One World Romania
Online: oneworld.ro | kinedok.net

 

Pentru detalii și rezervări, sunați la 0736.598.451 sau scrieți un mesaj la programe@mnlr.ro.

 

__________________

 

Sâmbătă, 11 septembrie 2021, ora 11.00 – 18.00

Calea Victoriei 110 

Străzi deschise | MNLR

Expoziție | Scriitori români în Primul Război Mondial

Sâmbătă, 11 septembrie 2021, 11.00-14.00
Calea Victoriei 110
Străzi deschise | MNLR

  • Poveștile obiectelor – atelier de educație muzeală pentru copii
  • Spații interactive – șotronul cuvintelor, atelier DADA, geometrii poetice
  • Muzeobuz – prezentarea site-ului, a platformei culturaindirect.ro, a audioghidurilor.

 

__________________

Sâmbătă, 11 septembrie 2021, ora 11.00 – 18.00
Casa Memorială „Tudor Arghezi – Mărțișor” (Strada Mărțișor 26, sector 4, București)
Livada comunitară urbană

 

Vă invităm cu mic cu mare pe data de 11 septembrie 2021, începând cu ora 11:00, la primul eveniment organizat de grupul de inițiativă Acțiunea Comunitară Tineretului, în cadrul proiectului Livada comunitară urbană, la Casa Memorială „Tudor Arghezi – Mărțișor”.

Agenda eveniment 11:00-14:00:

  1. Cum ne-a venit ideea proiectului Livada comunitară urbană, reprezentant grup de inițiativă Acțiunea Comunitară Tineretului
    2. Câteva cuvinte din partea Fundației Comunitară București, Ana Mircioagă
    3. Istoria locului magic și a oazei de verdeață în care ne vom desfășura proiectul, livada Casei Memoriale „Tudor Arghezi – Mărțișor”, reprezentant partener Muzeul Național al Literaturii Române
    Dorothea Nicolescu este muzeograf și specialist în educație muzeală, în prezent coordonează programul educațional desfășurat la Casa Memorială „Tudor Arghezi – Mărțișor” – Muzeul Național al Literaturii Române.
    4. Primele activități de îngrijire a livezii și de culegere a fructelor (o parte din fructe vor fi donate unui beneficiar social)
    Laura Horga, inginer horticol, a absolvit Facultatea de Horticultură din Timișoara în anul 2005, ulterior specializându-se în domeniul său profesional, atât prin cursurile urmate, cât și prin activitatea profesională desfășurată de-a lungul anilor. Laura ne-a ajutat să facem planul activităților de îngrijire-culegere-plantare pe perioada toamnă-primăvară a livezii.
    5. Facem cunoștință cu cutiile de compostare unde vom valorifica resturi vegetale de acasă și resturi vegetale uscate din livadă cu scopul de a reduce impactul de mediu prin transportul și depozitarea la gropi sau chiar incinerarea deșeurilor, dar și pentru a avea în câteva luni pământ sănătos (humus) pentru câteva straturi de plante aromatice și flori.
    Gabriela Iordan, coodonatoarea proiectului a devenit pasionată de un trai sustenabil, compostarea fiind un pas important al acestui stil de viață. De peste 14 ani lucrează într-o organizație non-profit cu proiecte axate pe dezvoltare durabilă, consum responsabil, educație pentru mediu, voluntariat, antreprenoriat social și verde.

Detalii găsiți pe site-ul MNLR.

Atenție! Accesul la eveniment se va putea face în limita a 30 persoane, primele care se vor înscrie la eveniment prin completarea fomularului https://forms.gle/A6LtgCoSrPqctwET6

 

Expoziții temporare

 

Expoziția-eveniment Dante – 700 | „Pentru a revedea stelele” | Ilustratori români ai operei lui Dante – Mac Constantinescu şi Marcel Chirnoagă – incunabule și ediții rare
Biblioteca Academiei Române (Calea Victoriei 125), Sala „Theodor Pallady”
1 – 10 septembrie 2021

 

Expoziția-eveniment Dante – 700 | „Pentru a revedea stelele” | Ilustratori români ai operei lui Dante – Mac Constantinescu şi Marcel Chirnoagă – incunabule și ediții rare reuneşte 21 de lucrări de grafică realizate de maestrul Marcel Chirnoagă, reprezentări ale Infernului dantesc, lucrări care fac parte din patrimoniul MNLR și care sunt expuse, în premieră, cu acest prilej. De asemenea, vizitatorii vor putea admira și o serie de mini-gravuri în linoleum, realizate de Mac Constantinescu, ilustrații la volumul Infernul – Dante Alighieri, în traducerea lui Alexandru Marcu (Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1935), precum şi incunabule şi ediţii rare Dante din patrimoniul Bibliotecii Academiei Române, dar şi manuscrisele traducerii lui George Coşbuc.

 

Expoziția poate fi vizitată în fiecare zi, de luni până vineri, în intervalul orar 10.00 – 14.00.

 

Mai multe detalii, aici.

 

____________________

Expozitia „Horațiu – grafică, desen, pictură”

Muzeul Național al Literaturii Române, Sălile „Petru Creția” și „Al. Oprea”, „Al. Condeescu”, Calea Griviței 64-66

 

Expoziția reunește peste 200 de lucrări realizate de Horațiu Mălăele, în diferite tehnici. De la portrete dintr-o singură linie, până la nuduri atent construite, de la acuarele până la pictură abstractă densă, lucrările sale ascund în esenţa lor o semantică de simboluri. Multiple sunt formele de artă prin care autorul a ales să se exprime: caricatură, desen, pastel, proză, poezie, autoportret în cuvinte și tușe de creion. Tuturor li se adaugă un simț al umorului ușor de recunoscut. La numărul 7 în Decalogul lui Horațiu Mălăele scrie astfel: „Nu-ți explica greșelile. Învăluie-le în mister și abstracțiune. Nu schimbă mare lucru, dar derutează”.

 

Horațiu Mălăele s-a născut la 1 august 1952, în Târgu Jiu. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică (IATC) în 1975, la clasa profesorului Octavian Cotescu. Reputat actor, regizor de teatru și film, artist plastic și scriitor, Horațiu Mălăele este membru al Uniunii Artiștilor Plastici, Secția Grafică. A avut peste 40 de expoziții personale în București, Paris, München, Montevideo, Toronto, New York etc. Peste 100 de expoziții de grup, peste 3.500 de caricaturi și desene publicate – câteva zeci de coperte de carte, afișe teatrale etc. Este patronul Galeriei Horațiu din București, Str. Smârdan nr. 37. Subiectul principal al lucrărilor lui Horațiu Mălăele sunt prietenii săi, actori, artiști plastici și nu numai.

 

Expoziția este deschisă până în date de 18 septembrie 2021 și poate fi vizitată de marți până sâmbătă, în intervalul orar 10.00 – 18.00, pe baza unei programări la numărul de telefon 0762.671.698.

 

Cu această ocazie, Muzeul Național al Literaturii Române a creat o serie de suvenire, de la tricouri colorate cu unele dintre cele mai inspirate desene ale artistului, la măști de protecție și sacoșe de in, numai bune pentru plimbările de vară.

 

Pentru mai multe modele, puteți accesa site-ul: https://mnlr.ro/magazin-online/

Suvenirele pot fi achiziționate direct de pe site-ul MNLR, dar și de la librăria din Calea Griviței 64-66 și de la sediul MNLR din Strada Nicolae Crețulescu nr. 8

_______________

 

Expoziţia Imagini şi mărturii. Şcolile de altădată 

București Mall Vitan, Calea Vitan 55-59

Expoziţia Imagini şi mărturii. Şcolile de altădată organizată de MNLR în parteneriat cu Bucureşti Mall Vitan şi Centrul pentru Tineret al Municipiului Bucureşti, în perioada 6 – 18 septembrie 2021,

dedicată scriitorilor în ipostaza lor de elevi şi profesori, completată de imagini şi informaţii despre şcolile şi liceele de altădată, din arhiva MNLR. Expoziţia va fi prezentată, pe tot parcursul lunii septembrie, în Bucureşti Mall Vitan şi în Plaza România.

 

______________

 

Expoziţia Alexandru Tzigara-Samurcaş 

9 – 19 septembrie 2021, Sala Acvariu

Muzeul Național al Țăranului Român

 

Cu duioșie mi-aduc aminte, azi încă, de bucuria ce o aveam, ca copii cînd scotocind prin lada de chiparos cu simpaticul ei parfum de vetustate, mama ne îngăduia să pipăim, cu tot respectul cuvenit, moștenirea rămasă de la părinții ei și bunicii noștri. (Alexandru Tzigara-Samurcaș)

 

Muzeul Național al Literaturii Române, în parteneriat cu Muzeul Național al Țăranului Român, vă așteaptă joi, 9 septembrie 2021, ora 18.00, la Sala Acvariu, la vernisajul expoziției Alexandru Tzigara-Samurcaş, dedicată fondatorului Muzeului de la Șosea.

 

Expoziția face parte din proiectul MNLR intitulat Harta călătoriilor MNLR în muzeele din Capitală și își propune să valorifice manuscrise și cărți poștale ilustrate din arhiva MNLR, care vor fi completate de materiale aflate în Arhiva Etnologică a MNȚR. 

 

Expoziția se înscrie în seria de evenimente Zilele Muzeului Țăranului și poate fi vizitată până în data de 19 septembrie 2021, de marți până duminică, între orele 10.00 și 18.00. 

 

Vă invităm să descoperiți corespondența lui Samurcaș cu diferite personalități ale epocii, reflectată în manuscrise și documente dactilografiate, în mesajele transmise pe cărți poștale ilustrate și, odată cu aceasta, câteva instantanee din viața lui Samurcaș și a Muzeului de la Șosea!

 

Alexandru Tzigara-Samurcaş s-a născut în 1872, în Bucureşti. Studiază istoria la Facultatea de Litere, unde îi are profesori pe Alexandru Odobescu şi Grigore Tocilescu. În timpul studenției, Tocilescu îl numeşte „custode preparator” la Muzeul Național de Antichități, iar doctoratul în istoria artei îl susține la Universitatea din München. Lucrează ca bibliotecar la Fundația Universitară „Carol I”, unde va fi numit director 15 ani mai târziu, în 1914. Este fondatorul Muzeului de Etnografie şi Artă Națională şi director timp de 40 de ani. Este profesor suplinitor la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti până la 1926, an în care este numit profesor titular la Universitatea din Cernăuți.

 

Este ales membru al Asociației Arhitecților din România și al Societății Scriitorilor Români, comisar al pavilionului României la expozițiile internaționale din 1925, 1929, 1935 și 1936, inspector general al muzeelor din România (din 1922), membru corespondent al Academiei Române din 1938.

 

Colecția pe care a lăsat-o moștenire Samurcaș reflectă preocupările sale (printre care arheologia, istoria, etnografia, arta europeană), dar și experiența călătoriilor sale în țară și în străinătate.

 

Proiect expozițional realizat de Muzeul Național al Literaturii Române, în parteneriat cu Muzeul Național al Țăranului Român.

 

Echipa de proiect

Muzeografi (MNLR): Andra Ispas, Cristina Milca, Gabriela Toma

Creație grafică: Cristina Milca, Emilia Petre

Relații Publice: Andreea Balaban

 

Pentru detalii, vă invităm să scrieți un mesaj la adresa programe@mnlr.ro sau să apelați 0736.598.451 (Gabriela Toma).

 

Parteneri media ai MNȚR: Radio România, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Internațional, RFI România, Historia, Igloo, Arhitectura, Observator Cultural, Infinitezimal, Ziarul Lumina, LiterNet.ro, www.agerpres.ro, spotmedia.ro, www.ordineazilei.ro, www.modernism.ro, propagarta.ro, www.matricea.ro, www.promenada-culturala.ro, www.daciccool.ro, www.gokid.ro, www.onlinegallery.ro, www.cooperativaurbană.ro, www.accmediachannel.ro, revistapatronatuluiroman.ro, www.iqool.ro, www.Financiarul.ro, www.News24.ro, Terra Magazin. 

 

______________

 

Evenimente on-line:

 

mini-Cafeneaua critică on-line
Luni, 6 septembrie 2021, ora 19.00: Horia Gârbea
Joi, 9 septembrie 2021, ora 19.00: Virgil Ștefan Nițulescu 

pe site-ul MNLR,pe platforma culturaindirect.ro și pe pagina de Facebook a MNLR.

 

Invitatul episodului #62 al mini-Cafenelei critice on-line, luni, 6 septembrie 2021, este Horia Gârbea
Invitatul episodului #63 al mini-Cafenelei critice on-line, joi, 9 septembrie 2021, este Virgil Ștefan Nițulescu

 

Amfitrion: Ion Bogdan Lefter

________________

Desfășurată din primăvara lui 2018 la Muzeul Național al Literaturii Române – MNLR, Cafeneaua critică, longevivul proiect de dezbateri culturale inițiat în 1994 de criticul Ion Bogdan Lefter, profesor la Facultatea de Litere a Universității din București, și-a suspendat edițiile săptămânale în martie 2020 din cauza pandemiei generate de coronavirusul SARS-COV-2. Încă în plină criză sanitară mondială, deci în imposibilitate de a-și relua întâlnirile cu invitați speciali și cu public, Cafeneaua critică a revenit totuși la 1 februarie 2021 sub forma unor mini-Cafenele critice on-line pe site-ul MNLR, pe platforma culturaindirect.ro și pe pagina de Facebook a Muzeului. În locul obișnuitelor dezbateri ample pe subiecte de actualitate culturală, mini-Cafenelele critice oferă dialoguri cu personalități literare, artistice, intelectuale despre chiar viața din timpul pandemiei.

Primele episoade ale mini-Cafenelei critice on-line pot fi accesate aici.

______________

 

Episodul #6 al celei de-a doua ediții a proiectului „Viața de la capăt: scriitorii imaginează lumea după pandemie”, creat de Institutul Cultural Român din New York încă din 2020, avându-ne și de această dată parteneri, îl are protagonist pe poetul și artistul vizual Merlich Saia, care a luat lumea literară românească prin asalt cu un debut fulminant în 2014.

 

Versiune în limba engleză a poemului său vizual a fost realizată de traducătorul și poetul american Andrew Davidson-Novosivschei.

 

Nu ratați întâlnirea noastră on-line de mâine, marți, 7 septembrie 2021, ora 21.00 (România) și 14:00 (New York).

 

https://fb.me/e/14Xe9MCnF

Merlich Saia (n. 1982, București) este pseudonimul literar al lui Eugen Vuțescu, medic, poet și artist vizual român. „paza corpului”, publicat în 2014 la Editura Tracus Arte, București, România este volumul său de debut. Volumul a câștigat Premiul Național „Mihai Eminescu” pentru debut, Botoșani, 2014, Premiul „Mihai Eminescu”, Chișinău, 2015, Premiul „Mircea Ivănescu”, Sibiu, 2015 și a fost nominalizat la Premiile Uniunii Scriitorilor din România. Ca artist vizual, Eugen Vuțescu lucrează într-o gamă largă de medii: fotografie, pictură și instalație. Expoziții personale: „Transfer de memorie”, Galeria Halucinarium București (2018); „EVVE”, împreună cu pictorul Ene Vladimir, Galeria „Căminul Artei”, București (2017), „Destrupări”, Institutul Cultural Român, București (2010), „Destrupări”, Galeria „Lina”, Bistrița (2009).

 

În timp ce pandemia pare să mai slăbească strânsoarea în care ne-a prins, iar lumea întreagă pare să iasă din starea de izolare și frică în care a fost cuprinsă mai bine de un an, noua realitate care ne așteaptă la capătul acestui drum pare a fi mai degrabă un tărâm al imaginației. Am invitat alături de noi unii dintre cei mai importanți scriitori contemporani români să împărtășească cu publicul nostru modul în care își imaginează că va arăta viața lor, a noastră, atunci când angoasa și durerea provocate de pandemie se vor sfârși.

____________________

 

Prin rubrica „Mozaic scriitoricesc în po-stări sufletești” ne propunem să vă captăm atenția printr-o incursiune în viața scriitorilor de la casele memoriale aflate în patrimoniul Muzeului Național al Literaturii Române: Casa Memorială „Tudor Arghezi – Mărțișor”, Casa Memorială „George și Agatha Bacovia”, Casa Memorială „Ion Minulescu și Claudia Millian”, Casa Memorială „Liviu și Fanny Liviu Rebreanu” și Casa Memorială „Anton Pann”. Vom aduce în prim-plan fragmente inedite, amintiri cu și despre scriitori, aspecte mai puțin cunoscute, nu doar despre cei cinci scriitori, dar și despre întâlnirile lor cu alți contemporani, toate acestea cu trăiri intense, tristeți și atașamente, prietenii, eforturi, povestite cu umor și naturalețe, adunate ca într-un mozaic scriitoricesc. Un puzzle imens al vremurilor trecute, ce recompune din mici piese adunate de noi figuri care au marcat pentru totdeauna cultura română.
„Mozaic scriitoricesc în po-stări sufletești” este o rubrică săptămânală, cu două episoade difuzate miercurea și sâmbăta, de la ora 21.00, pe pagina de Facebook a MNLR, pe website-ul www.mnlr.ro și pe platforma www.culturaindirect.ro.

_____________

 

Joi, 9 septembrie 2021, ora 20.00

Un nou episod al rubricii Litera Mov, realizată de Doina Ruști, va fi disponibil pe platforma culturaindirect.ro, pe pagina de Facebook și pe site-ul MNLR.

 

Duminică, 12 septembrie 2021, ora 11.00
Poezie și creație cu Loreta Popa

Invitat: Tic Petroșel și Zoltan Butuc

Evenimentul poate fi urmărit pe site-ul MNLR și pe pagina de Facebook a MNLR.

 

Duminică, 12 septembrie 2021, ora 13.00

Pe pagina de Facebook, pe site-ul MNLR și pe culturaindirect.ro

Indulgențe cu Ion Mureșan

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508