Expoziția personală de pictură și grafică a artistului Aurel Pătrașcu la Artoteca Bibliotecii Metropolitane Bucureşti

iul. 13th, 2021 | By | Category: Postcard

Miercuri, 14 iulie 2021, începând cu ora 18:00, la Artoteca BMB, Biblioteca Metropolitană București (BMB) prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism a Primăriei Municipiului București anunţă vernisajul expoziției de pictură și grafică a artistului Aurel Pătrașcu.

 

Aurel Pătrașcu, absolvent al Academiei Naționale de Artă din București, promoția 1992, este membru titular al Uniunii Artiştilor Plastici din România. Lucrările artistului au putut fi admirate în cadrul a numeroase expoziţii personale și de grup atât în țară, cât și în străinătate.

Expoziţia face parte din cadrul Stagiunii Permanente de Artă Plastică „Temeiuri” și este curatoriată de reputatul critic de artă Radu George Serafim și de Carmen Olteanu, pictor și doctor în arte plastice.

Iubitorii de artă sunt aşteptaţi să viziteze expoziţia în perioada 14 iulie – 4 august, gratuit, conform programului Artotecii BMB, la adresa Șoseaua Mihai Bravu, Nr. 4. Ca de fiecare dată, evenimentul se va desfășura în condiții de deplină siguranță atât pentru public, cât și pentru personal, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

 

Biblioteca Metropolitană București este o rețea de biblioteci publice, aflată sub patronajul Primăriei Municipiului București, care facilitează accesul la informare și lectură, prin serviciul gratuit de împrumut la domiciliu. Prin complexitatea ofertei culturale pe care o pune la dispoziția publicului în filialele sale răspândite în toate sectoarele Bucureștiului, BMB contribuie activ la îmbunătățirea calității vieții membrilor comunității. 

 

www.bibmet.ro

www.facebook.com/BibliotecaMetropolitanaBucuresti/

 

Număr de vizualizări :199


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro