Dan Vezentan expune ”L’Anatomia del Cavallo”

mai 25th, 2021 | By | Category: Postcard

Kunsthalle Bega anunță solo showul ”L’Anatomia del Cavallo”- Dan Vezentan. Expoziția este un omagiu adus calului, un studiu anatomic al motorului economic, un loc de hidratare pentru animalele de tracțiune.

***

 

Kunsthalle Bega

Deschidere:  vineri 28 mai 2021, 18.00 – 21.00

28 mai – 11 iulie 2021

 

Intrarea pe scara exterioară dinspre Hotel ibis

Program de vizitare
Marți – Sâmbătă  12.00 – 18.00

 

În primul act, grinda cea mare se transformă într-o coloană vertebrală a unui mamifer, un posibil cal supradimensionat. Apoi apare fântâna: anvelope de tractor, de plug și semănătoare sunt folosite post-mortem într-o cascadă ce compune un nou sistem de hidratare. Înlocuiți de tehnologie în revoluția industrială, patrupezii își revendică acum pământurile.
Jgheaburile sintetice stau suspendate în lanțuri și hamuri, fostele mijloace de domesticire și control sunt folosite împotriva tehnologiei, a mașinii.
Vertebrele sunt atent protejate de hamuri și pături moi în așa fel încât spinarea sistemului să fie confortabilă. Caii disecați în cerneală 1) urmează să se adape noaptea, în mod sigur sunetul apei și zurgălăii îi vor atrage hipnotic la sursă. Stația centrală de adăpare se transformă într-o oază pentru animalele de tracțiune, motorul economic are nevoie de reîmprospătare.

 

1) L’Anatomia del Cavallo, Infermita și Svoi Rimedii de Carlo Ruini (Venezia, 1598).
Primul manual de anatomie dedicat unei alte specii decât omul. Reprezintă un punct de reper în publicațiile de specialitate veterinară / cabalină, este cunoscut pentru planșele puternic influențate de lucrările anatomice umane publicate în deceniile anterioare, în special în De Fabrica Corporis Humani (Basel, 1543), de Andreas Vesalius.

Dan Vezentan (n. 1978, Seini), explorează universul zootehnic-agricol și ecologia. Lucrările sale se inspiră din designul gospodăriilor și sistemelor de hrănire ale animalelor, investigând domesticirea, producția de alimente, economia circulară și surplusul.
A crescut în contextul unui mediu agricol din Maramureș, înconjurat de ferme, manuale tehnice agricole și cărți de anatomie animală.

A absolvit Universitatea de Arte din București, trăiește și lucrează ca artist și fotograf în București, a participat la Mobile Biennale, Art Encounters, a expus în Muzeul Național de Artă Contemporană București, BOZAR Bruxelles, Sandwich București, C5 + 86 Space Beijing, Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” București.

Număr de vizualizări :277


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro