spot_img

Anchetă exclusivă femeia-artist în revista „Orizonturi culturale italo-române”

Afrodita Cionchin, directorul revistei culturale bilingve ”Orizonturi culturale italo-române”, a trimis, pe adresa redacției AgențiadeCarte.ro, detalii despre cel mai recent număr al publicației.

Numărul din mai al revistei bilingve „Orizonturi culturale italo-române” propune o ediţie specială Focus cArte. Prima parte este astfel legată de cele mai recente cărți de literatură română publicate în Italia în vederea Salonului Internațional de Carte de la Torino. Chiar dacă anul acesta Salonul este programat pentru luna octombrie, revista continuă tradiția prin actualizarea bazelor de date exclusive care acoperă trei sectoare majore între România şi Italia: „Scriitori români în italiană”, „Italienistica traduceri” și „Italienistica studii”. Numărul aduce, totodată, noi traduceri în variile antologii ale revistei, antologii de poezie, proză şi eseistică în traducere românească, respectiv italiană, și inaugurează secțiunea „Dante 700”, un spaţiu special dedicat „Poetului Suprem”, care marchează contribuţia revistei noastre la evenimentul anului în Italia. Sunt reunite aici atât intervenţiilor dantiştilor italieni, precum Mirko Volpi de la Universitatea din Pavia, cât şi cele ale specialiştilor din România.

A doua parte a numărului din mai este dedicată artei. Astfel, în Orizonturi de Artă prezentăm publicului din România grandioasa expoziţie de la Milano intitulată Le Signore dell’Arte. Storie di donne tra ’500 e ’600 (Doamnele Artei. Femeile-pictor între secolele XV-XVI), în pagina realizată de Irina Niculescu, şi o artistă legată de România, Emma Anticoli Borza. Totodată, continuăm prin noi contribuţii colaborarea cu Şcolile doctorale, valorificând cercetările doctoranzilor în circuitul cultural al revistei noastre.

Ducem, de asemenea, mai departe amplul proiect-anchetă privind condiţia actuală a femeii-artist în România şi în Italia, început în luna martie prin publicarea primelor rezultate cu 29 de invitate din lumea artelor vizuale şi a învățământului superior de artă, a criticii de artă şi curatoriatului, din diferite generaţii, centre universitare şi filiale ale Uniunii Artiştilor Plastici din România.
În formatul pe care vi-l propunem, pe lângă reflecţia prilejuită de schimbul de idei şi puncte de vedere, ne putem bucura de o splendidă galerie de lucrări prin care artistele ne ilustrează trăsăturile şi particularitățile feminine (şi nu numai) pe care le reprezentă în propria creaţie.
Perspectiva românească ne oferă puncte de convergenţă cu percepţia italiană exprimată în ancheta exclusivă cu 33 de invitate din lumea artei italiene, pe care am publicat-o în numărul din aprilie şi pe care o continuăm, de asemenea, în ediţia italiană a numărului din mai, cu 20 de noi invitate.
În acest număr aducem o nouă serie de zece interviuri realizate de Afrodita Cionchin, care aprofundează tematica propunând noi abordări şi perspective curatoriale, în dialogul cu Florica Prevenda, Lia Perjovschi, Maria Rus Bojan, Ioana Ciocan, Daria Ghiu, Aurora Király, Ioana Marinescu, Mădălina Mirea, Ioana Iuna Şerban şi Ana Daniela Sultana-Cipariu.

Ancheta va merge mai departe în numerele viitoare, îmbogăţind reţeaua noastră de dialog intercultural. Contribuţiile sunt reunite în secţiunea special dedicată acestui proiect, Ancheta exclusivă femeia-artist.

Toate articolele numărului 5/mai 2021 al revistei interculturale bilingve „Orizonturi culturale italo-române / Orizzonti culturali italo-romeni” se pot accesa de la: www.orizonturiculturale.ro şi www.orizzonticulturali.it.

Tuturor, lectură plăcută!

(Ilustrare: Florica Prevenda, „Facebook Obsession”)

Afrodita Carmen Cionchin, director

 

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508