Un volum insolit despre estetica expresiei poetice în post modernitatea mileniului III

apr. 15th, 2021 | By | Category: Postcard

Ioan Gâf-Deac are biografia unui om renascentist. El a activat în cele mai diverse domenii, debutând ca inginer în exploatarea și valorificarea resurselor naturale, fiind absolvent al Universității din Petroșani; câțiva ani, după 1990 a fost secretar de stat în Ministerul Industriilor; a trecut prin toate treptele carierei universitare; autor a unui număr important de lucrări și contribuții științifice în domeniul tehnic și literar: a fost ambasador al României în Australia și Noua Zeelandă, spre sfârșitul primei decade a secolului nostru; membru al Uniunii Ziariștilor etc.

În domeniul literar a publicat: Speranța duală (2001), Semne generale (2007), Situații simetrice (2009), Înger cu aripi ascunse (2010), Persoana de rezervă (2013), Măsurarea imaginii (2013), Fizica și metafizica poeziei (2013), Înstrăinarea absenței (2020). La toate acestea adaug un impresionant volum: Fizica și metafizica poezieiprivire poepigrafică, publicat de editura Tarabostes în 2020 /466 p. format A-4/. Afirm de la început că avem de-a face cu o lucrare unică, insolită la interferența teoriei și practicii novatoare literare.

 

”Fizica” și ”metafizica” poeziei într-o etapă nouă

Așa aș rezuma conținutul lucrării amintite mai sus, text care îl va consacra, cu siguranță, pe Ioan Gâf-Deac drept un continuator al avangardei literare românești în secolul nostru, de ce nu ca pe un Tristan Tzara al vremurilor noastre. De altfel, autorul pleacă de la T.S. Eliot, primul care a remarcat, în 1920, importanța școlii metafizice, prefigurând că în scrierea literară (inclusiv în poezie) nu trebuie să ne ferim de abordări noi, chiar de extravaganță. Astfel, Ioan Gâf-Deac, expune în Preliminariile lucrării scopul demersului său, considerând că oxymoronul, paradoxul, hyperbolismul în comparații, limbajul raționalist, contrarietățile, cedările în fața rațiunii, intensa meditație, imaginația sensibilă/ ultrasensibilă, jocurile de cuvinte etc., demonstrează că: metafizicul este ”după” fizic, fiind  vorba de, despre și (dincolo de ea, peste ea, înainte, înapoi, sus, jos, în multispațiile și multidimensiunile de după cele sesizate, auzite, ”văzute” în cuvintele, literele scrise. ”Metafizica” poeziei pune în cumpănă chiar ”fizica” poeziei /…/ așa încât nu vorbește de ”poezia metafizică”, ci de ”fizica” și ”metafizica” poeziei.

Bun cunoscător al limbajelor comunicaționale, autorul propune o poezie cerebrală/ermetică, într-o transcriere pe care puțini muritori o înțeleg, el având capacitatea de a se explica, prin „explicațiile sale poetice”, în cele patru părți din cuprinsul celor aproape 500 de pagini, respectiv: 1. POEZIA/corp şi idee; 2. POETUL/om – 3. LUMEA POETICĂ – 4. CITITORUL / privitor şi trăitor/.

Fiecare din aceste secțiuni, care dau o imaginie clară a abordărilor insolite de factură/structură scientifistă, cum remarcă în prima din ele: POEZIA/corp şi idee, în care se pronunță asupra aspectelor ce urmează: – Misterului dat, de „a fi” pentru poezie; – O nouă posibilă ştiinţă generală a poeziei; – Imobilizarea/ fixarea cuvintelor în poezie; – Pre-forma şi forma pentru corpul poeziei; – Organizarea formelor poetice; – Prenumele şi pronumele poeziei; – Inteligibilitatea poeziei; – Poezia ca sinteză atitudinală; – Pertinenţa şi pregnanţa poeziei; – Autopoetismul; – Ordonarea ordinii poetice; – Mecanicismul poetic; – Dihotomiile primitive, nefinisate în poezie; – Variabilitatea spaţiului semnificaţiilor poetice; – Amenajarea profunzimii poetice; – Nevoia de neo-limbaj pentru viziunea poetică; – Despre regândirea poeziei; – Către noua poezie; – Un nou destin pentru poezie; – Poezia discontinuului; – Poezia textuală, co-textuală şi con-textuală; – Patterne de raţional şi iraţional în poezie; – Poezia confuză; – Despre claritatea ultimă a poeziei; – Spre poezia aplicată; – Integrarea poeziei şi poezia integratoare; – Poezia integrală; – Poezia totală; – Convieţuirea “poeziei-poezie” cu “ne, nonpoezia”; Către cântecul lingvistic; – Fenomenologia poetică a poeziei totale; – Extensiunea şi intensiunea în captarea intersubiectivă a poeziei; – Metodeutica poetică sau lumina nevăzută; – Aşteptarea poetică şi pseudo-determinismul poeziei; – Nedecompozabilitatea mesajului poeziei şi decompozabilitatea mesajului poetului; – Dez-transcodarea poetică.

Aleg să prezint cum vede Ioan Gâf-Deac  r e g â n d i r e a poeziei, el precizând că: „prin reflecții poezia nu poate fi regândită”, însă „ar fi posibilă „regândirea problemei generale a poeziei”. În accepțiunea autorului lucrarea poetică nu este aptă să se dezvăluie/să fie dezvăluită în toată evidenţa ei. Afirmă că scrierea poeziei revine din nevoia de a cauţiona realitatea poetică. Poetul nu are încotro: el trebuie până la urmă să postuleze o anume realitate, să cauţioneze până şi circumstanţele acelei realităţi. Relaţiile ori legăturile operatorii între spiritul adecvat al poetului şi construcţia pe cale de săvârşire (poezia) fac parte din realitatea specială în domeniu. Mai mult, poezia aparenţei, într-un astfel de cadru este un fel de înfeudare în realitatea generală poetică, întrucât aceasta (poezia aparenţei) susţine naşterea de noutăţi inexistente.

Se întreabă autorul: dacă problema poeziei este disolutivă, atunci să fie poezia o proprie înşelătorie a spiritului poetului şi, prin extensie, a cititorilor? Magia artificialităţii poeziei poate fi, în egală măsură, artificializată. Prăbuşirea poeziei în irealitate nu se produce pe traiect negativ, ci pe o ascendenţa inversă a spiritului. În același timp: noutăţile poetice inexistente pot fi dramatice, iar pseudo-învoirea difuzării lor este liberă. Poezia murdară, poezia ”proastă” este/sunt, -mai sigură/mai sigure. Dramatismul acestora din urmă (a poeziei murdare şi a celei “proaste”) se bazează pe nedisoluţia formelor lor. Falsităţile poetice sunt mereu potrivite în societatea obişnuită; ele au adepţi şi martori, fiind discursuri de rang comun. Este mai greu/dificil să faci bine decât rău. Răutatea poetică detestă timpii morţi. Binele poetic este mereu neterminabil. Regândirea poeziei este necesară pentru ca aceasta, în actuala sa fiinţare configurativă, să nu persiste în a fi sugeranta instabilităţii sale („este greu să scrii poezie…!”). / p.75/.

Cu siguranță unele afirmații ale autorului pot fi discutabile, operând pe un teren p l u t i t o r, dar nu pot fi respinse apriori. Nu știu ca o asemenea carte să fi fost atât de amplu documentată și bine scrisă în altă parte. Postfațatorul lucrării, Marian Nicolae, îl vede pe Ioan Gâf-Deac, ca pe un participant la reorganizarea realității cu ajutorul poeziei. Dacă procesul ar fi în desfășurare, am zice. Sper ca volumul la care mă refer să declanșeze un asemenea proces.

Regret că nu pot retranscrie una din invențiile poepigrafice din lucrarea profesorului Ioan Gâf-Deac, schemă care doar în original poate fi surprinsă, și care îmi amintește de interiorul unui calculator, pe care puțini muritori de rând îi înțeleg tainele, dar tot mai mulți îl folosesc.

 

Nicolae MAREȘ

Număr de vizualizări :209


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro