spot_img

Expoziție personală Maia Ștefana Oprea, în realitate virtuală

Marți, 20 aprilie 2021, se lansează, în realitate virtuală, pe platforma Theopen-art.com, expoziția personală „On the Naturalness of Things” a artistului vizual Maia Ștefana Oprea, curator Ana Sultana Cipariu. Selecția expozițională reunește lucrări recente de artă digitală, fotografie și pictură, care reflectă ca tematică preocupările recurente ale Maiei Ștefana Oprea, printre care se numără redistribuirea materiei, sustenabilitatea atât în artă cât și în viață, comuniunea cu natura și maternitatea.

Titlul expoziției se revendică de la eseul eponim al antropologului cultural Mary Catherine Bateson, în care autoarea consideră că folosirea cuvintelor „natură” și „natural” influențează o perspectivă clară asupra lumii în care trăim.

„[…] Acest uzaj reprezintă cheia spre înțelegerea mai multor fenomene social-economice actuale, întrucât proiectează natura ca fiind ceva în afara noastră, teorie ce trimite către dezbateri filozofice cu teme precum dualismul cartezian concretizat în dihotomia minte-corp. În sens mai larg, această dihotomie devine natură-cultură.

Prin practica sa artistică și prin stilul său de viață ecologic, Maia Ștefana Oprea reușește să reconcilieze cele două fețe ale aceleiași monede, propunând, în selecția de față, o reîntoarcere la momentul de dinaintea creării celor două paradigme, feluri de cauzalitate, respectiv sfere separate de discurs.

Torsuri, tipare vegetative, lumi privite la microscop și reprezentări ale elementelor specifice limbajului său artistic, aflate într-o evoluție ciclică, se regăsesc în lucrări de fotografie, artă digitală și pictură, ce ne supun unui exercițiu de imaginație asupra modului în care un anumit mediu determină dezvoltarea unei plante, a unei vietăți, a unui om. În mod subtil, tematica expoziției se înscrie unei tendințe eco în arta contemporană și, totodată, unei mișcări globale de conștientizare a impactului pe care noi ca umanitate îl avem asupra planetei.” (Ana Sultana Cipariu, curator)

Expoziția „On the Naturalness of Things” face parte din proiectul cultural „RoART goes virtual“, demers realizat la inițiativa și invitația managerului cultural și galeristului Arbor.art.room, Victoria Nagy Vajda. Proiectul propune publicului o experiență virtuală de întâlnire cu arta, prin intermediul realității virtuale. În perioada aprilie – octombrie 2021, Asociația pentru cultură și arte Arbor va lansa cinci expoziții de artă în realitate virtuală ale unor importanți reprezentanți ai artei contemporane românești: Maia Ștefana Oprea, Giuliano Nardin, Elena Bria, Theodor Grigoraș și Virgil Scripcariu. Expozițiile vor fi accesibile pe site-ul de expoziții virtuale www.theopen-art.com și de pe ochelari VR Oculus Quest.

„Maia Ștefana Oprea a făcut „epocă“ prin expozițiile sale în diverse galerii de prestigiu bucureștene și din țară, de neuitat rămânând expoziția „Stivuire“ (AnnArt Gallery, 2016), pentru care a fost distinsă și cu premiul Matei Brâncoveanu, iar de curând a uimit mediul artistic și a făcut „senzație“ cu decizia sa de a se muta, împreună cu întreaga familie, în mediul rural, decizie asumat luată pentru a merge pe urma propriilor obsesii artistice și existențiale, de tip emersonian și thoreau-ian („Walden sau viața în pădure“). Un patos whitmanian, ca să rămânem în această zonă – a Americii primare, virgine, ca un tărâm plin de promisiuni –, se simte din întreaga creație a Maiei Ștefana Oprea de până acum, inclusiv din lucrările alese pentru această expoziție de curatoarea Ana Sultana Cipariu. Reputata artistă „debutează“ astfel în „realitatea virtuală“, putând vorbi și de o „retragere“ similară cu cea efectuată în lumea reală, dar expoziția „On the Naturalness of Things“ reprezintă o premieră și pentru Asociația pentru cultură și arte Arbor și Arbor.art.room, organizatoarele acestor expoziții virtuale: pentru prima oară în galeria virtuală se expune artă digitală, multe dintre lucrările alese fiind realizate de artistă în această tehnică.” (Doinel Tronaru, jurnalist cultural)

Maia Ștefana Oprea este absolventă UNArte București, cu burse de studii în Franța și SUA. Din 2016 este reprezentată de Galeria AnnArt din București, iar din 2019 locuiește împreună cu familia sa în satul Inotești, județul Prahova. A expus în cadrul Bienalei Internaționale de Pictură de la Chișinău, la Vienna Contemporary, ICR Londra, ICR Veneția, Galeria Națională de Artă din Ruse, Centrul Cultural Palatele Brâncovenești de la Mogoșoaia, Castelul Cantacuzino din Bușteni, Muzeul de Artă din Ploiești, Muzeul de Artă din Constanța, Muzeul Național al Literaturii Române din București, Muzeul Național Cotroceni din București, precum și în numeroase galerii de artă autohtone și internaționale.

Ana Sultana Cipariu este curator independent și consultant artistic la creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București. A colaborat cu instituții precum ICR Viena, Centrul Cultural Internațional de la Cracovia, Muzeul de Artă din Timișoara, Forumul Cultural Austriac București și Muzeul Municipiului București. Licențiată în filologie și în științele comunicării, a absolvit un master în curatoriat la Universitatea de Artă Aplicată din Viena, iar din 2019 este doctorandă în cadrul Universității din București și ține o rubrică de comentariu de artă pe Agenția de cArte. Locuiește și activează în București.

Platforma Theopen-art.com (www.theopen-art.com) a fost lansată pe 21 august 2020 și are drept scop susținerea și promovarea online a artiștilor din spațiul cultural românesc. Platforma a fost creată de Asociația pentru cultură și arte Arbor și instituția satelit de la Chișinău, Arbor Institute for Culture, cu sprijinul Biroului de Cooperare al Elveției din Republica Moldova, de pe lângă Ambasada Elveției. Este deschisă artiștilor de pe ambele maluri ale Prutului, dar și  artiștilor internaționali.

Responsabili de transpunerea expoziției în VR, Augmented Space Agency se prezintă ca exploratori ai frontierelor virtuale, arhitecți ai spațiilor augmentate și designeri ai noilor experiențe mediate digital. Viziunea lor caută să depășească barierele dintre spațiul fizic și cel virtual prin intermediul soluțiilor tehnologice inovativ creative a noilor tehnologii media. Demersul lor aflat la intersecția dintre artă și tehnologie oferă un spectru variat de soluții tehnologice AR, VR, MR, noi forme de conținut audiovizual, experiențe imersive și interactive cu o gamă largă de aplicabilitate.

Proiectul cultural „RoART goes virtual“ este organizat cu sprijinul ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București și este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

 

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508