Amintirile în „oglindă” ale Cristinei Nicula

apr. 18th, 2021 | By | Category: Postcard

O carte de amintiri, care trece prin câteva decenii de viață, este Confesiuni în oglindă, de Cristina Nicula, ediție îngrijită, note și cuvânt-înainte de Adrian Săvoiu, apărută în aprilie 2021 la Editura Total Publishing din București, în colecția „Contemporan cu istoria”. Scris cu sensibilitate, dar și cu multă acuitate a observației, volumul marchează un debut târziu al autoarei. 

Capitolele de început sunt o restituire a copilăriei și adolescenței, petrecute de autoare la București și Câmpulung. Ele surprind inocența unei fete care observă în cele mai mici detalii „universul mic” al propriei locuințe ori al curții înconjurătoare, dar și oamenii ce populează acest univers, fie mama și tata, fie rudele cele mai apropiate, învățătoarea, primele prietene sau unii dintre profesori. Cartea Cristinei Nicula devine treptat o reconstituire a unei biografii aflate sub figura tutelară a tatălui, cel care a trebuit să suplinească dispariția prematură a mamei, purtându-i fetei sale de grijă singur, cu iubire și atenție, construindu-i personalitatea.

Autoarea evocă meandrele unei existențe, lecțiile de viață primite, figurile luminoase pe care le-a întâlnit, momentele de cumpănă, marile bucurii, dar și frustrările trăite. Totul este descris prin prisma unui suflet feminin, sensibil și romantic, atât de nepotrivit durității epocii pe care o străbătea. Dincolo de toate acestea, așa cum arată și titlul, cartea Cristinei Nicula are o trăsătură cu totul neobișnuită, care astfel o singularizează: ea a fost scrisă ca „reflectare”, ca „oglindă” la  Dincoace de Cortina de Fier. Amintiri de Adrian Săvoiu, un volum apărut în 2019 la Editura Art. Amintirile publicate în această carte au constituit pentru Cristina Nicula impulsul inițial pentru redactarea amintirilor sale. Așadar, două experiențe de viață, trăite însă în timpi diferiți.

Acest volum cuprinde amintirile pe care doamna Cristina Nicula mi le-a trimis în ultimii trei ani, ca răspuns la amintirile și evocările mele. Aproape de fiecare dată când citea ceea ce scriam (și dânsa a citit chiar tot!), îmi trimitea câte o „oglindă”: întâmplările vieții sale ca reflectare a întâmplărilor vieții mele. 

Cum aceste confesiuni mi-au fost adresate în mod direct, evident că într-o primă etapă am fost singurul lor cititor. Pe măsură ce timpul a trecut, s-au strâns tot mai multe. După o vreme, m-am gândit că în ele este cuprinsă o întreagă experiență de viață, care ar trebui împărtășită și altora. Așa mi-a venit ideea acestei cărți.

Niciodată doamna Cristina Nicula nu mi-a scris vreun rând cu gândul că va fi citit de altcineva. Nu s-a îndoit vreodată de loialitatea mea, de faptul că aceste confesiuni vor fi doar ceea ce pe unele dintre scrisorile de odinioară era consemnat negru pe alb: „Confidențial!” Am considerat însă că frumusețea și sensibilitatea acestor „epistole” nu trebuie să rămână uitate într-un scrin al amintirilor și să mă bucure doar pe mine. Astfel această carte a început „să se scrie” treptat, pe măsură ce primeam „epistolele”. „S-a scris” așadar fără voia autoarei!, precizează Adrian Săvoiu în Argumentul volumului de amintiri Confesiuni în oglindă.

*

„Prin Ola am descoperit în mine o nouă ființă. M-am descoperit pe mine uitându-mă în ochii ei. Numai că mâine va trebui să plece acasă, tocmai în îndepărtata Polonie. Deși niciunul dintre noi nu are curajul să-l  mărturisească, regretul despărțirii este evident la amândoi. Și limba asta străină în care nu poți exprima nuanțe! Cine știe, poate o voi putea reîntâlni cândva”. (Adrian Săvoiu, Dincoace de Cortina de Fier. Amintiri)

 

„De la pasajul „Prin Ola am descoperit în mine o nouă ființă” este o apă care-și adună debitul din râuri mici și tumultuoase și care te cuprinde în valuri calme și unduioase. Din experiența mea de viață, am probat un paradox cu valoare de adevăr. Distanța îți alimentează – nu-ți diminuează – sentimentele și te ține și departe de potențiale greșeli ucigătoare de sentimente”. (Cristina Nicula, Confesiuni în oglindă)

*

Mi-a adresat, întoarsă către mine, câteva cuvinte. Mirat, am început și eu să vorbesc cu ea. Dintr-o dată o descopeream de foarte aproape. O vedeam parcă pentru prima oară, cu toate detaliile trăsăturilor feței, cu părul negru și, mai ales, cu ochii foarte negri. Parcă era altfel decât o știam. Mi s-a părut, brusc, mult mai frumoasă decât înainte. (Adrian Săvoiu, Dincoace de Cortina de Fier. Amintiri)

 

Tăcea foarte frumos! Era păcat să pierzi tăcerea lui, mai expresivă ca orice nocturnă din pianul său. Nu știu nici azi ce mi-a venit: într-un moment de acalmie, când s-a așezat la înălțimea mea, m-am pieptănat (aveam părul lung), folosind ca oglindă ochii lui. (Cristina Nicula, Confesiuni în oglindă)

*

Cristina Nicula este descendentă din familia pictorului pașoptist Ion D. Negulici. A absolvit Facultatea de Litere, Universitatea București, cu specialitatea română – franceză (1969). A fost profesor de limba și literatura română în orașul natal și director al Clubului Copiilor din Câmpulung.

 

Număr de vizualizări :932


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro