Cea mai recentă lucrare a psihologului Jordan Peterson, Dincolo de ordine. Alte 12 reguli de viață se anunță bestseller la doar 9 zile de la premiera internațională. Cartea care va fi publicată și în România, la Editura Trei, tot în această lună a fost lansată pe 2 martie în SUA, Canada, Marea Britanie și Australia. Ea ocupă deja locul I în „Top 100 cele mai vândute cărți” pe Amazon, din categoria Filosofie (subcategoria Etică și moralitate) și primele două locuri în „Top 100 cele mai vândute cărți” de Psihologie aplicată, cu varianta tipărită și cu cea de audiobook, pe aceeași platformă. Continuarea fenomenului „12 Reguli de viață – Un antidot la haosul din jurul nostru”, nr. 1 National & International Bestseller pe Amazon, vândută în 5 milioane de exemplare în toată lumea, „Dincolo de ordine. Alte 12 reguli de viață” are o poveste similară, pornind de la o listă inițială de 42 de reguli pe care autorul a împărtășit-o publicului său pe site-ul de întrebări și răspunsuri Quora. În primul volum, dr. Peterson a explorat teritoriul ordinii existențiale ca răspuns la consecințele unui exces de haos și ca nevoie de a „trăi mai bine”. Pentru Peterson „ordinea se vădește atunci când oamenii din jurul tău acționează în conformitate cu norme sociale asumate, fiind previzibili și cooperanți. Este lumea structurii sociale, a teritoriilor explorate și a familiarității.” Ordinea este privită ca o luptă nu atât în vederea susținerii propriilor credințe, ci mai degrabă pentru a menține echilibrul dintre propriile așteptări și comportamentul celorlalți, echilibru care „ne permite să trăim împreună în pace, într-un mod previzibil și productiv. Acest tip de ordine diminuează incertitudinea și amestecul haotic de emoții intolerabile produs starea de indeterminare”, spune Peterson.