Scrisoteca 15, invitat Denisa Lepădatu
feb. 2nd, 2021 | By admin
Când bați palma cu intimitatea ta și a lucrurilor tale, când te așezi comod în tine însuți și îți îngădui condiția și ființa de scris, doar atunci, numai atunci poți să lași lumii un semn. Semnul tău.
Derulăm, în câteva minute și cuvinte fără timp, filmul scrisului tău ca personaj principal.
Denisa Lepădatu este elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, profil matematică-informatică intensiv informatică. Denisa este autoarea a opt cărți de poezie și proză scurtă, redactor la numeroase reviste literare din țară și din afară, făcând parte inclusiv din Editorial Board-ul revistei Immortalists Magazine cu sediul în New York. A primit numeroase distincţii literare, dintre care le selectăm pe cele mai importante: Premiul APLER pentru promovarea tinerelor talente, pentru cele două cărți apărute în anul 2014; Premiul Municipiului Galați, pentru contribuția deosebită la dezvoltarea culturii, literaturii și publicisticii gălățene în rândul tinerilor; Premiul I la Concursul Național „Cele mai frumoase poezii de dragoste ale adolescenților” (2017), Premiul I la Concursul Național „Cele mai frumoase povestiri ale adolescenților” (2018), organizate de Clubul UNESCO-Adolescenții; Premiul I la Concursul Național „Ion Creangă” – povești. Este prezentă în antologia „Itinerarii”, apărută, în 2019, la Editura Muzeul Literaturii Române din București, care cuprinde textele câştigătoare scrise pentru programul „Rezidenţa LiterArt Franța-România” – prima rezidenţă de scriere creativă şi creaţie vizuală din România dedicată adolescenţilor.