„Fromm nu era nici vrăjitor, nici cărturar. Talentul său de a-și lăsa inima să vorbească odată cu mintea e o calitate care, cândva, era cunoscută sub numele de înțelepciune”, notează jurnalistul Hans Jürgen Schultz în prefața cărții Din dragoste de viață, cea mai nouă apariție a Editurii Trei, purtând numele celebrului psihanalist. Întâlnirile dintre cei doi și conversațiile înregistrate pentru difuzarea radiofonică au dat naștere unei cărți care cuprinde cele mai importante aspecte ale existenței umane care l-au preocupat pe Fromm toată viața: iubirea, consumerismul, viața, moartea, motivațiile umane pentru diferite comportamente sau alegeri, violența, sursa agresivității.
Iată care sunt, în viziunea sa, 7 dintre cele mai profunde experiențe de viață și întâlniri care l-au marcat și l-au condus către dezvoltarea sa, personală și profesională.
Copilăria nu s-a numărat printre cele mai fericite. Mama, Rosa Krause Fromm, a fost diagnosticată cu depresie; tatal său, Naphatli Fromm, comerciant de vinuri, era destul de temperamental, iar Erich a suferit din cauza mai multor fobii. Referindu-se la acea perioadă, el a caracterizat-o ca fiind „profund nevrotică”. Dar profesia, alegerile perspectivelor de a privi și gândi aceste aspecte, munca depusă cu sine – toate au condus spre o schimbare. „Faptul că eram unicul copil a doi părinți foarte anxioși nu a avut, desigur, un efect pozitiv asupra dezvoltării mele, dar cu timpul am făcut tot ce am putut să repar răul.”
Primul Război Mondial – un eveniment crucial în dezvoltarea sa. „Aveam 14 ani când a început. Ca majoritatea băieților din clasă, nu am înțeles exact ce era războiul. Dar nu după mult timp, am început să văd dincolo de justificările superficiale legate de el și astfel am început să îmi pun întrebarea care m-a urmărit toată viața. Cum e posibil? Cum e posibil ca milioane de oameni să ucidă milioane de alți oameni și să se lase uciși? Cum e posibil să dureze patru ani până când se pune capăt acestei situații inumane? Și totul pentru scopuri care sunt în parte evident iraționale și noțiuni politice pentru care nimeni nu și-ar sacrifica viața, dacă și-ar da seama ce sunt ele de fapt”. Căutarea acestor răspunsuri i-a influențat ideile, i-a format gândirea și sensibilitatea pe durata întregii vieți, după cum precizează în cartea „Din dragoste de viață”. Pentru el, agresivitatea se află într-o relație directă cu frica. „Noi uităm mult prea repede că agresivitatea este o consecință a fricilor noastre. Frica ne este inculcată la fiecare pas pe care îl facem, suntem învățați să nu ne încredem în nimeni și să ne așteptăm la tot ce e mai rău din partea semenilor noștri. (…) Violența nu va dispărea decât atunci când și frica se va disipa”.
O altă întâmplare marcantă care a avut loc în jurul aceleiași vârste l-a condus spre viitoarea profesie. O tânără prietenă de familie, artistă, foarte frumoasă s-a sinucis după moartea tatălui său bătrân și neplăcut, notează Hans Jürgen Schultz în prezentarea lui Fromm. Ultima ei dorință a fost aceea de a fi îngropată împreună cu el. Cum putea ea să își fi iubit tatăl atât de mult încât să aleagă moartea cu el, în loc de bucuriile vieții, care îi erau atât de accesibile și familiare? Această experiență și, din nou, întrebările pe care întâmplarea le-a trezit în Fromm l-au condus spre psihanaliză și spre cercetarea motivelor comportamentului uman.
Întâlnirile cu clienții săi și relația terapeutică. Erich Fromm a studiat psihologie, filosofie și sociologie la Heidelberg, luându-și doctoratul la vârsta de douăzeci și doi de ani. Și-a continuat studiile la München și Frankfurt. Și-a terminat formarea la renumitul Institut Psihanalitic din Berlin și, în 1930, a început să practice psihanaliza. Ca profesie, Erich Fromm a fost psihanalist. Pe parcurs a devenit adept al curentului umanist, punând mai mult accent pe întrebările despre potențialul uman. Povestește în „Din dragoste de viață” cum revelația autenticității din relația cu clienții a fost cheia unei terapii cu sens. „Pe măsură ce atenția mea a început să se aplece din ce în ce mai mult pe ceea ce am început să consider central în munca mea, anume pe relația dintre o ființă și alta și pe emoțiile specific umane care nu izvorăsc din instinct, ci din existența omului ca ființă umană, am început să îmi dau seama și să înțeleg mult mai bine ce se întâmplă în terapie.”
Erich Fromm s-a născut într-o familie de evrei ortodocși stricți. Deși a primit o educație conservatoare, Fromm a renunțat încă din tinerețe la credința religioasă, când a căpătat convingerea că aceasta este o sursă a divizării rasei umane. Menționează că, în privința moștenirii din familie, cel mai mult l-a influențat faptul că a crescut în spiritul unei tradiții vechi, preburgheze și precapitaliste, cu mulți strămoși rabini. De aici a moștenit respectul și dedicarea pentru cunoaștere și studiu, vitale pentru o existență cu sens în raport cu societatea modernă orientată doar spre câștig și consum, în opinia sa.
O altă întâlnire cu adevărat profundă ca viziune asupra existenței și credinței a fost cea cu filosofia budistă. „M-a făcut să îmi dau seama că există o poziție religioasă care poate funcționa fără Dumnezeu. (…) Budismul ne dă un exemplu strălucit de cum unele culturi dezvoltă principii morale fără subtext autoritar sau patriarhal. Acele principii sunt înrădăcinate și înfloresc, dacă vreți, în solul uman”, explică el în capitolul „Fiascoul religiei” din cartea „Dragoste de viață”.
Freud și opera sa s-au numărat printre influențele esențiale care i-au format gândirea și dezvoltarea. În capitolul „Psihologia pentru nepsihologi”, Fromm explică pe larg și pe înțelesul tuturor nu doar teoriile freudiene, din perspectiva sa, ci și conceptele actuale și prezente în orice formă de terapie și în comportamentul uman: refularea, rezistența și transferul. De ce le „practicăm” intens în viața de zi cu zi și în ce fel înțelegerea lor ne va ajuta să rupem tiparele disfuncționale din relația cu noi înșine și cu ceilalți sunt doar câteva aspecte pe care Erich Fromm le nuanțează, cu exemple concrete, în cartea Din dragoste de viață.
