Despre Narcisa Lecușanu și ”Povestea vieții” ei

ian. 4th, 2021 | By | Category: Postcard

În preajma Crăciunului, Editura CORESI ne-a făcut două daruri “autobiografice”: Am vrut să ating stele și Povestea vieții mele (cu un Cuvânt înainte semnat de scriitoarea sighișoreancă Mariana Gorczyca). De vreme ce autorii lor sunt nume importante în elita handbalului românesc și mondial – Petre Ivănescu și Narcisa Lecușanu -, cărțile au o temă comună și lesne intuibilă: pasiunea pentru același sport. Protagoniștii se despart însă prin experiențe diferite, prin tonul mărturisirii și prin… patru decenii de viață. Mai tânăra Poveste a Narcisei Lecușanu este, în pofida câtorva episoade sumbre, foarte senină. În curgerea epicului moldovenesc, autoarea își începe firul confesiunilor de la cea dintâi și traumatizantă amintire (când, pe la trei ani și jumătate, a trecut un tren peste ea) și se oprește în toiul unei vieți pline. Permițându-mi o asociere metonimică, popasurile din cartea Narcisei Lecușanu sunt tot atâtea halte pe peronul cărora coboară scene de viață sportivă sau privată, Oameni și oameni, câteva deznădejdi și multă, multă voință, dublată de încrederea în atotputernicia Celui de Sus.

 

Credința în Dumnezeu, sprijinul și dragostea familiei, antrenorilor, colegelor din echipe românești sau din alte zone geografice ale lumii au însemnat, pentru Narcisa Lecușanu, liniile de start spre cel mai vechi vis: să fie campioană… a Germaniei! Deutscher Meister! În cazul „Lalelei Negre” (cum o numește jurnalistul Marius Huțu), visul ăsta – hrănit, ani și ani, cu talent, cu ambiție și cu muncă – a avut toate datele împlinirii!

Dar drumul handbalistei aparent fragile n-a fost nici lin, nici puțin. Narcisa a plecat spre greu accesibila performanță dintr-o familie modestă (cu părinți care au înțeles târziu, văzându-și fata la TV, cum stă treaba cu handbalul), dintr-un oraș de provincie unde era, meci de meci, “vioara întâi”, și a ajuns să umple cu admiratori de toate vârstele tribune autohtone sau din Macedonia, Danemarca și Germania, să fie recunoscută pe stradă (v. paginile despre străinii care îi făceau daruri gratuite pentru un zâmbet, un autograf, o îmbrățișare…). Nicio piedică nu i-a fost mai înaltă decât dorința de a fi acolo unde a simțit că îi e locul sau timpul. A trecut peste dureri fizice și de suflet, peste teama oricăror provocări, știind că fiecare obstacol o să-i înalțe mai mult zborul. Iar când, din rațiuni medicale, n-a mai putut juca, a rămas lângă sportul despre care mărturisește, în finalul Poveștii, că “i-a dat atât de mult” și că “mai are încă multe să-i ofere”.

Grație aptitudinilor manageriale și sufletului său larg (cine se poate îndoi de vocația prieteniei, de altruismul Narcisei?), grație dezinvolturii cu care se exprimă public, după 2010, Narcisa Lecușanu a fost cooptată în foruri naționale (Federația Română de Handbal, Ministerul Tineretului și Sportului) și internaționale (membru în Biroul Executiv al IHF).

Dar munca din afara dreptunghiului de joc nu i s-a încheiat niciodată într-un birou sau după o conferință. Narcisa Lecușanu este neobosită. Iubind atât de mult handbalul, promovează oricând, oricum îi e la îndemână și mereu convingător frumusețea și binefacerile acestui sport.

Sigur că și în Povestea ei este vorba despre handbal. Sau mai ales despre handbal. Dar această Poveste deznoadă multe alte fire de viață, e o carte-album, cu zeci de evocări ale unor prieteni (președinți de federații, jurnaliști, coechipiere sau adversare, colegi de birou, profesori…) și cu toate ingredientele împlinirii de foarte jos, spre foarte sus. Pe scurt, autobiografia Narcisei Lecușanu este, în primul rând, despre cum între marginile unui de vis de copil crește Omul Mare.

 

Elena Ruxandra Petre

 

Număr de vizualizări :138


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro