Scrisoteca 10, invitat: Laura Dan

dec. 29th, 2020 | By | Category: Postcard

Când bați palma cu intimitatea ta și a lucrurilor tale, când te așezi comod în tine însuți și îți îngădui condiția și ființa de scris, doar atunci, numai atunci poți să lași lumii un semn. Semnul tău. 

Derulăm, în câteva minute și cuvinte fără timp, filmul scrisului tău ca personaj principal.

 

Laura Dan (n. 7 august 1978) a absolvit Facultatea de Psihologie și un masterat de Psihologie clinică în cadrul Universității „Titu Maiorescu” din București.

A absolvit un program de masterat în Psihoterapie și Hipnoză Ericksoniană, în Annecy, Franța.

A urmat un masterat în Comunicare Managerială și Resurse Umane în cadrul Școlii Naţionale de Studii Politice și Administrative, București.

A publicat pentru prima oară în ‚Ziarul de Duminică’, remarcată fiind de poetul Ioan Es. Pop. Au urmat o serie de lecturi publice, poeme publicate în cele mai importante reviste literare din țară și participări la festivaluri internaționale de poezie. Poemele ei au fost traduse în engleză și germană.

A debutat în 2012 cu volumul de poezie „Începe să doară puțin” (editura Tracus Arte).

E prezentă în diferite antologii de poezie: „Artgothica” (2012, editura ATU)‚ „Cele mai frumoase poeme din 2012” (2013, editura Tracus Arte, selecție realizată de Radu Vancu și Claudiu Komartin), „Sticle pentru minte, inimă şi literatură” (2016, editura Charmides, Ion Barbu și Mihai Barbu).

A obținut premiul național ‘Mircea Ivănescu’ pentru debut în poezie cu volumul „Începe să doară puțin”, în cadrul Festivalului Internaţional de Poezie Artgothica, ediţia a IV-a, Sibiu, iulie 2013.

Are în pregătire un nou volum de poezie.

 

 

 

Poezia bună poate fi o formă de terapie

De ce scrii? Ce reprezintă scrisul pentru tine?

Prin scris, reușesc să restabilesc o anumită ordine interioară. Scrisul îți oferă o „hartă”, te ajută să te orientezi într-un teritoriu în care te simți rătăcit sau blocat, te ajută să înțelegi cum ai ajuns în punctul în care te afli și, totodată, e o supapă care îți asigură o anumită ventilare emoțională. El e un proces de autocunoaștere, te face „să sapi” în tine din ce în ce mai adânc până  descoperi ceea ce ești cu adevărat. Prin efectul pe care îl are, scrisul devine similar unui demers terapeutic.

Cred că prin scris reușim să rămânem autentici și să înțelegem că viața este mai mult despre ceea ce devii, decât despre unde ajungi.

 

Unde scrii? Ce semnifică pentru tine locul unde scrii?

Oriunde am inspirație: în mașină, pe masa din bucătărie, în parc, la coadă într-un supermarket sau într-o farmacie. De regulă, am la mine o agendă în care îmi notez diferite idei pe care, ulterior, le șlefuiesc. Această șlefuire se întâmplă doar acasă, pentru că am nevoie de liniște. Poate că, din acest motiv, majoritatea poemelor mele au fost scrise noaptea. Uneori, noaptea, e atât de multă liniște încât am impresia că-mi aud bătăile inimii. De obicei, nopțile mele sunt așa:

mă uit pe fereastră

într-un balcon alăturat văd un sac

sunt lucrurile vecinilor care se mută

știu că după miezul nopții sacul se transformă

devine o caracatiță care

își desface brațele

mă prinde cu ele și mă poartă pe străzi

toți dorm

într-o zi le voi povesti că în noaptea asta

am văzut orașul dintr-o mașină decapotabilă care

avea o viteză extraordinară

și singurul lucru

de care m-am temut a fost că

atunci când le voi povesti nu mă vor crede.

Ce te inspiră oricând?

Tot ce trezește în mine o emoție puternică. Îmi amintesc că, la un moment dat, am vizionat la televizor o secvență în care se spunea că regele Mihai s-a îndrăgostit după ce a văzut într-un reportaj de război din Maroc câteva secunde cu chipul Principesei Ana, care lucra ca infirmieră pe front. Acesta a cerut operatorului să decupeze fotogramele filmului și să le transforme în mici fotografii, pe care le-a păstrat, în mare discreție. Imaginea regelui ținând în mâini fotogramele decupate ale Anei mi s-a părut a fi cea mai frumoasă formă de tandrețe și… așa a luat naștere un poem.

Uneori, anumite fapte banale, cotidiene, cum ar fi o fetiță care vinde cartofi în piață sau bunica mea care mătură bucătăria îmi pot transmite foarte multă emoție și pot genera un poem.

Ce te liniștește și te aduce în starea de scris?

Nu cred că e necesar să fii liniștit pentru a scrie, ci dimpotrivă, dar, ca să îți răspund la întrebare, aș zice: o carte foarte bună de poezie sau o muzică faină și aici i-aș aminti pe câțiva dintre preferații mei: Leonard Cohen, Cesaria Evora, Lhasa de Sela, Farinelli.

Ai făcut vreodată terapie ca să te întorci la tine / la scris?

Am făcut terapie pentru că orice psiholog care vrea să devină psihoterapeut își face analiza personală.

Poezia bună poate fi o formă de terapie  (genul ăla de poezie despre care Anne Sexton spunea că, atunci când o citeşte, simte că i se deşurubează capul). Cred că poezia e una dintre cele mai subevaluate abilități de supraviețuire pe termen lung.

Tabieturile tale poetice sunt…/ cuvintele compatibile cu scrisul tău sunt… 

Cred că scrisul e condiționat mai degrabă de o anumită disciplină (de un program zilnic) decât de tabieturi. Poate că această convingere mă face să nu am tabieturi legate de scris. Pot spune că prefer să scriu de mână, cu stiloul, dar am și perioade în care scriu doar pe computer. În general, am nevoie de liniște, celelalte ingrediente sunt opționale.

Pentru cei mai mulți, tabietul reprezintă o condiționare aproape pavloviană a reușitei, dar, uneori, acesta poate deveni și un mijloc de evitare, un pretext pentru a amâna sau a abandona scrisul. Sunt de notorietate tabieturile unor scriitori celebri, care nu se puteau concentra la scris dacă nu își îndeplineau ritualul iar, în unele cazuri, nu mai vorbim de tabieturi, ci de dependență sau chiar de obsesie și comportament compulsiv.

Astfel, Friedrich Schiller era dependent de mirosul merelor putrezite. Convins că nu poate scrie fără acest iz, el ținea mere în sertarul biroului său, pe care le mirosea din când în când, pe măsură ce se descompuneau.

Victor Hugo scria doar stând în picioare, în faţa unei oglinzi și nu se apuca de scris decât după ce bea o cafea fierbinte și mânca două ouă crude.

În volumul „Parfumul de guayaba. Convorbiri cu Gabriel Garcia Marquez“, scriitorul columbian îi mărturisea lui Plinio Apuleyo Mendoza că nu poate scrie dacă nu are pe birou un trandafir galben. Și lista, desigur, ar putea continua.

Știind toate astea, răsuflu ușurată la gândul că nu am tabieturi legate de scris…

 

Dacă nu ai fi scris, ce ai fi făcut?    

Mi-ar fi plăcut să pictez sau să fiu balerină pentru că am impresia că așa aș fi rămas într-o zonă în care emoția are precizia unui bisturiu, la fel ca în poezie.

Proiect inițiat de Florina Zaharia

Număr de vizualizări :572


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro