Joi, 24 decembrie 2020, în ajunul Nașterii Domnului sărbătorite în acest an în condiții de pandemie, Filarmonica „George Enescu” prezintă, de la ora 19.00, Oratoriul bizantin de Crăciun de Paul Constantinescu, o înregistrare a unui concert din luna decembrie din 2019, care va fi transmisă pe canalele online ale instituției. Prima audiție a acestei lucrări monumentale a avut loc tot la Ateneul Român, pe 21 decembrie 1947, cu maestrul Constantin Silvestri la pupitru. Prin cele două oratorii ale sale, de Crăciun (Naşterea Domnului) și de Paște (Patimile și Învierea Domnului), Paul Constantinescu realizează pentru prima dată în muzica românească o versiune a genului de oratoriu, prin excelență apusean, pe care l-a adaptat tradiției bizantine.