Expoziția ”Lui Horia Bernea”, la Galleria 28 Timișoara

nov. 27th, 2020 | By | Category: Postcard

În perioada noiembrie – decembrie 2020 Galleria 28 vă invită să vizitați expoziția ” Lui Horia Bernea”.

***

HORIA BERNEA

CONSTANTIN FLONDOR

ION GRIGORESCU

HOREA PAȘTINA

MIHAI SÂRBULESCU

 

 

 

Loc, durată, contact:

 

Galleria 28 (Timișoara, str.C. Brâncoveanu nr. 28)

Durata: noiembrie-decembrie 2020

Expoziția se poate vizita prin programare telefonica la 0722503028

 

…Horia Bernea obișnuia cam în fiecare an, când îi venea un prieten bun de la Paris, să dea o raită pe la mânăstiri din Moldova. De fiecare dată poposea și la mânăstirea Petru Vodă, ca să-l vadă pe Părintele Iustin Pârvu. Odată, după ce a aflat că este pictor, acesta i-a spus că „pictura este sora mai mică a misticii”. Spusa asta i-a plăcut tare mult, și-a însușit-o și a purtat-o cu mândrie până la sfârșit. Era ca un vechi titlu de noblețe. Or, pictura lui Horia Bernea este eminamente mistică. Mereu, de dincolo de temă sau de subiect sau de tehnică, răzbate întrezărirea unei taine pe care pictorul o caută cu firesc și asiduitate pe întreg parcursul lucrării sale…

 

…Am putea să ne întrebăm, după 20 de ani de la plecare lui din această lume, dacă, în vreun fel, Horia Bernea a făcut școală? Răspunsul ar fi că mai degrabă nu, chiar dacă Ion Grigorescu enumeră mai multe preluări epigonice. Horia Bernea rămâne absolut unic prin abordările sale, prin problematica sa și felul cum a tratat-o, prin asumările sale, prin râvnirile sale, prin mărturisirile răspicate, prin exprimările sale picturale și aforistice, prin multe altele… Costion Nicolescu

 

 

Prezența lui Horia Bernea

 

Despre Horia Bernea, Mihai Sârbulescu spune că este cel mai vital om pe care l-a întâlnit vreodată. Nimic anacronic în afirmația lui Mihai. Horia Bernea expune alături de prietenii săi Constantin Flondor, Ion Grigorescu, Horia Paștina și Mihai Sârbulescu. Din auzite știu că nu-i plăceau vernisajele. Cu buza tremurândă, Horia Bernea târa după sine roiul de admiratori, audia fanfare de complimente. Lui îi era dat să înfrunte marele asalt. Ar fi vrut să scape din strânsoare, dar nu era chip să o facă. Nici în ziua de azi nu-i chip. Dovadă: cei dragi lui s-au adunat laolaltă și depun mărturie. Maria Pașc

 

Lucrările semnate Horia Bernea fac parte din colecțiile Costion și Maria Nicolescu și Ioan și Andreea Nicolescu

 

Număr de vizualizări :286


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro