Douăzeci de poete contemporane sunt promovate prin videopoeme de Asociaţia 7 ARTE

nov. 20th, 2020 | By | Category: Postcard

Douăzeci de poeme, care aparţin unor poete contemporane au fost transformate în videopoeme de Asociația 7 ARTE, cu scopul de a promova literatura contemporană scrisă de autoare, către un public nou. În plus, demersul Asociaţiei 7 ARTE doreşte să arate frumuseţea care reise din diversitatea de voci pe care o are în acest moment poezia contemporană scrisă de femei. 

 

Proiectul ”La feminin. Videopoeme” se adresează publicului larg, nu este destinat doar cunoscătorilor, fiindcă aşa dorim să stârnim interesul oamenilor pentru poezie. În lunile august, septembrie şi octombrie 2020, pe paginile de socializare 7 ARTE am postat bannere cu poeme şi videopoeme, cu scopul de a câştiga public nou pentru poezie. Ne bucurăm că am putut realiza acest proiect care, suntem convinşi,  va rezista peste ani, pe de o parte datorită selecţiei de poeme şi pe de altă parte, datorită calităţii  tehnice şi artistice excepţionale, dăruită de regizorul Andrei Purcărea fiecărui videoclip în parte.

 

Vă invitam să le descoperiţi pe cele 20 de poete şi poezia lor şi în acelasi timp să vă bucuraţi de perspectiva pe care o oferă regizorul Andrei Purcărea asupra poemelor selectate în acest proiect marca 7 ARTE, co-finantat AFCN.

 

Videopoemele sunt disponibile pe canalele de socializare ale Asociatiei 7 ARTE, pe urmatoarele linkuri:

 

Facebook: https://www.facebook.com/7ARTE.ONG/videos

Instagram: https://www.instagram.com/7_arte_ong/

Youtube.com : https://www.youtube.com/watch?v=u1CgyAIxiJM&list=PL_oG11CuGV81Xf__c4Yn1ZVXYbArAwGDy

 

Vă recomandăm, cu drag, să vă puneti căștile pe urechi, să daţi sonorul tare şi să începeţi, sau să  încheiaţi ziua cu câte un videopoem! Sunt destule pentru o cura completă!  // anunță Asociaţia 7 ARTE.

 

Număr de vizualizări :141


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro