Bucureștenii se despart de „Cina cea de taină“ cu personaje exclusiv feminine

oct. 9th, 2020 | By | Category: Postcard

Doar până la sfârșitul acestei săptămâni, pe 11 octombrie 2020 inclusiv, mai poate fi vizitată în București expoziția-fenomen „Woman Unchained“ by Irina Greciuhina, în care se află pictura ce reprezintă „Cina cea de taină“, celebra frescă a lui Leonardo da Vinci, cu personaje exclusiv feminine, alese de artistă pentru a reprezenta diverse epoci, rase și culturi. Expoziția, care s-a bucurat pe parcursul celor patru săptămâni în care a fost deschisă de un real succes, înregistrând un aflux remarcabil de vizitatori, poate fi văzută încă, în acest weekend deja tomnatic, în spațiul expozițional Arbor.art.room (situat în str. Transilvaniei, nr. 11, sector 1, București).

De luni, celebra operă de artă a Irinei Greciuhina, intitulată de artistă „Unity in Diversity“, va părăsi Bucureștiul. Expoziția artistei din Basarabia se va muta însă în virtual, pe website-ul www.theopen-art.com, unde va fi „dezvelită“ varianta în VR („realitate virtuală“) a expoziției „Woman Unchained“, cuprinzând mult mai multe lucrări decât au putut fi aduse la București.

 

Vernisajul expoziției „Woman Unchained“ (curator Doinel Tronaru) de la Arbor.art.room (spațiu de expoziții coordonat de Victoria Nagy Vajda), desfășurat în data de 10 septembrie în prezența artistei basarabene Irina Greciuhina, venită special de la Chișinău pentru acest eveniment, a fost un veritabil succes, bucurându-se de prezența a numeroase personalități din lumea artistică, a numeroși oameni de presă, dar și de cea a oamenilor obișnuiți, iubitori de artă. Viața bucureșteană a expoziției Irinei Greciuhina se afla însă de-abia la început, pentru că, în această lună întreagă de vizitare („camera“ Arbor.room.art fiind deschisă zilnic, câteva ore, pentru iubitorii de frumos), „Woman Unchained“ a înregistrat un număr record de vizitatori (simpli trecători sau oameni interesați de artă), neobișnuit pentru o galerie bucureșteană, chiar și pentru cele cu o activitate mai îndelungată. Aceștia au venit atrași de hype-ul făcut picturii „Unity in Diversity“ („Cina cea de taină“ în variantă feminină), pentru a vedea cu ochii lor dacă este vorba despre o „blasfemie“ sau doar despre o operă de artă de factură postmodernă, dar și pentru a admira frumosul intens din toate lucrările Irinei Greciuhina.

 

Cele trei zile de Noaptea Albă a Galeriilor (NAG) din acest an au reprezentat un vârf de vizitare, „Woman Unchained“ fiind văzută de numeroși tineri aflați pe traseul expozițional al galeriilor. De-a lungul celor patru săptămâni, însă, nenumărați au fost și simplii trecători, care-au intrat efectiv din stradă, atrași de frumusețea lucrărilor (observabilă din exterior), și au oferit multe observații pertinente. În acest weekend (9-11 octombrie), sunt ultimele trei zile de vizitare a expoziției „Woman Unchained“ la Arbor.art.room (str. Transilvaniei, nr. 11), bucureștenii putând să-și ia adio de la pictura care i-a impresionat atât de mult. De luni, lucrările și „Cina cea de taină“ vor părăsi Bucureștiul, dar expoziția se va muta în virtual, pe site-ul www.theopen-art.com, unde va fi inaugurată varianta în „realitate virtuală“ (VR, o tehnologie revoluționară, fără echivalent pe site-urile de artă din România și Republica Moldova) a expoziției „Woman Unchained“, cu numeroase alte lucrări. În galeria virtuală de pe acest site, deja pot fi admirate două expoziții virtuale superbe: Diana Tudose („Inside“) și Valentina Rusu Ciobanu (portrete de scriitori din Republica Moldova).

 

„Epopeea“ Arbor.art.room va continua însă, cu două expoziții dedicate Valentinei Rusu Ciobanu, „geniul picturii basarabene“, artistă care împlinește în aceste zile 100 de ani. Mai multe detalii vor fi transmise într-un comunicat de presă viitor.

 

Irina Greciuhina este o artistă basarabeană, născută în 1982 și stabilită în Chișinău. Este preocupată de „studiul arhetipurilor feminine“, de femeie ca „fenomen unic, divin și natural în egală măsură“. A expus, printre altele, la Veneția, unde a făcut furori, dar primul ei solo show în România are loc în lunile septembrie și octombrie, în spațiul expozițional Arbor.art.room (str. Transilvaniei, nr. 11, sector 1, București).

 

Vernisajul expoziției de pictură a Irinei Greciuhina, intitulată „Woman Unchained“, a avut loc joi, 10 septembrie 2020, în spațiul de expoziții Arbor.art.room, coordonat de Victoria Nagy Vajda. Expoziția va rămâne deschisă până pe 11 octombrie, putând fi vizitată în fiecare zi, în plăcutele și răcoroasele „ore de seară“ bucureștene. „Camera de artă“ este situată într-o zonă superbă a Bucureștiului, cu parfum eliadesc și cărtărescian, una dintre acele străduțe pe care, pierdut fiind, te-ai putea crede la Paris, Lisabona, Roma sau alte orașe europene cu „mitologie“.

 

            Printre lucrările aduse la București se află și „Introduction to the culture“ sau „Unity in Diversity“ (2020, 300×200 cm, acrylic/canvas), lucrare masivă de trei pe doi metri, replică postmodernă la fresca „Cina cea de taină“ a lui Leonardo da Vinci, în care Iisus și cei 12 apostoli sunt reprezentați conform poziționării din capodopera geniului renascentist, dar ca femei. Viziunea feministă și LGBTQ a Irinei Greciuhina a contrariat publicul românesc, încă tributar patriarhalismului și altor sechele ale totalitarismelor moderne, dar nu mulți sunt și cei care s-au „îndrăgostit“ cu această ocazie de artistă și de lucrările acesteia.

 

Curator expoziție: Doinel Tronaru

 

Coordonator proiect: Julia Vasilieva

 

Eveniment facebook: https://www.facebook.com/events/1276220646061515/

 

Site-ul unde pot fi vizionate toate lucrările Irinei Greciuhina (doar o parte dintre ele au fost disponibile la București): https://www.theopen-art.com/artist/irina-greciuhina/

 

Irina Greciuhina s-a născut în 1982 și este o pictoriță care trăiește și lucrează în Chișinău, capitala Republicii Moldova.

A studiat pictura la Academia de Arte din Chișinău, iar apoi și-a continuat studiile la Universitatea Tehnică a Republicii Moldova, obținând diploma în arhitectură și planificare urbană. Din 2007, este șef al unui birou de arhitectură și design din Chișinău, lucrând la proiecte naționale și internaționale în exclusivitate și câștigând numeroase premii de design și arhitectură.

De-a lungul carierei, Irina a experimentat diferite stiluri și tehnici artistice, iar din 2019 și-a expus intensiv lucrările de artă și a participat la proiecte internaționale. Într-o perioadă scurtă de timp, artista a reușit să participe la Bienala Internațională de Pictură de la Chișinău, să-și expună operele în Italia, Spania și Franța și, totodată, să aibă primele sale solo show-uri.

Influențele sale se extind într-o gamă largă, de la grafica japoneză la Tamara de Lempicka și grupul moscovit AES+F.

Irina este reprezentată de galerii de artă din Los Angeles (SUA), Stavanger (Norvegia) și Moscova (Rusia). Lucrările sale pot fi găsite în colecții private sau ale unor corporații din Europa și Asia.

 

Două lucruri sunt importante și inedite la această expoziție, în premieră în București. În primul rând, tentativa de integrare în spațiul cultural românesc a artiștilor din Republica Moldova, ceea ce este și principalul obiectiv al asociației conduse de Victoria Nagy Vajda. Limba maternă, în 2020, nu mai este o piedică (Irina este rusofonă; era, de altfel, cazul și al lui Mark Verlan, adus, alături de Ghenadie Popescu, anul trecut la București de către asociația Arbor), mai ales pentru cineva care activează în câmpul artelor vizuale. Precum avangardiștii interbelici de origine evreiască (cel mai glorios moment al culturii „românești“, chiar dacă nu ne place-ntotdeauna s-o spunem), acești artiști, printre care și Irina Greciuhina, contribuie la conturarea unui spațiu cultural pe care, în mod convențional, ne-am obișnuit să-l numim „românesc“. Atâta tot. Temele și mijloacele de expresie sunt comun umane, chiar de calibru universal, aș spune. „Încerc dinadins să distrug stereotipurile despre pictorii noștri, arătând că arta din Moldova nu e neapărat cu motive naționale, imaginea satului moldovenesc, ornamentul tradițional sau nostalgia pentru timpurile sovietice. Lucrările mele reprezintă în primul rând reflecția mea și a viziunii mele asupra întregii lumi“, spune în mod desăvârșit Irina Greciuhina.

 

În al doilea rând, ceea ce-l frapează pe privitorul portofoliului Irinei Greciuhina este predilecția pentru figurile feminine (pentru situațiile și motivele feminine, mai exact), surprinse în cele mai variate și pline de imaginație ipostaze. Desigur că demersul tinerei artiste se integrează în paradigma mai largă a feminismului secolului XXI (a cuceririi de către „al doilea sex“ a întregii puteri, politice și culturale), doar că Greciuhina refuză orice încadrări „de grup“ sau „proptele“ ideologice (nenecesare, în mod esențial, artei sale). „Femeile se află în centrul compozițiilor mele și la conducerea lumii mele. Însă eu nu-mi doresc ca lucrările mele să fie văzute doar prin prisma feminismului, ele nu se regăsesc în anumite încadrări și șabloane“, declară artista. Cu alte cuvinte, „de la musique (l’art) avant toute chose“, cum suna „arta poetică“ a lui Verlaine.

 

„Woman in chains“, cântau în anii ’80 (atât de îndepărtați acum, din punct de vedere politic și ideologic în primul rând) Tears for Fears. „Woman Unchained“, se intitulează acum solo show-ul de la București al Irinei Greciuhina. Asta pentru că între timp am trecut prin „Django Unchained“ al lui Tarantino – prin care regizorul american nu făcea decât să actualizeze dictonul shelleyan („Prometheus Unbound“); este vorba despre „victoria (emanciparea) sclavului“, despre „întoarcerea (freudiană a) refulatului“, or se știe că „woman is the nigger of the world“, cum genial o spusese Lennon. Așadar, „unchained“ implică „chained“, și știm foarte bine că realitatea așa a fost (și, din păcate, predominant încă este). Numai că lucrările Irinei Greciuhina nu aleg abordarea sangvinară („SCUM Manifesto“, manifestul șaizecist al tăierii penisurilor, al Valeriei Solanas) a „refulatului/refulatei“, nu sunt un demers de tip The Bride din „Kill Bill“ – ca să vorbim și de-un alt Tarantino clasic. „Dezlănțuirea“ Irinei Greciuhina este de fapt o explozie a vitalității și feminității, o celebrare a bucuriei de a trăi. Este un imn adus frumuseții (irepetabile) a vieții, similar celui din finalul filmului „Les nuits fauves“ (1992) al francezului Cyril Collard, piesă esențială în prezent a canonului LGBTQ+. Or, tangența artistei cu temele LGBTQ+ va fi evidentă pentru oricine va privi expoziția.

 

(text curatorial de Doinel Tronaru)

 

Număr de vizualizări :111


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro