”Limita pentru a iubi nu este nici ieri, nici azi, nici mâine!”
oct. 11th, 2020 | By admin
Asociația Verticallinea Arte din Milano derulează de câteva luni programul ”Will you still love me tomorrow?” (”Mă vei mai iubi mâine?”), o instalație de artă publică itinerantă creată de artistul Bios Vincent și dedicată universului feminin. Instalația este alcătuită dintr-o mie de inimi străpunse dintr-o parte în alta de o mie de săgeți, inscripționate cu texte scrise de 1000 de autori și autoare din toată lumea, cu mesaje diferite prin care sunt explorate și exprimate individualități, sensibilități și fragilități sociale ori afective. Prezentarea instalației cu cele 1000 de inimi și tot atâtea mesaje primite va avea loc în Piazza XXV Aprilie din Milano pe 16 octombrie 2020, începând cu ora 18:00, printr-un performance public. Lucrarea va fi expusă până la miezul nopții a zilei următoare.
Asociația Verticallinea Arte urmărește exclusiv scopuri de promovare și dezvoltare în domeniul artistic. Verticalline Arte produce și susține programe și activități artistice pentru promovarea valorilor societății deschise, multiculturale și a principiilor umaniste și sociale. Verticalline Arte lucrează cu artiștii Bios Vincent, Wang Pan, designerul grafic Nicola Genna și Elisabetta Solca, responsabilă de relații internaționale și coordonator al biroului Erasmus al Academiei de Belle Arte di Brera din Milano. Despre programul ”Will you still love me tomorrow?”, dar și despre artiști în vremuri de restriște, Dan Mircea Cipariu a purtat, în exclusivitate pentru AgențiadeCarte.ro, o discuție cu Gina Crețu, PR la Verticallinea Arte.