Vernisaj ”Where is she?”

sept. 7th, 2020 | By | Category: Postcard

Miercuri, 9 septembrie 2020, între orele 17.00 – 21.,  la Alert Studio București (Strada Mircea Vulcănescu 2-4, București), va avea loc vernisajul expoziției Where is she?. Expoziția va fi închisă cu un finisaj în data de 30 septembrie 2020. Vizitele se fac pe bază de programare, fiind un artist run space. Expoziția Where is she? este rezultatul creativ al proiectului multidisciplinar educativ cu același nume desfășurat în București și Cluj în lunile iulie – august 2020. Timp de o săptămână (31 august – 6 septembrie) 4 artiste locale și 6 participante/ți la cursurile și conferințele noastre desfășurate la Atelier030202 București s-au întâlnit într-un atelier de discuții despre experiențele personale, istoria artelor și discriminarea de gen plecând de la conceptul umbrelă al întregului proiect și anume: aducerea contribuției femeilor în arta modernă și contemporană în prim plan iar rezultatele vor fi vizibile în cadrul expoziției.

Atelierul și expoziția se dorește a fi o punere în practică a conceptelor învățate dar și o încercare de experimentare artistică (cursanții neavând o pregătire artistică prealabilă) prin ajutor reciproc și colaborare, oferind un loc de discuții între participante/ți și artistele invitate.

Artiste/ști:
Alexandra Cojocaru, Raluca Covaci, Alexandra Ivanciu, Miruna Leru, Kiki Mihuță, Diana Miron, Liviana Andreea Murgoci, Marina Oprea, Andrei Predescu, Ruxandra Maria R.

Începând cu data de 09 iulie Asociația Nucleu 0000 a derulat 16 cursuri GRATUITE de introducere în istoria artei moderne și contemporane, făcând cunoscute mai multe artiste importante, în curtea Atelier 030202 București și la Cluj la MATCA artspace, 7 conferințe ( Angela Marinescu – poezie, Diana Miron – muzică contemporană, Andreea Borțun – regie de film, Ioana Păun – regie de teatru, Virginia Lupu – fotografie contemporană, Mihaela Drăgan – actorie, Claudia Câmpeanu – sociologie și antropologie), 2 tururi de muzeu și oraș cu Veda Popovici și Valentina Iancu, un atelier și o expoziție.

Proiectul, cuprinzând 27 de evenimnete complexe, aduce în discuție lipsa din colecțiile muzeale permanente a lucrărilor de artă create de artiste și militează pentru o introducere în manualele de istoria artelor la nivel de școală generală, liceu și facultate a artistelor relevante, alături de alți artiști celebri.

Coordonatoarele expoziției sunt Roberta Curcă și Gabriela Mateescu
Cursurile au fost susținute de Roberta Curcă și Gabriela Mateescu la București si  Edith Lázár la Cluj.
Coordonatoarea proiectului este Gabriela Mateescu
Parteneri: Teatrul de Comedie, Atelier 030202, Colectiva Autonomă Macaz, Alert Studio.
Parteneri Media: Revista ARTA
Ilustrații de Alina Marinescu

Proiectul este co-finanțat de AFCN și nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.

Număr de vizualizări :266


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro