Czesław DZWIGAJ – 70. UN ARTIST RENASCENTIST

aug. 6th, 2020 | By | Category: Postcard

Printre marii artiști plastici și poeți polonezi contemporani se numără cracovianul Czesław Dźwigaj. El s-a născut la 18 iunie 1950 în localitatea Nowy Wiśnicz din sudul Poloniei. A studiat artele plastice la renumita Alma Mater ”Jan Matejko” din Cracovia, în clasa profesorului Antoni Hajdecki. Am spus renumită, deoarece de-a lungul celor  două sute de ani de la înființare, Academia de  arte plastice din vechea capitală a  Poloniei a dat țării și culturii universale artiști plastici de renume, printre care: Stanisław Wyspiański, Andrzej Wajda, Moise Kissling, Wojciech Jerzy Has, Tadeusz Kantor, Igor Mitoraj, Stanisław Witkiewicz, Wilhelm Sasnal etc. Aici a ajuns Czesław Dźwigaj – la rându-i – profesor și șef al catedrei de sculptură.  El a funcționat, totodată, ca profesor asociat la numeroase universităţi europene, inclusiv ca șef al catedrei de artă la Universitatea Catolică din Ruzomberk /Slovacia/ și conferenţiar la Universitatea Papală din Cracovia. Este autor a sute de lucrări instalate în spații publice răspândite pe mai toate continentele și pe întreg teritoriul Poloniei; cca 80 din ele au fost închinate Pontifului de fericită amintire, Sfântul Ioan Paul al II-lea. Artistul este şi autorul a patru volume /albume/ de poezie, în pregătire pentru tipar, aflându-se al cincilea, cât şi a numeroase articole despre artă. A realizat peste 600 de medalii; a avut un număr impresionant de expoziții în Polonia și în lume, lucrările sale intrând în patrimoniul a numeroase muzee și colecții particulare.

A fost bine inspirat Czesław Dźwigaj, când a hotărât, în anii 80 ai secolului trecut, să colaboreze strâns cu Biserica catolică poloneză, care – prin cunoscutul ei militantism, după alegerea în jilțul petrin al Papei Ioan Paul al II-lea -, lăcașurile de cult poloneze simțeau o nevoie stringentă de opere de artă pentru a se dota cu ele corespunzător; la fel, ulterior, și autoritățile locale și centrale poloneze, au achiziționat cu sârg opere reprezentative  cu caracter istoric, religios sau laic. Din postura unui artist mare care se respectă Czesław Dźwigaj și-a pus imaginația, talentul și hărnicia spre binele societății și al creșterii prestigiului Poloniei în lume. O dată cu creșterea prestigiului și a faimei, a crescut și numărul de comenzi venite din toată țara și din străinătate, câștigând concurs după concurs, propunând soluții arhitecturale insolite, moderne, patriotice de răsunet.

În felul acesta a a ajuns să se angajeze, printre altele, să realizeze  în bronz ușile Catedralei din Tarnów și multe alte obiecte sacrale de mare importanță din  Cracovia, Głogów, Szczecin, Zielona-Góra etc. Cele peste 50 de uși monumentale turnate în bronz timp de o jumătate de secol, de mărimi apreciabile, vitraliile și interioarele a numeroase biserici de pe întreg teritoriul Poloniei, stau mărturie a unor opere rar întâlnite realizate de contemporani, în istoria artelor contemporane în general.

În artele plastice românești, Czesław Dźwigaj ar putea fi comparat cu marele artist, Costin Petrescu, cel care a realizat cele 25 de tablouri ale frescei de 75 m. x 3 m. de sub cupola Ateneului Român,  interioarele Catedralei încoronării regale de la Alba Iulia din 1922 și alte lucrări monumentale.

Nu numai în sculptură monumentală s-a impus Czesław Dźwigaj, dar și în sculptură mică, în ceramică, desen, grafică și pictură. A realizat și expus la Barbakan, în centrul istoric al Cracoviei, în vara anului 2016, ciclul de pânze Continuum, în format 50 cm. x 35 cm., tablouri ce amintesc de lucrările marelului său predecesor, Jan Matejko, și care au fost admirate de peste 17 000 de vizitatori în decurs de câteva săptămâni.

Cu ocazia Centenarului recuceririi independenței de stat a poporul polonez, în 2018, Muzeul de istorie al orașului Cracovia, unul dintre cele mai importante lăcașuri de istorie și cultură ale Poloniei, a organizat o expoziție retrospectivă a artistului, care a pus în valoare o parte din creațiile sale de dimensiune istorică, legate de principalele momente din viața milenară și lupta poporului polonez pentru existență și cucerirea independenței.

Totdeauna fidel Poloniei

Crezul artistului: Polonia Semper Fidelis se află încrustat pe unele din operele sale monumentale.  Multe din basoreliefurile în bronz prezintă crearea statului polonez, bătălia dată de polonezi la Grumwald /1410/, la care au participat și oșteni ai lui Alexandru cel Bun, împotriva Cavalerilor Teutoni, trecând prin despresurarea Vienei de turci /1683/, înfăptuită de Jan Sobieski, moment în care, potrivit unor documente descoperite cu câteva decenii în urmă de Constantin Rezachevici, în arhivele polone, întreaga călărime ușoară ”steagurile valahe” /2422 de călăreți/,13 procente din cavaleria regelui au luptat  alături de acesta, inclusiv părintele poetului iluminist polonez, Tadeu Hașdeu, pe nume Ioan Hașdeu, bunicul lui Bogdan Petriceicu Hașdeu. La Muzeul amintit, în expoziție au fost prezentate și exponate în care au fost oglindite luptele duse de legiunile poloneze împotriva năvalei bolșevice din 1920, în cea de-a 18-a dintre cele mai importante bătălii din istoria militară universală, cunoscută drept ”miracolul de pe Vistula”. Nu lipsesc scene cu Ioan Paul al II-lea, cardinalul Wyszynski și ”Solidaritatea”.

Nici un eveniment istoric polonez important nu i-a scăpat evocării și prezentării impunătoare de către artistul cracovian, profesorul Czesław Dźwigaj.

Artist plastic cu vână de poet adevărat

Cu vână și vocație de poet adevărat, artistul plastic cracovian s-a implicat  în promovarea marilor reprezentați ai liricii poloneze ale căror oseminte au fost strămutate de la Paris în Catedrala de la Wawel, în secolul al XIX-lea și al XX-lea, în așa zisa Criptă a Barzilor Naţionali. În acest lăcaș, vizitat de sute de mii de turiști anual, Czesław Dźwigaj a realizat basorelieful marelui poet, Cyprian Kamil Norwid, opera sa fiind dezvelită cu deosebit fast în 1993. Creația sa poetică asupra căreia ne vom apleca a fost scrisă sub semnul și în cheie norwidiană.

 

Mari polonezi: Pilsudski, Paderewski, Wojtyla ”au prins viață” în atelierul său din Cracovia

În mai 2014 am admirat pe Aleja Piłsudski din Cracovia, nu departe de Universitatea Jagielonă și de Casa Muzeu Oleandry – lângă terenurile pe care s-au instruit primele legiuni poloneze, în pragul izbucnirii Primului Război Mondial, în 1914 -, un grup statuar de mare forță realizat cu mare efort exact aici. De cine altcineva decât de profesorul Czesław Dźwigaj. Demn de amintit este și faptul că un alt simbol al polonității, aici în ”Roma slavă”, cum a fericit a denumit Adam Mickiewicz Cracovia,  s-a înălțat și monumentul marelui pianist, compozitor și bărbat de stat, Ignacy Paderewski.  “Crearea unui monument este ceva extraordinar pentru sculptor – sublinia artistul în scrierile sale. Nu-i vorba doar de dimensiunea și materialul din care acesta își realizeză opera. Ci – mai înainte de toate – de f u n c ţ i a și                 m e s a j u l monumentului; aspectele din urmă au menirea de a exprima, direct și convingător – prin structura și forma lor -, pentru că numai în acest mod ele pot deveni o p e r e  eminamente artistice. Prin realizarea unui monument, creatorul pune în valoare un eveniment, o faptă sau o persoană. Întruchipările enumerate mai sus reprezintă pentru comunitatea receptoare sau pentru o societate în ansamblul ei o chestiune de o importanță cardinală. Monumentul, dacă este cinstit proiectat și executat, devine exemplificarea unei teze precise a autorului, importantă și irepetabilă în timp.” Subliniez aceste lucruri pentru a-i sensibiliza și pe edilii noștri.

 

 

 

 

 

În afara monumentelor din Cracovia și din alte orașe poloneze, foarte cunoscut a devenit cel dedicat Solidarității, înălțat la Szczecin (11m. înălţime), dezvelit în 2005.

 

 

Lucrarea a fost închinată memoriei muncitorilor portuari din localitate, împușcați în revoltele din decembrie 1970; societatea poloneză i-a comemorat peste trei decenii pe cei care au căzut atunci în lupta pentru libertate și dreptate socială pe acele meleaguri. Realizarea proiectului are o întreagă istorie, juriul alegând – din zeci de propuneri – monumentul propus de sculptorul din Cracovia. Szczecinienii  – și nu autorul – l-au denumit „Îngerul libertăţii”;  această operă este comemorată totodată și ca simbol al mișcării declanșate de ”Solidaritatea” în 1980 și pe care Episcopul Romei de atunci, Papa Ioan Paul al II-lea, a sprijinit-o din  răsputeri.

Alături de sculpturile monumentale aminte mai sus ca și monumentul de 14 metri înălțime din Ierusalim /operă de pe coperta cărții/, amintim și de alte opere de artă la fel de impunătoare concepute și dăltuite de profesorul Czesław Dźwigaj, lucrări amplasate la  Chicago, Chomranice, Dołęga, Ełk (Piaţa Ioan Pavel II), Fatima (Portugalia – Sanctuariul Maica Fecioara), Kalwaria Zebrzydowska, Cracovia (Parcul Strzelecki), Cracovia (Cimitirul Rakowice), Nowy Wiśnicz, Nowa Huta Police, Rzeszów, Varșovia (Rembertów), Wieliczka, Zakopane etc.

În localitatea natală, la Muzeul din Nowy Wiśnicz, Czesław Dźwigaj a deschis la începutul mileniului III o expoziţie permanentă cu lucrări reprezentative din creaţia sa artistică, iar la Castelul Familiei Lubomirski din aceeași localitate a prezentat copii după zeci de lucrări monumentale ce-i poartă semnătura.

Poezia exegeză a artistului plastic

Opera poetică a artistului Czesław Dźwigaj este strâns legată de activitatea desfășurată de universitarul cracovian în domeniul artelor plastice.  Numeroasele albume pe care le-am admirat, peliculele filmelor documentare consacrate creației sale în Polonia și pe mapamond, pliantele publicate ale manifestărilor, creația poetică originală semnată m-a pus în fața unui Michelangelo Buonarroti al vremurilor noastre asupra căreia voi reveni. Nimic exagerat în afirmația de mai sus. Cunosc puțini pictori sau sculptori  contemporani care să se fi pronunțat cu atât precizie și simțire, asupra artei, în general, dar mai ales asupra artei timpurilor noastre, așa cum a făcut-o Czesław Dźwigaj. Profesorul polonez se dovedește a fi un estetician contemporan de marcă, sincer și cordial, care nu are nici o inhibiție în a emite idei perene. Mă întreb câți confrați mai tineri care se trag din Brâncuși au încercat să transmită posterității – din interior – mesajul artistic pe care îl emană opera artistului român, așa cum a făcut-o Dźwigaj. A fost probabil predestinat pentru aceasta: numele lui tradus în românește – vine de la a ridica, a sălta ceva.

Czesław Dźwigaj nu s-a sfiit să îl prezinte pe Brâncuși în anii 70 ai secolului trecut, de îndată ce a intrat în contact nemijlocit cu opera brâncușiană, în atelierul artistului de la Beaubourg de la Paris. Cu multă simțire, în cazul sculptorului de obârșie din Hobița, artistul polonez s-a pronunțat liric: / muzica ai sculptat-o / și-ai creat forma / pe-al nostru pământ / fraza operei de artă ai formatat-o / armonia ai mulat-o / sunet să iasă // ai rescris totul în bronz / cu ecoul  ai forjat în piatră / lemnul l-ai cioplit / patinei i-ai dat eleganţă / rămâne doar ca sufletul să-l arzi / să-i dai sinteză formei // în ansamblul esteticii frumosului / ai cântat pe-ale adevărului acorduri / despre dorul formei perfecte / ce-nvinge abisul zărilor // sunetul să-l materializezi / aceiași confesiune /    dar într-alt mediu // ai crezut într-a verticalismului  victorie / la ideea simbol ajuns-ai / pentru a cădea în nemurire /

Operele sale de dimensiuni și expresii diferite, grafica, pictura și poemele pe care le-a semnat ne aduc în față chipul unui artist universal, care își declară fără ambiguități obârșiile, o face chiar cu mândrie exact în această perioadă a globalizării. A se reține eleganța exprimării sale fără de echivoc pe această temă: “sunt fiu al pământului polonez și al istoriei Poloniei. / Din această Țară mă trag și nu-mi este permis să uit acest lucru”.

Multe din aserțiunile artistului Dźwigaj mi-au amintit de versurile lui Michelangelo care spunea: “Împovărat de ani și de păcate plin, cu o puternică tristețe înrădăcinată, vecină-mi este moartea care mă veghează și-n inimă nutresc venin și nu numai”.

Poemele sale despre grafică, pictură, sculptură sau despre importanți artiști și creația lor pot intra într-o antologie insolită a prezentării estetice a artei în general, ca și definiția exprimată în cheia care urmează: ”opera de artă o vezi dar să nu spui că o cunoşti, opera de artă este întrebarea care se naște şi devine actuală pentru a zbura înapoi în zările înţeleptei linişti”.

În afara impunătoarei opere plastice, cu siguranță cel mai prodigios artist artist polonez, în domeniul sculpturii, ceramicii, graficii și picturii, cum am încercat să demonstrez mai sus, Czesław Dźwigaj s-a impus la interferența secolului XX și XXI și ca poet. Și nu i-a fost deloc ușor, într-o țară care a dat literaturii în această perioadă doi mari poeți laureați ai premiului Nobel: Czeslaw Milosz (1980) și Wislawa Szymborska (1996), iar în 2018/2019 și o prozatoare – Olga Tokarczuk, asta după Sienkiewicz și Reymont.

Lirică sapiențială

Prin poezia de factură sapiențială practicată, prin reușitele sale de a surprinde valorile perene ale artei universale, pe care le pune în valoare ca nimeni altul până la el, se impune – opinia noastră – confirmată și de unele exegeze poloneze, semnate de criticii polonezi: Krzysztof Slusarczyk și Piotr Boron, inclusiv în poezie. Așadar, în afara impunătoarei opere plastice, în care a devenit unul dintre cei mai prodigioși artiști polonezi de la interferența secolului XX și XXI, și ca poet. Și nu i-a fost deloc ușor să fi poet, într-o țară care în afara nobliștilor menționați s-au impus un printre contemporanii săi un Tadeusz Rozewicz, Ewa Lipska, Zbigniew Herbert etc. etc.

Prin poezia de factură sapiențială practicată, prin reușitele sale de a surprinde valorile perene ale artei universale, pe care le pune în valoare ca nimeni altul până la el, Czesław Dźwigaj demonstrează a fi  u  n i c  în prezentarea cu instrumentar estetic – prin cuvânt – mesajul artelor plastice aducând ”o șoaptă metaforică personală, pentru a trezi sensibilitatea cititorului”, pentru a-l i n  t e g r a  și mai bine pe acesta în universul artistic polonez și universal.

Fără a fi didacticist, și ar fi putut-o face cu brio – prin formația și practica profesorală -, poetul este și se simte la el acasă în domeniul estetic al artelor, dovedind capacitatea de a surprinde chemarea acestora, pe care apoi – împreună cu mesajul – le transmite cititorului. O face, cum am mai subliniat – cunoscând din interior articulațiile domeniilor abordate, completate cu trăirile încercate în fața sau despre subiectul/obiectul abordat.

De la arta primitivă /Lascoux/ trecând prin Botticelli, Wit Stwosz, Michelangelo, Breugel cel Bătrân, Rubens, Rembrandt, Goya, Courbet, Matejko, Cezanne, Gaugin, Chagall, Paul Klee, Brâncuși și alți mari artiști. Tuturora, și unora în parte, le închină,   poeme-omagiu. Artistul arată că stăpânește nu doar materia plastică, dar și chemarea ori meșteșugul artistic stăpânit de ei, introducându-ne prin narația specifică a fiecăruia în filosofia artei, a creaței acestora. Tot timpul opera și omul sunt prezentate în plan istoric și artistic universal. Spuneam, din antichitate la zi. În cele peste 600 de poeme scrise din anii 70 ai secolului trecut până în prezent, publicate în patru albume ample de poezie /format A4/ ilustrate, cu propriile lucrări. Conștient că ”arta este câmpul de bătălie pe care se înfruntă numeroase concepții, uneori clare, alte ori ambigue sau murdare, autorul subliniază, că fiecare asemenea bătălie este un univers aparte, o continuare a unora lupte care le-au precedat, dovedind a fi ecou sau consecință a ceea ce a fost odinioară, ele reprezentând mereu prezentul. După bătălia respectivă urmează catharzisul corespunzător, care se stinge prin a deveni un canon sau o trambulină pentru ceea ce va să vină”.

Poetul Czesław Dźwigaj speră ca prin poezia sa pe această temă să arunce ”un colac de salvare” în tsunami-ul artistic apărut, care inundă și distruge totul în calea lui, dar care până la urmă se va potoli. Pentru artistul polonez, care l-a înfățișat în zeci, sute de ipostaze pe Papa Wojtyla, concetățeanul său – ”arta este umbra creatorului” – divin bineînțeles.

De la poezie la exegeză

Azi, în lume, o abordare într-o asemenea formă și cu un asemenea impact, puțini artiști pe plan internațional o poate asigura, dacă n-au atins amplitudinea cuvenită, cultura parcusă, cunoștințele dascălului și opera exegetului cracovian. Lectura atentă a tot ceea ce a scris mă obligă să-l prezint drept un exeget de mare sensibilitate al artei contemporane, posedând senzori artistici adânc împlântați în realități, creator care vede și simte arta – cum am mai menționat – făcând analiza din postura individului care o practică asiduu, și care e nevoit să răspundă la multe din invidiile confraților. Nu întâmplător, cred, în primul album de poezie publicat am găsit aserțiunea/dictonul: Nu trebuie să mă iubești, dar în loc să mă urăști și să mă defăimezi – cunoaște-mă. Se constată în  aforismul respectiv cum la senectute, cel care a învățat meserie câteva generații de artiști, de data aceasta simte nevoia și povara ca sine ira et studio să transmită ce înseamnă să fi artist. Și nu unul de duzină, ci un c r e a t o r ce trece prin minte și faptă un crez artistic sfânt pentru el, propunându-și să propage spiritul artei în medii cât mai largi, dar în primul rând prin tineri și oamenii îndrăgostiți de frumos.  Mari exegeți au încercat acest lucru de-a lungul timpului. Puțini din ei au făcut-o în vers, într-o prozodie aparte, de aceea pe alocuri de un ermetism, greu accesibil.

In Polonia au încercat asemenea abordări, cu unele rezultate notabile, poeții Cyprian Kamil Norwid și Stanislaw Wyspianski. Ultimul, cu o operă închegată ca și Czesław Dźwigaj, cu reușite artistice depline. Și Leopold Staff, Jan Parandowski sau Jaroslaw Iwaszkiewicz, mari artiști ai slovei polone, au încercat să se pronunțe asupra valorilor artei și a perenității ei, dar nu au putut-o face din interiorul artelor plastice în totalitate. Analiza lor a rămas numai în planul filosofic și liric al cunoașterii, așadar pe o platformă artistică nu atât de largă, de profesionistă, de  convingătoare precum autorul volumului Polipticul meu artistic. 

Sigur că nu greșesc cu nimic afirmând din nou că Czesław Dźwigaj este u n i c în ceea ce a făcut până în prezent, nu numai în arta poloneza, ci și în arta și poezia  universală în general.

Cu regret, o asemenea expunere nu am găsit-o încă la poeții sau la artiștii noștri, ceea ce m-a îndemnat să prezint mai pe larg, într-un moment aniversar opera artistului cracovian.

Czesław Dźwigaj este convingător pentru că el a văzut semnificațiile artelor din interior, exact ceea ce din antichitate a spus-o Artistotel : ”Scopul artei nu este să reprezinte aparența exterioară a lucrurilor, ci semnificația lor interioară.”

Cunoscându-i gândurile și intențiile mai bine putem înțelege poemul : ”Arta instrument al cunoașterii”, în care autorul spune :

a fost nevoie de multe veacuri

ca în forma volatilă a sculpturii

prin sinteză și convenționalism 

în nararea citibilă a formei

să se nască un portret de toți cunoscut

oglindind esența spiritului său

pentru că în artă, capodopera este un ”far tainic” – o spune el:

e străfulgerarea unei viziuni 

capacitate manuală

muncă asiduă și grea

încât concepția avută cândva

în trup înviază

 

dar unde-i spiritul

spiritul care a transcris ideea

pe-acel a c e l a ce ne-a încântat

devenind construcție a gândului curat

a înfățișării logice

 

înfățișarea se naște greu

într-un chip născocindu-se 

sau în aburi cețoși

un praf indefinit 

care în formă va străluci

 

rar se întâmplă aceasta

dar se petrece

și rămâne

ca o mărturie a timpului

ca un far tainic

Ars longa

Citatul este mai lung, pentru că însăși concepția lui Czesław Dźwigaj despre artă are sensul hipocratic: „Vita brevis, ars longa.” – „Viata este scurta, arta este lungă.”

Și, imediat, putem constata, în poemul Continuum /titlul florilegiului de față/, cum poetul dovedește că prin originalitatea dovedită de artiști se r e d e f i n e ș t e arta /identitate misericordia/ se î m b o g ă ț e ș t e tradiția, totul fiind un                      c  o n t i n u u m prin care proslăvim ”adevăruri veșnice”.

Latura doxologică a poeziei sale

Culegerea noastră cuprinde câteva poeme în care se relevă latura doxologică a creației sale poetice, care ca și la Chopin, trece prin elegii, studii,nocturne etc. În această din urmă expresie se pot citi  poemele: Voia ta, Ești, Ruga mea, Îngerii și altele.

Definițiile în cascadă pe care poetul le dă îngerilor, în fapt supranaturalului, sunt rare sau nemaiîntâlnite la alți exegeți: /ÎNGERII – lumină vie și difuză/ pe care n-o putem palpa / și pe care totuși îi simțim // esența neîntrupată a adevărului/ mijlocitori ai rugilor și ai viselor /ventilele noastre de salvare // fărâmituri, molecule ale binelui / care apropie omul de om / partea luminoasă a vieții pe pământ // făpturi care ne învață să cunoștem și să ne bucurăm / luminozitate a spațiului sunt /Arătându-ne țelul nostru comun // cele mai intime clipe ale tuturora dintre noi sunt /aplecați deasupra noastră ne dau siguranța / că ceea ce am pierdut încă mai există/ îngerii nimic nu ne cer și nimic nu așteaptă de la noi / părinți noștri grijuli și înțelepți // se înfruntă numai cu forțele răului // chiar și atunci când soarta puternic ne va încerca / părăsiți fiind îngenunchiem măcinați de suferință / forța de-a rezista ne este adusă mereu de ÎNGERI/.

Existența divină este surprinsă și mai bine în Poemul Psalm II/3 – unde latura doxologică a creației artistice, a Poetului dar și a Sculptorului, Pictorului, Graficianului este surprinsă de autor cu mare sensibilitate:

Eşti

cel care în toate te arăţi

fără a fi insipid cu-al tău arhaism

pe buzele fiecăruia fost-ai  în  trecut

în fiecare clipă acum şi pentru totdeauna exiști

Eşti

aliat al florilor şi al insectelor

simbioză a groaznicilor elemente

formă a perspectivei transcedentale

concepţie a sensului interpretării vieţii

Eşti

Taina micro şi macrocosmică

imposibil de-a fi formulată

reciprocitate a speranţelor celeste

în spirala infinitului

Eşti

mica noastră imaginaţie limitată

încercarea de-a descrie cu simţurile noastre

asimilat ești prin prezenţa-ți continuă

apropiat şi tare îndepărtat

Eşti

în triunghiul reflexiei teologice

un misterium făr’ de lumânări slujebnice

respiraţie a fricii din subconştient

negaţie a falsităţii din cerneluri

Eşti

omniprezent şi atotputernic

unic în indefinirea ta

străpungând totul în timp

cu puterea impersonală a mărturiei

Eşti

și durezi prin continuă regăsire

Cel din urmă vers reprezintă manifestarea cotidiană a artistului polonez,  atitudine pe care personal am constat-o, el regăsindu-se tot timpul în artă, într-o ”continuă regăsire”.

Cuvântul la Dźwigaj e chipul nostru – uman, în care trebuie să credem pentru a progresa. Aforistic el grăiește: De la cuvântul mut nu mai afli nimic. Iar omul înseamnă a dura prin continuă regăsire.

Artistul, profesorul cracovian nu este un încrâncenat, el este tot timpul stenic, dovadă afirmația : Lucrurile frumoase în noi înfloresc. Ce crez artistic ! Contemplând arta găsim la artist  înfierată alienarea, înstrăinarea ca un produs al intelectualității cultotehniciste.

Artiștii – emisari ai imaginației, generatori de metafore

Artiștii sunt pentru Dźwigaj – emisari ai imaginaţiei; fii ai naturii ; maeștri în exhibiţionismul semiconştient /generatori de metafore și simfonii plină de înţelepciune, codificatori ai evenimentelor trecute, anarhizând mental viitorul /.

Puțini artiști definesc arta pe care o practică. Poetul, profesorul Czesław Dźwigaj în versul său  ”prezintă” pictura, de pildă, drept: /alchimia care preface materia culorii/ în  farmece din magia lumii// stare de simţire a prezentului/ extracţie a  spiritului din materie / simbolul celui mai vechi mediu/ce mişcă substratul existenţei/ strigătul singular al condiţiei umane /semn de recunoaştere al omului.

Ciclul de poeme închinat creatorilor români și României – 

întruchipare a gratitudinii

Ca persoană, și l-am cunoscut bine, Czesław Dźwigaj este gratitudinea întruchipată, raportare umană care rar o întâlnești la un pan polonez ; la aceștia găsești mai degrabă nerecunoștința și aceasta pe orice treaptă și la tot pasul. Artistul este un adept declarat al lui Friedrich Nietzsche: „Esenta intregii arte frumoase, a marii arte, este gratitudinea.”
Czesław Dźwigaj este personalizarea gratitudinii, a bucuriei pe care o manifestă atunci când întâlnește ceva nou, pe măsura așteptării și dorințelor sale, și mai ales atuni când ceea ce vede îi îmbogățește cunoașterea îi exaltă trăirile.

Oare ce artist de talia lui s-ar fi apucat să aștearnă pe hârtie, la începutul anilor 70 ai secolului trecut, cântul, imnul pe care l-a înălțat artistul, poetul cracovian sculptorului Constantin Brâncuși? În România acelor ani exegeții noștri abia ”îl descoperea” pe creatorul Coloanei infinite, după ce proletcultiști de vază îl ponegrise ani buni în obsedantul deceniu. Iar poetul Julian Przybos și sculptorul-poet Czesław Dźwigaj l-au prezentat publicului polonezi în forma citată mai sus, iar celălalt, fost ambasador în Elveția, făcând din Târgu Jiu – capitală a artei românești.

S-au perindat mulți artiști, mulți poeți prin Lancrămul lui Blaga. Câți din ei au închinat poeme poetului, filosofului, cărturarului, diplomatului român? Cu câtă sensibilitate a făcut-o Czesław Dźwigaj spunând:

zenit al gândului său rămâne Patria

cea din depărtare și care pare tot mai luminată

cu gândul rămas veșnic la a ei soartă

 

crezi că tăcând nimic n-a apreciat

dar în spațiul poeziei sale

rațiuni de stat a anticipat

Pe George Enescu, cel care i-a învățat pe polonezi în timpul celui de al Doilea Război Mondial, vioara sau arta dirijatului, îl am în vedere pe marele dirijor Stanislaw Wislocki, a venit timpul ca Czesław Dźwigaj să își exprime recunoștința că L-a cunoscut pe muzicianul din Liveni.

pe fruntea-ți tatuată cu notele articulate ale patriotismului

ai trecut magicul limes al formelor cunoscute ale sunetului

din clipa în care te-ai născut a ta a fost muzica fiică a acusticii

găsit-ai cheia forței autentice în varietatea folclorului

aducându-l cu fantezie în patrimoniul artei universale

într-o strălucire meteorică la vioară și pian ai cântat

ale tinereții valuri, talentul, iubirea și cântul păsării cerului

le-ai aflat

Ciclul de poeme pe care poetul – artistul polonez îl închină României, culturii românești o face cu o mare sinceritate și o prețuire aparte, semn al sensibilității sale rare. Nu cunosc poet universal să fi scris – cu ocazia Centenarului Marii Uniri – un poem despre Catedralele din Alba Iulia: catolică și ortodoxă.

cu arma rugii a fost sculptat acoperișul

prima catedrală de peste opt sute de ani durează

prin spaime, furtuni, împilare trecut-a

cu turla trăgând în geamul Domnului

iluminând istoria călitei credințe

 

cu umbra ei o acoperă strănepoata

înălțată la începutul secolui al XX-lea

devenită Sobor al Încoronării

din anticul oraș roman

icoană de aur a puterii Renăscute

 

împinse de comunism în inexistență

devenit-au azil pentru sufletele răzvrătite

alinând durerea lacrimii și sângele vărsat

ca în ele să răsune Te Deum-ul

care slăvește pe zeița Nike în a ei Patrie Renăscută

În lirica poetului polonez întâlnim nu doar recunoștința platonică a unui polonez – acea rara avis cum spuneam – și pe care România o merită pentru ceea ce întreit a făcut-o față de polonezi din secolul al XVIII-a, când singuri strigau: Cine își iubește Patria să fugă în Valahia. Regatul român i-a ajutat pe militarii polonezi în 1919 să se întoarcă din Siberia înghețată în patria lor dezrobită,  sau – în 1939 – când pe refugiații polonezi i-a primit în număr de aproape 100 000 cu pâine și sare, marea lor majoritate fiind ajutată să ajungă în Occident pentru a lupta împotriva hitlerismului, și punându-ne Reichul în cap că am salvat patrimoniul cultural și aurul polonez.

 

Sfințirea monumentului Sfântului Ioan Paul al II-lea din Blaj de PS, părinte episcop Claudiu

Pentru ”fapte românești” sculptorul Czesław Dźwigaj a turnat în bronz chipul compatriotului său  Papa Ioan Paul al II-lea și l-a dăruit Blajului. Ce sărbătoare înălțătoare a fost la 9 mai 2019 în ”Mica Romă” – cum i-a spus Eminescu acestei urbe, – când soborul de episcopi strânși aici au sfințit monumentul dăruit;  sublinez iarăși – și nu întâmplător – dăruit de artistul cracovian acesui oraș și locuitorilor lui. A doua zi autoritățile au uitat.  Vreau să sper că nu definitiv. România la fel. Ca, la festivalul internațional Lucian Blaga de la Sebeș, el să vină nu cu mâna goală, aceasta la ediția din 2019, ci cu o plachetă – medalie în bronz -, care îi înfățișa pe Întâistătorul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Teotictist și pe oaspetele său, Papa Ioan Paul al II-lea, care pentru prima oară în Analele Bisericilor Răsăritene și a Bisericii Universale a vizitat România, țară pe care Pontiful a denumit-o ”Grădina Maicii Domnului”.

Placheta în sine se constituia într-o operă de artă, i-aș spune simbol al ecumenismului la români. Am propus, imediat ce am avut-o în mână, autorităților românești să aibă în vedere realizarea acestui proiect arhitectural, cunoscut fiindu-mi faptul că Papa Wojtyla a concluzionat rezultatul vizitei sale în România din 7-9 mai 1999, cu slovele: ”Aici am trecut pragul speranței”. Nimeni la noi n-a auzit acest lucru. O singură dată i-am spus  marelui artist cracovian, Czesław Dźwigaj, semnificația gestului, la care el a dat un răspuns pe măsură. Dovedind și prin aceasta că nimic nu îi este indiferent acestui artist sensibil din ceea ce-i prețios românesc și universal.

Această carte și rândurile scrise și transpuse din creația sa în grai românesc sunt un omagiu sincer pe care i-L aduc Artistului, Poetului, Profesorului, Prietenului Czesław Dźwigaj la a 70-a aniversare.

 

Nicolae MAREȘ PhD, București nob.-dec.2019

RUGA MEA 

 

de ce am ochi dacă nu te văd

de ce am urechi dacă nu te aud

și mirosul Tău îmi lipsește

numai în spațiul credinței rămân

gura-mi mută în palme e ținută

și de cotidian răvășită la Tine se-nalță

în tăcere mulțumiri rostește

rugi și dorințe de pe-ale Slavei Întinderi

 

INSPIRAȚIE

 

Îngerul care mă inspiră-i

puterea adevărului

spirit tainic

se lasă pe coarda viței de vie

în labirintul

artei

 

asta nu-i inspirația

trupului frumos

lucru imaginat

 

nu-i creația

condiție a creativității

absolutul noutății

 

acesta-i un artefact

ardoarea de-a comunica

puterii creatoare

axiomat al frumosului

supranatural

CHIPUL CUVÂNTULUI

 

al cuvântului chip

joc dus la infinit

de care avem nevoie

să tragem la țintă

cu pietre grele

departe de realitatea

adevărului care doare

întunecate

indiferente

nedimensionate

incredibile

ilogice

ridicole

moderniste

bolnave peste măsură

 

chipul cuvântului

situat

între tăcere și zicere

ca un câine-i de fidel

e chipul tău

în care deja

singur

nu mai crezi

 

VOIA TA

 

bârna verticală

împăcarea

pământului cu cerul înseamnă

grinda

fraternitatea oamenească

 

de partea cui te afli

sărutând pe furiş

în pronaus

fereastra trancendenţei

tălpile pline de vene

ale durerii disperate

şi ale speranţei

care te înalţă

 

un gest gol

de împăcare

ori dovada că

ai înţeles

credinţa

 

Număr de vizualizări :162


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro