spot_img

Apel pentru salvarea teatrelor independente și a unui sector cultural esențial pentru viitorul României

Teatrul Arte dell’Anima a trimis pe adresa redacției AgențiadecArte.ro un comunicat de presă prin care anunță apelul pentru salvarea teatrelor independente.

 

”Sectorul independent românesc al artelor performative se află în pericol de dispariție!

Zeci de spații culturale independente și mii de artiști și lucrători culturali independenți din toată țara riscă să rămână fără venituri și în imposibilitatea de a-și continua activitatea și de a se auto susține. Lipsa de implicare a autorităților în sprijinirea spațiilor culturale independente în următorul an ar demonstra o gravă neînțelegere a rolului esențial pe care acestea îl joacă în prezentul și viitorul cultural al României.

Viitorul e incert, dar fără cultură viitorul nu există!

Blocarea activității cu publicul din ultimele șase luni, reglementările sanitare necesare, care vor înjumătăți locurile din sălile de spectacole, precum și lipsa măsurilor concrete de sprijin venite din partea autorităților pun teatrele independente din toată țara în imposibilitatea continuării activității. Spațiile independente pentru arte performative își autofinanțează activitatea și cheltuielile (producție de spectacole, plata chiriei pentru spațiu și a abonamentelor la utilități, plata salariilor etc.) în principal prin vânzarea de bilete la spectacole. Acestea nu beneficiază de bugete de la Stat, dar sunt, de 30 de ani, locul inovației artistice care aliniază România la cultura europeană și, în același timp, aduc contribuții la bugetul de stat (prin achitarea tuturor taxelor aferente desfășurării unei activități culturale) și la ocuparea unei părți importante a forței de muncă tinere din sector.

În luna martie, când pandemia SARS-CoV-2 a forțat întreaga lume să își închidă ușile, sectorul cultural independent era oricum precarizat și fragilizat, în ciuda aportului consistent la evoluția economico-socială a României. Pandemia a acutizat condițiile problematice de muncă, insecuritatea persistentă, și a accentuat inechitățile cu care se confruntă scena artistică independentă. Proiectele culturale inițiate de sectorul privat – reprezentat de asociații, fundații, PFA-uri și firme private SRL – au fost și sunt relevante pe mai multe paliere socio-culturale: au oferit acces la reprezentare și educație culturală în zone defavorizate, au creat cadre de intervenție socială cu rol hotărâtor în dezvoltarea unor comunități, au structurat activități culturale variate pentru categorii de public nou, au realizat studii de cercetare și au dezvoltat politici culturale, au inovat sectorul cultural prin proiecte și programe care au compensat oferta instituțiilor publice. Sectorul independent reprezintă cultura contemporană din România la nivel internațional, prin proiecte europene multi-anuale și prin participarea la festivaluri și platforme precum Europa Creativă, Festivalul Europalia, Sezonul România-Franța 2019, printre altele.

Reprezentanți ai spațiilor independente pentru arte performative din toată țara facem un apel public către autorități – Guvernul RomânieiMinisterul CulturiiMinisterul Finanţelor PubliceMinisterul Fondurilor Europene România, Primării și Prefecturi – cerându-le sprijinul financiar concret pentru următorul an, care se va dovedi definitor pentru peisajul cultural. Cunoaștem și susținem necesitatea regulilor sanitare pentru prevenirea răspândirii SARS-CoV-2, le respectăm și promovăm activ respectarea lor. Însă, în condițiile în care, pentru a evita răspândirea virusului, vom relua reprezentațiile ocupând doar jumătate din capacitatea sălilor de spectacole, venitul obținut din vânzarea de bilete se va înjumătăți și ne vom vedea în imposibilitatea achitării cheltuielilor necesare continuării activității.

Spre deosebire de teatrele și instituțiile culturale de stat, care beneficiază de bugete pentru producții, spații, utilități, salarii etc. și pentru care reluarea reprezentațiilor la interior, cu distanțare fizică, nu ar avea consecințe asupra continuării activității, pentru spațiile culturale independente consecințele ar fi devastatoare.

Atragem atenția că, fără implicarea autorităților în susținerea financiară a spațiilor independente pe toată perioada restricțiilor și a reducerii drastice a numărului de spectatori în sălile de spectacole, sectorul nostru va dispărea, iar golul cultural pe care acesta îl va lăsa nu va putea fi recuperat. De aceea, cerem autorităților sprijin financiar. Demersul nostru va fi oficializat printr-o serie de propuneri concrete trimise către acestea. Sperăm că apelul nostru să fie ascultat și să primească un răspuns. Lipsa acestuia ar fi o dovadă de nepăsare, o greșeală care nu ar face decât să condamne la dispariție un sector cultural esențial care, până acum, a adus statului și societății doar beneficii.

 

Semnatari:
Teatrul Arte dell Anima (București)
Apollo111 Teatrul (București)
Asociația Teatrală Shoshin (Cluj-Napoca)
Asociația Teatrul de Artă București
Auăleu (Timișoara)
Centrul de Teatru Educațional Replika (București)
Green Hours jazz&theatre-café & Teatrul LUNI (București)
Grivita 53 (Bucuresti)
Linotip – Centru Independent Coregrafic (București)
REACTOR de creație și experiment (Cluj-Napoca)
Teatrul Act (București)
Teatrul Apropo (București)
Godot Cafe Teatru (București)
In Culise (București)
Teatrul Recul (București)
unteatru (București)
Visssual (Brașov)
WASP Working Art Space and Production (WASP Studios si Asociatia 4Culture – București)
ZIZ – Art and Social Area (Cluj-Napoca)”

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508