Alina Purcaru: „Încă mă simt într-un turbion, încă procesez, sperând că, ușor, lucrurile se vor așeza”

aug. 18th, 2020 | By | Category: Studioul de carte

Luni, 31 august 2020, de Ziua Limbii Române, între orele 16.00-19.00, în grădina Muzeului Național al Literaturii Române din București (str. Nicolae Crețulescu nr. 8), va avea loc Maratonul de Poezie și Jazz, ediția a XII-a, difuzat în direct de Radio România Cultural. 22 de nume importante din generaţii şi geografii literare diferite vor susține lecturi publice de câte 5 minute. Sunt invitate 11 poete: Ioana Crăciunescu, Mina Decu, Anastasia Gavrilovici, Ioana Greceanu, Cătălina Matei, Rozana Mihalache, Iulia Pană, Alina Purcaru, Andra Rotaru, Amelia Stănescu și Florina Zaharia. Sunt invitați 11 poeți: Romulus Bucur, Teodor Dună, Sorin Gherguț, Bogdan Ghiu, Florin Iaru, Claudiu Komartin, Luca Ștefan Ouatu, Ioan Matiuț, Bogdan O. Popescu, Adrian Suciu și Robert Șerban. Vor susține recitaluri câteva dintre cele mai importante și mai autentice nume ale blues-ului și jazz-ului contemporan românesc: Maria Răducanu, Nadia Trohin, Cătălina Beța, Mircea Tiberian și Mike Godoroja & Blue Spirit. Amfitrionii Maratonului sunt Dan Mircea Cipariu și Ioan Cristescu. Art director: Mihai Zgondoiu. Producător: Anamaria Spătaru. Organizatorii Maratonului de Poezie și Jazz sunt Primăria Municipiului București prin Muzeul Național al Literaturii Române din București și asociația Euro CulturArt. Coproducător: Radio România Cultural. Proiect cofinanțat de AFCN (Administrația Fondului Cultural Național).

Revista Observator cultural și AgențiadeCarte.ro sunt partenerii media ai evenimentului.
Eveniment cinstit de COTNARI!

„Condițiile speciale de prevenire a COVID 19 ne pun în situația de a oferi publicului interesat de Maratonul de Poezie și Jazz doar transmisiunea în direct pe Radio România Cultural, luni, 31 august 2020, între orele 16.00-19.00, și transmisiunea online a evenimentului. Vă mulțumesc pentru înțelegere.”, a declarat Dan Mircea Cipariu.

Continuăm seria de interviuri a Maratonului de Poezie și Jazz cu scriitoarea Alina Purcaru:

În urmă cu 12 ani se lansa Maratonul de Poezie și Jazz. De-a lungul timpului, s-au succedat poeți și muzicieni contemporani, iar evenimentul a căpătat amploare. Care sunt primele imagini la care te gândești acum când spui Maratonul de Poezie și Jazz?

O mulțime de poeți adunați în fața spațiului în care se citește, aparte-uri, șușoteli, flirturi mici, perspectiva unor pahare sau imaginea unor pahare, oameni care apar și dispar, noapte.

De la ediție la ediție, acest eveniment a adus pe scenă poeți și muzicieni într-un format care atrage un public divers, atât pe cel prezent la fața locului, cât și pe cel care ascultă transmisiunea live, la Radio România Cultural. Crezi că acest format de spectacol va influența modul în care vor fi gândite alte evenimente, în spațiul real sau virtual, în viitor?

Transmisiile live, medierile tehnologice de orice fel sunt deja cu noi. Viitorul a venit și aproape că nu l-am băgat în seamă, atît de mult am făcut corp comun cu tot ce a adus, în materie de tehnologie și de modalități prin care ne ajută să ne multiplicăm prezența. Și într-un climat dominat de live-streaming pe rețele sociale, Radioul vine ca o mîngîiere, se inserează fără să ceară de la noi nimic din ceea ce a ajuns să ceară imaginea. E mai modest și mai discret, pentru unii dintre noi poate fi un prieten din ce în ce mai prezent.

În plină pandemie, fiecare poet invitat la Maraton va citi, timp de cinci minute, în direct la Radio România Cultural, poeme inedite sau deja publicate. Tu ce ai ales?

Am ales Singura alternativă, un poem despre moduri de a fi împreună care fac posibil ca până și două statui de piatră să poată pluti, una lîngă alta, pe deasupra unui oraș îndepărtat și familiar.

Ai scris în aceste luni în care distanțarea socială a trebuit să fie adoptată de noi toți? Unii dintre participanții la Maraton au trăit și timpuri cu alte restricții, alții acum s-au confruntat pentru prima dată cu îngrădiri ale libertății.

Nu am scris, mi-a fost imposibil. Nu am scris poezie, nu am scris proză, nu am scris jurnal. Am scris recenzii, am scris articole, am formulat și eu păreri, în scris, atunci când mi-au fost cerute. Faptul că nu am scris mă neliniștește și mă sâcâie, în continuare. Sunt oameni în jur care au pățit același lucru: funcționare ok în regim pragmatic, dar zero conținut pentru sertarul personal. Creativitate blocată. Nu am niciun fel de consolare pentru asta. Încă mă simt într-un turbion, încă procesez, sperând că, ușor, lucrurile se vor așeza. Mă antrenez făcând mici însemnări și citind. Am citit enorm după prima lună jumate de pandemie. La început, nici de citit nu am avut vreme, cu atâtea schimbări și atâtea altele de care a trebuit să am grijă.

Uneori, scrisul se află în centrul vieții, iar alteori nu mai poate ocupa acest loc. Ai trăit perioade mai bizare decât cele de acum?

La nivel personal, da. Pandemia asta m-a prins fericită și, în general, înconjurată de oameni afectuoși. Au fost însă contexte cu mult mai dizabilitante, în viața mea, decît această izolare, ceea ce nu înseamnă că am trăit izolarea ca și cum nimic nu s-ar fi schimbat. Dar, prin comparație cu perioadele de pierdere, suferință, autoflagelare și lipsă acută de speranță, pandemia a fost blândă cu mine. Sper și mă rog să rămână așa.

Cum refaci relația izolare/alienare – scris – spațiu exterior?

Numai și numai circulând între ele în regim de vagabondaj, eventual nocturn, în niciun caz cu declarația pe proprie răspundere la purtător și „n” acte de prezentat autorităților în zonele de tranzit.

Un loc – imaginar ori real – unde-ți dorești să poți scrie sau citi în curând ar fi: lângă mare. Dacă se poate, la Rio. Vreau să se poată la Rio.

 

Baladă pentru Lazarette

Apropierea de lucrurile dure e simplă:
dorința, dorința, Lazarette,
ai auzit
ca după o noapte cu febră mare
te dizolvi în mine ca o tabletă de vitamina C,
Lazarette,
vino mai aproape,
sunt ca apa de banală.

Ce vrei? Mie poți să‑mi spui orice,
sunt fratele tău mai mic care îți scrie haikuuri,
sunt sora farmacistă care îți arată perfecțiunea
formală a comprimatelor;
după ora de închidere
își plimbă degetele pe conturul lor desăvârșit,
știi că are mereu mănușile de latex la îndemână
pentru când ai nevoie
să te asculte cineva.

Nu plecăm nicăieri, Lazarette. Nu ne sperie nimic.
Doar învățăm împreună despre lucrurile dure
după program.

Închide ochii, nu‑i crede,
uită tot ce‑ai auzit,
nu trebuie să fie greu
câtă vreme vom urma dorința:
orice altceva cere efort acum,
iar tu ești moale
ca iarna.

Ridică‑te, Lazarette,
te vom schimba
chiar dacă anotimpurile vor semăna din ce în ce mai puțin
cu anotimpurile,
pielea ta va deveni încă și mai moale,
ca pielea puilor de cârtiță.

Căldura corpului tău va semăna cu uitarea,
noi vom semăna unul cu celălalt
din ce în ce mai mult,
și atunci vom avea timp
să ne gândim la toată greutatea
care face timpul
să pară timp;
vom zâmbi foarte mult
și vom reuși, în sfârșit, să renunțăm.

Tu vei uita de haine, de efort și de supraviețuire.
Vei privi în jur și totul va radia intimitate –
gustul de un singur fel pe care numai papilele noastre
îl pot recunoaște.
Îngăduitoare,
pielea ta va fi visul frumos al oamenilor Xerox,
liniștea ta – cadoul invizibil din dimineața de Crăciun.

Vom dispărea după plac, Lazarette,
ne vom dizolva
ca două comprimate perfect rotunjite.
Și așa va începe.

Poem din volumul Indigo, Editura Tracus arte, 2018
_

Alina Purcaru a publicat două volume de poeme, rezistență (Editura Cartea Românească, 2016) și Indigo (Editura Tracus Arte, Bucureşti, 2018), este coautoare a romanului colectiv Rubik (Editura Polirom, 2008) şi coordonatoare a trei volume colective: Poveşti cu scriitoare şi copii (Editura Polirom, 2014), 10.000 de semne/Otros 10.000 caracteros (antologie bilingvă de proză românească, în ediție româno-spaniolă, apărută la Editura ICR în 2017) și, împreună cu Paula Erizanu, a antologiei de poeme Un secol de poezie română scrisă de femei (Editura Cartier, 2019). A scris și două cărţi pentru copii, Catrina și marele Domn Somn şi Un unicorn în muzeul de oase (ambele cu ilustrații de Mihaela Paraschivu, publicate la Editura Cartier, 2017). Este membră PEN, poeme de-ale ei au fost traduse în mai multe limbi şi este prezentă cu contribuții în mai multe volume colective. În prezent, face parte din redacţia revistei Observator cultural.

Număr de vizualizări :248


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro