Târgul de Sfântul Ilie, la Muzeul Național al Țăranului Român

iul. 14th, 2020 | By | Category: Postcard

Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă la Târgul de Sfântul Ilie, de vineri, 17, până duminică, 19 ale lunii lui Cuptor, de la orele 10 de dimineață, până la 6 seara. Meșteșugari și artiști aduc la târg: obiecte din lemn, ceramică, țesături, împletituri, jucării, podoabe, ouă încondeiate, icoane și multe, multe alte lucruri frumoase pe care le puteți tocmi, în miez de vară, la Muzeul de la Șosea. Nu vor lipsi nici bunătățile precum prăjiturile de casă, cozonacii, mierea de albine ori ierburile de leac, și nici tradiționala țuică. Vizitatorii sunt invitați, de asemenea, să răsfoiască, să citească și să-și îmbogățească biblioteca cu publicațiile Muzeului: cărți cu teme etnologice, cărți-obiect, albume ori revista Martor. Prețul biletului de intrare la târg: adulți – 8 lei; pensionari – 4 lei; elevi și studenți, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau ușor – 2 lei.

Organizatorul târgului: Muzeul Național al Țăranului Român / coordonatori: Oana Constantin și Simona Hobincu (Secția Educație muzeală)

 

***

 

20 iulie: Sfântul Ilie (Sântilie)

Ilie a fost fiul lui Sovac, preot al Legii Vechi în Galaad. Pe vremea Regelui Ahab, căsătorit cu o prințesă feniciană, Isabela, începe o prigoană a credincioșilor din Vechea Lege și o apropiere de credința în Baal. Pentru această faptă Proorocul Ilie îl mustră pe rege cu vorbe aspre și prevestește trei ani și jumătate de foamete pentru poporul evreu.

Regele încearcă să-l omoare, dar nu reușește. După vremea de foamete, Ilie revine și dovedește poporului care este Dumnezeul cel adevărat. Slujitorii lui Baal sunt uciși și foametea încetează. În timpul vieții, Ilie face minuni. După moarte, este ridicat la cer într-un car de foc. Va reveni pe pământ la Sfârșitul Veacului.

 

Dacă plouă și tună de Sfântul Ilie, merele și alunele vor fi viermănoase. Alunul este copacul șarpelui, după cum nucul adăpostește Zânele.

De Sfântul Ilie femeile dau de pomană mere. Până atunci ele nu gustă nici un măr. Pentru apicultori este o zi importantă, încep să reteze stupii, să ia miere.

Ghidul sărbătorilor românești, de Irina Nicolau

 

Parteneri media: Radio România, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Internațional, RFI România, Itsy Bitsy, Historia, Igloo, Arhitectura, Observator cultural, Infinitezimal, Ziarul Lumina, LiterNet.ro, www.ordineazilei.ro, www.modernism.ro, www.matricea.ro, www.promenada-culturala.ro, www.daciccool.ro, www.getlokal.ro, www.semnebune.ro, www.onlinegallery.ro, www.cooperativatraditionala.ro, www.iqool.ro, www.gratuitor.ro, www.Financiarul.ro, www.News24.ro, Terra Magazin.

 

 

Număr de vizualizări :381


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro