”Suntem o ţară care îşi devorează propriul viitor intelectual”

iul. 31st, 2020 | By | Category: Dialogul de carte

Privind retrospectiv, cu toții putem alege din lista profesorilor cu care ne-am intersectat pe aceia care au reușit să schimbe în bine o mică „rotiță” din parcursul nostru sau chiar să producă „deviații bune”, care ne-au reorientat parcursul. Uneori, este vorba despre potriviri care se petrec dincolo de planuri, iar modelele riscă să nu afle, poate, niciodată despre rolul cu care i-am investit. Alteori, însă, este vorba despre dascăli care își propun să schimbe ceva în destinul celor pe care îi formează. Pentru studenții pasionați de traducerea textului literar ai Universității din București, Lidia Vianu este unul dintre acești dascăli. Masteratul pentru Traducerea Textului Literar Contemporan, Contemporary Literature Press (editura online a Universității din București pentru studiul limbii engleze prin literatură), Master-class-ul de Traducere Literară „Lidia Vianu Student’s Translate” sunt mici „instituții” în spatele cărora se ascund imaginația, timpul și energia profesoarei Lidia Vianu, mici „laboratoare” unde viitorii traducători literari au șansa de a afla mai multe, din timp, despre o meserie fascinantă, dar cu un destin atât de complicat pe piața de carte autohtonă.  Despre Masteratul pentru Traducerea Textului Literar Contemporan a încercat să afle mai multe Oana Boca Stănescu într-un scurt dialog cu profesoara Lidia Vianu. Un subiect țintit, „la zi”, dar care, din păcate, lasă deoparte pe traducătorul, criticul literar și scriitorul Lidia Vianu. Dar, despre acestea, într-un dialog viitor. 

Cum a luat naștere acest program masteral?

Mă tem că dintr-o intuiţie care se dovedeşte din ce în ce mai adevărată: învăţământul superior filologic îşi pierde profesiile către care se îndrepta până în 1990, în regimul comunist înecat în interdicţii culturale. La vremea aceea, mergeai la Facultatea de Engleză ca să ieşi profesor ori/şi traducător.

Anul căderii Cortinei de Fier a modificat drastic rostul studiului limbilor străine. Până în anul 2006, când am pornit eu MTTLC [Masteratul pentru Traducerea Textului Literar Contemporan], lucrurile nu erau clare. Plutea un confuz sentiment că au apărut misterioase profesii noi, care aduc peste noapte bunăstarea materială, chiar dacă satisfacţii intelectuale nu prea ofereau, pentru că era vorba de „comunicare”, de corporatişti, de manageri—listă lungă şi păguboasă.

Când a intervenit Acordul de la Bologna, spre sfârşitul anilor ’90, dezastrul a fost clar. Trei ani de licenţă la Engleză nu aveau cum să fie de ajuns. Eu am făcut cinci ani şi abia după aceea am mai studiat pentru doctorat încă şapte ani. Românii au preferat să plece capul în faţa „sabiei” europene. Şi tot atunci a început „cruciada” Studiilor Culturale, care a omorât două discipline esenţiale dintr-o singură lovitură: critica literară şi predarea literaturii în universităţi.

A mai început atunci şi o lungă idilă a tinerilor cu Google, care avea puzderie de rezumate ale marilor opere literare, şi unde îşi putea da cu părerea oricine despre orice, că nu era neapărat nevoie să ştii exact ce spui: esenţialul era să ştii şi să foloseşti vocabulele-cheie. Dacă nu ştiai ultimii termeni născociţi de criticii sacri ai momentului, erai un ignorant fără nicio şansă de promovare ori publicare.

Fiind eu născută sub comunism, şi crescută tot sub el, am dezvoltat din primii ani de viaţă o scârbă faţă de limbajele de lemn. Cum a fost posibil ca bucuria ieşirii de sub discursurile orwelliene să fie urmată aproape imediat de Studiile Culturale şi alte modalităţi de spălare pe creier, prefer să nu detaliez. Dar s-a putut şi chiar s-a răspândit ca una din molimele cele mai rele.

Prin urmare, în 2006, când am prins un moment bun, un mic noroc, aş zice, am pornit MTTLC, cu dorinţa fierbinte de a păstra predarea literaturii, de a crea o comunitate de tineri traducători care să cunoască tineri scriitori români şi britanici, un pod cultural clădit pe traducere. În mintea mea, cartea tradusă de tine însuţi era, şi rămâne, cea mai sigură cale către misterul ei profund. Aşa îmbina masteratul nostru perfecţioarea cunoştinţelor de limbă engleză cu prelungirea predării literaturii [drastic scurtată la acei trei ani de licenţă], şi de acolo mai era doar un pas până la speranţa că vom deveni o bună şcoală de traducători literari, care vor putea chiar trăi din munca lor.

Ca să scurtăm povestea, am reuşit—în parte. Suntem o bună şcoală de traducători literari. Traducem scriitori contemporani români, dar şi englezi. Dar din această pasiune, care aduce studenţii în programul nostru, nu se poate trăi.

Ne puteți creiona, vă rugăm, o traiectorie a proiectului în timp—o încercare de „inventariere” în care ne-am bucura să includeți dezamăgirile, împlinirile şi speranţele dumneavoastră legate de acest program.

A fost o luptă, cum este orice început. A durat câţiva ani până când m-am lămurit eu exact pe unde s-o iau, lucru la care am ajuns prin încercare şi eroare. Ceva bine trebuie că făceam, totuşi, din moment ce am avut 120 de studenţi în fiecare din cei doi ani, până când s-a impus cifra maximă de 50. Anul acesta avem 80 de candidaţi pe acele 50 de locuri. De mirare, dacă ne gândim că tinerii au nevoie de mai mult decât cultură ca să trăiască.

Ciudat, nu am dezamăgiri în legătură cu acest program. Am o uriaşă neîncredere în vocaţia didactică a celor care spun: „Studenţii nu mai sunt ca altă dată.” Fireşte că nu mai sunt. Vremurile sunt cu totul altele—şi, între noi fie vorba, vremurile prezente sunt create de generaţia mea. Cei care au semnat acordul de la Bologna cu siguranţă nu erau un studenţi la vremea aceea. Tinerii noştri studenţi învaţă şi trăiesc într-o lume pe care [am să zic „unii dintre”] noi am structurat-o. De erorile ei, noi suntem răspunzători. Să dai vina pe un student că se duce la rezumatul unei cărţi de Dickens pe Google, înseamnă să ai ochelari de cai. Câtă vreme cursurile care i se predau şi din care dă examen ajung la el pe acea limbă hiper-teoretică şi mega-artificială, care nu încurajează cu nimic curiozitatea pentru lectură, îndrăznesc să spun că, dacă suntem dezamăgiţi, ne-am făcut-o cu mâna noastră.

Cum ziceam, eu de mică am urât cu patimă înregimentarea şi limbajul de lemn, aşa că am predat, cum zicea T.S. Eliot, „in demotic English”, adică foarte pe înţeles. Aveam o singură pretenţie de la cei care frecventau cursul meu: să citească romanul înainte de a veni. Făceam acest lucru pentru că îmi place analiza pe text, pentru că eu chiar cred în predarea interactivă—care e mult mai grea decât declamarea ori recitarea unui pomelnic de idei. A trecut vremea când George Călinescu făcea săli arhipline, din păcate… Dar un dascăl bun trebuie să se adapteze la studenţii lui [şi nu invers], aşa că, nu, nu am avut dezamăgiri. Studenţii mai au entuziasm.

Împlinirile mele… da, aici ar fi multe de spus, şi sunt recunoscătoare fiecărei serii de studenţi care au înghiţit şi încă înghit orele de creative writing [proză şi poezie: Doina Ruşti şi Dan Cipariu], cele patru semestre de subtitrare [cu irezistibilul Bogdan Stănescu, TVR], Masterclass-urile anuale cu poeţi englezi, stagiile profesionale la editura Contemporary Literature Press, pe care am pornit-o ca editura programului, şi mai ales prezenţa obligatorie, în condiţiile în care mulţi dintre ei au şi slujbe. Atunci când un student scrie „Înţeleg de ce faceţi aceste lucruri pentru noi,” mă simt împlinită.

O inițiativă în sfera educațională fără „acoperire” într-o ofertă atractivă de cursuri poate rămîne doar un proiect frumos pe hîrtie. Studenții de la MTTLC nu doar că au la dispoziție un program variat de cursuri și seminarii, dar ați gîndit pentru ei și o serie de „bonusului”, precum ar fi întîlnirea cu scriitori vorbitori nativi de limba engleză în cadrul Masterclass-ului de traducere literară „Lidia Vianu’s Students translate”, le oferiți studenților și ocazia de a-și vedea numele într-o carte tipărită la Editura Contemporary Literature Press. Ce simțiți că v-ar plăcea să mai adăugați în „desfășurător”?

Nici mie nu-mi este foarte clar pentru ce profesie îmi pregătesc masteranzii. Unii se fac profesori [tocmai aud că se pune la cale scoaterea modulului pedagogic din anii de licenţă şi masterat, pentru a-l înlocui cu un alt masterat, de încă doi ani, în pedagogie: am să-mi păstrez calmul şi nădejdea că cineva ne va trezi din acest coşmar]. Alţii reuşesc să obţină colaborări la edituri ori firme de subtitrare. Din păcate, prea mulţi ajung la „multinaţionale”… De ani de zile mă trudesc să le deschid calea către o profesie din care să poată să-şi câştige nu numai bucuria intelectuală, ci şi traiul de zi cu zi. Nu vreau să mă dau bătută, dar, recunosc, e cam greu să-mi păstrez încrederea. Suntem o ţară care îşi devorează propriul viitor intelectual.

În ultimii ani, s-a vorbit intens despre soarta traducătorului literar din România, mai ales ca despre o ființă solitară și nu îndeajuns recompensată, abia recent au apărut o serie de asociații care încearcă să se preocupe de drepturile acestor profesioniști. Credeți că, la MTTLC, în cei doi ani pe care studenții pasionați de traducerea literară îi petrec împreună, putem spera că se pun „bazele” pentru un sentiment de apartenență la o breaslă?

Nu vor clădi ei breasla, dar o vor urma. Sunt bătăioşi, hotărâţi, siguri pe ce le place, şi am încredere că vor schimba în bine harta culturii. Cât despre ideea de „breaslă”, înaintaşii un pic mai mari decât ei îi vor ghida. Acesta este motivul pentru care cultiv apropierea de ArtLit, şi pentru care mă străduiesc să aduc în faţa lor tineri traducători ai momentului. Am o mare admiraţie pentru toţi traducătorii care, într-o perioadă când gustul pentru lectură se modifică drastic şi vin din urmă cu totul alte cărţi decât ce citea generaţia mea, au puterea să se adapteze, ba chiar au bucuria de a continua.

Puteți încerca, vă rugăm, un top 3 al motivelor pentru care un proaspăt absolvent de facultate ar trebui să se înscrie la MTTLC?

Sper să nu sune a propagandă electorală [tocmai dăm examenul de admitere], şi mai sper să nu emit monedă fără acoperire, dacă spun că cei care vin la MTTLC:

1. vor învăţa o engleză corectă, cultă şi, mai ales, contemporană.

2. vor avea şansa de a-şi face o profesie din subtitrare de film, traducere culturală—nu numai literară, predarea limbii engleze în preuniversitar sau la facultate [după un doctorat, fireşte], publicitate… Ar fi multe. Cum zice englezul când vrea să se binedispună, „The sky is the limit”. Membrii comunităţii MTTLC [cca 100 studenţi şi 10 profesori] au mare nevoie să creadă în ei înşişi.

3. vor cunoaşte scriitori britanici, vor putea publica în reviste naţionale, uneori şi inernaţionale: pe scurt, vor avea multe şanse, dacă îşi aduc aminte un vechi proverb englez, „Take time by the forelock, for behind it is bald”. Norocul ţi-l faci cu mâna ta, iar MTTLC nu face decât să le deschidă ochii.

 

 

Număr de vizualizări :1017


One Comment to “”Suntem o ţară care îşi devorează propriul viitor intelectual””

  1. Bianca spune:

    Din pacate este adevarat… Si se intampla acest fenomen de ceva timp incoace.

Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro