Geometrie sacră și simbolism străvechi la Aluniș, în Munții Buzăului
iul. 29th, 2020 | By admin
Vineri, 24 iulie 2020, la Aluniș Art Center (Aluniș, nr.39, comuna Colți, județul Buzău), a avut loc, în prezența artiștilor și curatorului, vernisajul expoziției „Astral. Geometric. Ancestral”. Colectiva a reunit lucrări de ceramică (Victor Costache), pictură abstractă (Dinu Mihai Fălcoianu), gravură și instalație textilă (Smaranda Isar), într-un concept curatorial propus de Ana Sultana Cipariu. Pornind de la un dialog vizual între două generații diferite de artiști contemporani – duoul artistic alcătuit din Smaranda Isar și Victor Costache, pe de o parte și pictorul Dinu Mihai Fălcoianu, pe de altă parte – discursul curatorial explorează elemente de geometrie sacră și simbolism străvechi într-o interpretare contemporană. „Astral. Geometric. Ancestral” este cea de-a doua expoziție colectivă de arte vizuale a proaspăt inauguratului centru de arte, face parte din programul artistic conceput de fondatoarea Aluniș Art Center, Iulia Gabriela Sîrbu și poate fi vizitată în perioada 24 iulie – 17 septembrie 2020.