spot_img

”Obiceiuri mici. Schimbări mari”: Cum pot obiceiurile mici să-ți schimbe fundamental viața?

Cu toții ne-am propus, într-un moment sau altul al vieții, să atingem anumite obiective, să scăpăm de un număr important de kilograme, să mâncăm sănătos, să facem sport mai des sau să avem propria afacere. Majoritatea are convingerea că pentru a reuși ce și-a propus este nevoie, pe lângă perseverență și de voință. Însă psihologul B.J. Fogg, profesor la Universitatea Stanford și cea mai mare autoritate a momentului, la nivel mondial, în ce privește științele comportamentale demonstrează în cartea ”Obiceiuri mici. Schimbări mari”, publicată la editura Lifestyle Publishing că totul poate fi mult mai simplu.

Bestseller „New York Times”, „USA Today” și „Wall Street Journal”, volumul ”Obiceiuri mici. Schimbări mari” spulberă mai multe mituri: nu este nevoie să ne chinuim pentru a schimba ceva în comportamentul nostru, ba chiar din contră, poate fi distractiv. Nu este nevoie nici să ne propunem mult, ci doar să facem primii pași în direcția dorită, chiar dacă aceștia ni se par mici. Rodul a peste 20 de ani de cercetare în științele comportamentale și aplicată pe mai mult de 40.000 de persoane, Metoda Micilor Obiceiuri promovată de B.J. Fogg propune să ne concentrăm pe ceea ce este simplu de schimbat, nu pe ceea ce este greu și pe ce vrem să facem, nu pe ce ar trebui. Principiile de la care pornește psihologul american sunt:

  1. Ajută‑i pe oameni să facă ceea ce‑și doresc.
  2. Insuflă oamenilor sentimentul succesului.

Înainte ca B.J. Fogg să învețe zeci de mii de oameni cum să-și schimbe comportamentul, a aplicat asupra sa metodele designului comportamental. Dintr-un profesor sedentar, B.J. Fogg a vrut să se transforme într-o persoană mai activă. Însă nu și-a propus să facă 50 sau 100 de flotări zilnic, ci să înceapă cu două. Iar obiceiul cel nou l-a legat de rutina de a merge la baie. Astfel, de câte ori mergea la toaletă, profesorul american făcea câte două flotări, iar imediat după aceea sărbătoarea momentul. Când rutina a devenit ușoară și deja un obicei, profesorul a crescut treptat numărul flotărilor, fără a uita să celebreze succesul repurtat. Iar când mușchii au început să se contureze, deja B.J. Fogg devenise dintr-o persoană sedentară una care obișnuia să facă sport zilnic.

Profesorul B.J. Fogg ne demonstrează în cartea „Obiceiuri mici. Schimbări mari” că putem să ne schimbăm cu ușurință comportamentul dacă aplicăm rețeta pașilor mici. Iar dacă nu știm de unde să începem, ne explică chiar autorul, în 10 pași simpli: „Pentru a-ți forma un nou obicei, începe de aici:

  • Definește-ţi clar aspiraţiile sau rezultatele pe care dorești să le obţii
  • Explorează-ţi opţiunile. Creează Reţeaua Comportamentelor
  • Alege din Reţeaua Comportamentelor un obicei care ţi se potrivește
  • Alege un obicei care are cele trei calităţi ale unui Comportament de Aur: ești motivat să efectuezi obiceiul, poți să-l efectuezi, obiceiul este eficient în realizarea aspiraţiei tale
  • Începe cu pași mici. Pentru a reduce cu adevărat dificultatea unui obicei, ai două opţiuni:
  1. să te focalizezi asupra Primului Pas
  2. să simplifici comportamentul
  • Găsește un impuls eficient. Alege un obicei foarte solid din rutina ta (ancoră) care îţi poate semnaliza că trebuie să efectuezi noul obicei. Începe cu pași mici.
  • Scrie reţeta obiceiului în următorul format: „După ce _____, am să _____ ”. Stabilește modul în care vrei să sărbătorești efectuarea noului obicei.
  • Exersează reţeta noului tău obicei de 7-10 ori, sărbătorind de fiecare dată.
  • Acum ești pregătit.
  • Încearcă să introduci acest nou obicei în rutina vieţii tale”.

Pionier al cercetărilor privind științele comportamentale, profesorul american B.J. Fogg demonstrează în bestsellerul pe care-l semnează că schimbările mari încep cu primii pași pe drumul dorit, iar călătoria spre succes poate fi și distractivă. Voința nu este totul atunci când vrei să menții un obicei, ci cunoașterea modului de funcționare a creierului.

În cartea Obiceiuri mici. Schimbări mari putem descoperi care este legătura între emoție și capacitatea de a ne schimba viața, dar și cum se face trecerea de la obiceiurile mici la cele transformatoare.

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508