Un Academician „uitat” – DIMITRIE CUCLIN – la 135 de ani de la nașterea sa (Galați, 24.03.1885 – 7.02.1978, București)

mai 8th, 2020 | By | Category: Postcard

Readucem atenției „Cazul Dimitrie Cuclin”, personalitate culturală pe nedrept uitată chiar și în al 135 lea an de la naștere. Numele lui dăinuie, din 1990, pe frontispiciul „Liceului de Arte” din Galați. În orașul său natal, s-a permis sărbătorirea centenarului, în 1985, pentru că evenimentul fusese deja înscris în agenda UNESCO a acelui an.

Teatrul Muzical „N. Leonard” a organizat un concert cameral și un concert simfonic, iar Biblioteca Județeană „V.A.Urechia” o expoziție de documente, afișe, fotografii, partituri și 42 de lucrări achiziționate de instituție de la maestrul Constantin Mașala.

Dimitrie Cuclin s-a remarcat în epoca interbelică, mai ales prin afirmarea, între 1920-1930 a atitudinii față de folclor.

A contribuit la adaptarea unor genuri muzicale (potpuriuri, rapsodii pe motive populare românești), dar și prin adoptarea unui stil de creație de tip occidental, deprins la școala lui Cezar Franck și Vincent d Indy.

Limbajul muzical național e completat cu elemente postromantice, impresioniste.

Născut la Galați, pe str. Traian nr.71 (casa nu mai există), în familia profesorului Constantin Cuclin, care i-a fost profesor la L.V.A. doar în 1896-1897, Dimitrie Cuclin va termina liceul în 1903, având ca profesor de latină și director pe Al. Nicolescu.  Încă din liceu, compusese un vals, un menuet și un cvartet de coarde. La Conservatorul din București, îl va avea ca profesor de teoria muzicii și armonie pe D.G.Kiriac, Robert Klenk la vioară, Dimitrie Dinicu – muzică de cameră și Constantin Dimitrescu la ansamblu coral și orchestră.

Ca student al Academiei Muzicale din Paris, apelează și la ajutoare de studii de la Primăria Comunei Galați, prin două cereri la 12 martie 1914 și 3 aprilie 1915. De la ministrul Spiru Haret primise un ajutor lunar pentru studii, sistat de succesorul acestuia. În perioada pariziană, 1907-1914, se întâlnea uneori cu George Enescu, de la care primea sfaturi utile.

În volumul  „Jubileu-125 de ani de la înființarea L.V.A. Galați, 1867-1992”, autorii, prof. D.D.Șoitu și Gh. S. Ștefănescu, la capitolul „Absolvenții” (p. 84), au trecut: „DIMITRIE CUCLIN, Promoția 1903. Academician. Savant muzician. Pedagog. Estetician. Filosof. Poet. Dramaturg. Traducător al lui Eminescu și Ovidiu. Studii muzicale la Conservatorul din București (1918-1922, 1939-1948) și New York (1924-1930).

Moștenirea sa artistică numără peste 20 de simfonii, 5 opere, un balet, cantate și oratorii, peste 500 piesenvocale și instrumentale („Traian și Dochia”, „Ce te legeni…”, „Triumful păcii”, etc.).

Dimitrie Cuclin este unul dintre marii simfoniști români din prima jumătate a veacului nostru. Fondatorul esteticii muzicale românești moderne („Tratat de forme muzicale…”). Militant consecvent pentru valorificarea folclorului național și pentru impunerea școlii muzicale românești în contextul național. Distins cu medalii și ordine (Premiul Național de Compoziție „George Enescu”. Premiul Academiei Române, Premiul „Ion Vidu” ș.a.).

Scurt și cuprinzător, dar nimic despre perioada 1950-1952 de la Canal, despre universalitatea operei sale. Nici despre faptul că, la împlinirea a 90 de ani, în 1975, academician Zoe Dumitrescu Bușulenga a propus membru correspondent al Academiei Române, dar Mihai Beniuc, fost Președinte al Uniunii Scriitorilor, s-a opus, motivând că Dimitrie Cuclin merită mai mult, membru plin sau deloc.

Compozitorul Dimitrie Cuclin e un caz singular în gândirea muzicală, fiindcă, într-o viață de 93 de ani, nu a avut posibilitatea să-și asculte interpretate decât un sfert din creațiile sale: muzică de cameră, concertantă, vocal-simfonică, de operă, balet, etc.

Într-un interviu la Radio-TV, el aprecia: „Am ținut să fiu necontenit un artist al patriei mele, exprimându-mă într-o limbă în același timp personală și universală”.

Lui Vladimir Constantin Mașala, studentul său preferat, îi scria: „Crearea unei Academii unice și unitare , a tuturor popoarelor, va fi înlesnită de existența, deja, în aproape toate țările lumii, printre care și în România, a câte unei Academii proprii. Academia universală va contribui enorm la înfrățirea tuturor oamenilor de pe pământ” (31 martie 1972).

Dimitrie Cuclin sublinia că  „Muzica este viața întregului Univers”, iar George Enescu îl considera „cel mai mare gânditor în domeniul muzicii. Compozitorii noștri au toți talent, dar geniu are numai Cuclin”.

Măcar pentru aceste aprecieri, „Cazul Cuclin” ar trebui readus în ședință solemnă a Academiei Române.

 

Prof. dr. Corneliu Goldu

Galați

Număr de vizualizări :106


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro